Suntem prezenți și pe

Evenimente

1 Mai, dincolo de agapele cu mici și bere!

Publicat cu

în

Scurt istoric:

În anul 1889, Congresul Internaționalei Socialiste a decretat ziua de 1 mai ca Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestații muncitorești.
Cu timpul, 1 mai a devenit sărbătoarea mișcărilor muncitorești în majoritatea țărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autoritățile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă.

Ce s-a întâmplat până atunci:

– În anul 1872, circa 100 de mii de lucrători din New York, majoritatea din industria construcțiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore, de la un program de 12 -15 ore/zi specific acelor vremuri.
– Data de 1 mai apare pentru prima dată în legătură cu întrunirea din anul 1886 a Federației Sindicatelor din Statele Unite și Canadei (precursoarea Federației Americane a Muncii), când s-a inițiat introducerea unei rezoluții care stipula ca: „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, și după, 1 mai 1886”, sugerându-se organizațiilor muncitorești respectarea acesteia.
– La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanți au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, însă cea mai mare demonstrație a avut loc la Chicago, unde au mers 90 de mii de demonstranți, din care aproximativ 40 de mii se aflau în grevă. Rezultatul: circa 35 de mii de muncitori au câștigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.
– Dar ziua de 1 mai a devenit cunoscută pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente între manifestanți și organe de ordine, soldate cu morți, care au avut loc trei zile mai târziu, în Piața Haymarket din Chicago.
– În anul 1888, la întrunirea Federației Americane a Muncii s-a stabilit ca ziua de 1 mai 1890 să fie data pentru susținerea, prin manifestații și greve, a zilei de muncă de 8 ore. Dar, în anul 1889, social–democrații, afiliați la așa–numita Internațională a ll–a, au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internațională a muncitorilor.
La 1 mai 1890 au avut loc demonstrații în SUA, în majoritatea țărilor europene, în Chile, Peru și Cuba. După aceasta, 1 mai a devenit un eveniment anual. Până în 1904, Internaționala a ll-a a chemat toți sindicaliștii și socialiștii să demonstreze energic pentru „stabilirea prin lege a zilei de muncă de 8 ore, cererile de clasă ale proletariatului și pace universală”.

La scurt timp, Federația Americană a Muncii s-a dezis cu totul de 1 mai, celebrând în schimb Labor Day („Ziua Muncii”) anual, în prima zi de luni a lui septembrie. Pe 28 iunie 1894, Congresul SUA a adoptat un act confirmând această dată ca sărbătoare legală. Această decizie a fost luată pentru a repara ofensa adusă greviștilor de la Sindicatul American al Căilor Ferate și al căror protest fusese înăbușit prin trimiterea de trupe. Ziua Muncii în SUA este asimilată grătarelor, autostrăzilor aglomerate și ca ultimul week-end lung al verii.

Confiscarea politică:

1 Mai a devenit, în aproape toată lumea, Ziua Internațională a Muncii. Există și excepții, de exemplu Australia, Elveția și Statele Unite, unde 1 mai nu este o sărbătoare oficială. În majoritatea țărilor vest europene, ziua de 1 mai este zi liberă.

În țările comuniste, ziua de 1 mai a fost transformată într-o sărbătoare de stat însoțită de defilări propagandistice. Regimurile comuniste încercau să ducă tradiția unei mișcării muncitorești internaționale, apărută sub egida celei de-a doua Internaționale.

De asemenea, și naziștii au avut tentative de uzurpare a acestor tradiții. Ziua de 1 mai fusese transformată într-o sărbătoare a comunității naționale germane, promițându-se construirea unui socialism național, în centrul căruia nu se mai aflau muncitorii, ci arianul considerat un prototip al celor ce muncesc. Un discurs rostit de Hitler, la 1 mai 1933, este edificator în acest sens: Certurile și neînțelegerile simbolizate de lupta de clasă se transformă acum într-un simbol al unității și înălțării națiunii.

Ziua de 1 mai a fost transformată de către naziști într-o sărbătoare propagandistică. Se susținea că „ziua de 1 mai trebuie să devină o sărbătoare a întregii națiuni și nu poate fi transformată într-un simbol al luptei proletare și a decadenței”. Serbările câmpenești, chioșcurile cu bere și spectacolele nu lipseau, dar sindicatele fuseseră interzise.
Organizațiile muncitorești au fost înlocuite cu directive de la partidul unic. Peste timp, grupări radicale folosesc retorica nazistă, participând la proteste violente având ca pretext ziua de 1 mai (de exemplu, în Germania).

În diferite țări:

În Germania, 1 mai este zi liberă. Se poartă la butonieră o panglică roșie, în amintirea lui 1 mai 1890, când, în pofida interdicției manifestațiilor de către Sozialistengesetz, militanții Internaționalei au convenit să se întâlnească în parcuri, purtând o astfel de panglică. Intrată în uitare în Germania de Vest, ea a fost mare sărbătoare în Republica Democrată Germană.

În România, această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mișcarea socialistă, în anul 1890.
În perioada regimului comunist, de 1 mai autoritățile organizau manifestații uriașe pe marile bulevarde. Coloane de oameni, în ținute festive, scandau lozinci și purtau pancarte uriașe.
După 1990, importanța propagandistică a zilei a fost minimalizată, dar oamenii se bucură de acest eveniment beneficiind de o zi liberă care, în cazul în care se muncește, este plătită dublu.

În Caraș Severin:

În perioada anilor ’94 – ’96, în Caraș-Severin, confederația Cartel ALFA, sindicatele afiliate și câteva organizații patronale au încercat organizarea unor adunări populare, cu mici, bere și muzică, pentru a serba această zi. Criticile nu au lipsit…, nici acuzațiile de nostalgie și simpatie pro-comunistă, amintirea propagandei PCR fiind încă vie în conștiința populației. Astfel că, acum, fiecare se bucură de acest eveniment într-un cadru restrâns, alături de prieteni sau de familie, manifestațiile propagandistice uriașe de altădată fiind, din fericire, date uitării.

În opinia mea, pentru respectarea spiritului acestei zile, micii și berea nu sunt suficienți. Este necesar ca această zi să fie marcată de puternice mișcări revendicative, privind drepturi câștigate aflate acum într-o permanentă erodare.

Motive ce pot sta la baza unor acțiuni revendicative anuale:

După cum am menționat, 1 Mai nu a apărut din senin și nici din bunăvoința cuiva, ci a fost rezultatul unor lupte sindicale intense și a multor sacrificii, chiar și umane, întinse pe o lungă perioadă de timp. Așa s-a ajuns la programul de lucru de 8 ore, care se dorește acum tot mai agresiv flexibilizat.

Codul Dialogului Social (Legea 62/2011) este un efect al colaborării dintre președintele României – Traian Băsescu, Consiliul Investitorilor Străini și Camera de Comerț Româno-Americană, cu ignorarea totală a organizațiilor patronale și sindicale din România. A rezultat astfel o lege care reprezintă în principal interesele acestora pe piața muncii din România, pe fondul sfidării intereselor lucratorilor.

De altfel, în ultimii 30 de ani am fost martori la impunerea unui model de dezvoltare bazat pe combinația dintre un nivel de salarizare scăzut, impozitare inegală, monopolizarea puterii decizionale de către angajatori și privilegierea marelui capital, mai ales cel de origine străină.

Accesul patronatelor în sfera puterii legislative și executive a avut două obiective clare:
1. Acreditarea ideii că statul este un foarte prost administrator, motiv pentru care trebuie să elimine toate pârghiile de intervenție în economiei și în societate, piața fiind singura capabilă să rezolve toate dezechilibrele existente.
2. Să modifice cadrul legislativ ce reglementează relațiile de muncă, astfel încât să introducă dezechilibre majore în relația de putere dintre partenerii sociali, evident în defavoarea organizațiilor sindicale. Nu au desființat sindicatele, dar au umblat la reglajele fine ale legii codului dialogului social, astfel încât au redus nepermis de mult, din perspectiva unei societăți democratice, capacitatea sindicatelor de a interveni pentru apărarea lucrătorilor.

În acest triunghi al actorilor de pe piața muncii, statul (administrat de persoane care reprezentau interesele mediului de afaceri) a încetat să mai fie un mediator, un factor de echilibru, ci a devenit un jucător ostil sindicatelor, ostil dialogului social. Mână în mână cu patronatele, statul a cheltuit multe resurse pe campanii de discreditare a instituției sindicale.

Au avut loc adevărate asalturi ale politicilor de tip neoliberal pe piața muncii, susținute de toate partidele politice, de la stânga la dreapta, semn că puterea banilor veniți pe filiera multinaționalelor este irezistibilă pentru fiecare dintre acestea.

A fost anulat Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național, s-au stabilit condiții legislative care fac aproape imposibilă negocierea contractelor pe sectoare economice, s-au stabilit criterii dure de reprezentativitate pentru sindicatele din bază (de întreprindere) pentru ca acestea să poată negocia, costurile crizelor succesive au fost transferate în totalitate pe umerii lucrătorilor, în scopul prezervării și maximizării profiturilor.

Toate aceste au dus la dezechilibre majore, extinderea nivelului de sărăcie și inegalitate socială.

Sunt acestea suficiente motive pentru ca, măcar pe viitor, ziua de 1 Mai să nu fie o sărbătoare câmpenească, cu mici și bere, ci să devină un moment de referință al mișcării sindicale, caracterizat de puternice manifestări revendicative.

Ce se poate întâmpla și cum poate fi evitat:

Trebuie înțelegem că un guvern care dorește construcția unei societăți echilibrate, în care jocul democratic să fie cel care reglementează relațiile de muncă… și nu numai, este atent la ce se întâmplă în societate, iar acolo unde apar dezechilibre în relațiile de putere dintre parteneri, intervine cu instrumente de reglementare, de tip legislativ sau fiscal, care să elimine aceste dezechilibre.
Aceasta trebuie să fie grija statului, dacă se dorește a fi unul democratic!

Dacă vrea însă să fie unul de tip totalitar, atunci vine cu instrumente care creează și mai multă discrepanță în aceste relații de putere, trăgând evident spuza pe turta lui.

Acest tip de comportament va avea ca efect exploatarea cruntă a slăbiciunilor membrilor societății și, în mod evident, îndepărtarea de democrație.

Decât să luptăm între noi, pe criterii de simpatie politică la care fiecare avem dreptul, mai bine luptăm împreună pentru evita acest trist sfârșit al unui frumos vis despre democrație și binefacerile acesteia!

Acesta este spiritul zilei de 1 Mai, restul sunt povești despre mici și bere… sau justificări ale neputinței și lașității întregii societăți.

Facebook Comments
Continuați
Reclamă
Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai citite