Tătaru și Arafat au prezentat al treilea pachet de măsuri de relaxare

Guvernul a adoptat în ședința de azi, 16 iunie, hotărârea privind prelungirea stării de alertă cu 30 de zile pe întreg teritoriul României, începând de miercuri, 17 iunie, dată de la care vor fi ridicate însă mai multe restricții. „După un număr de 166 de cazuri noi ieri, astăzi am avut 250 de cazuri, 10 […]

„Într-un război din acesta global, unii vor un armistiţiu ca să meargă la mall”

Vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, conf. univ. dr. Emilian Popovici, a declarat azi, 16 iunie, că starea de alertă trebuie prelungită, în caz contrar „lucrurile pot să fie scăpate de sub control”. „Suntem la o creştere pe care trebuie să o luăm în seamă, şi asta dacă ne raportăm la faptul că starea de alertă, […]

Primarul Ioan Popa, către absolvenții reșițeni: „Avem aspirații, vrem să schimbăm lumea și o vom face! Iar Reșița vă așteaptă să reveniți!”

Absolvirea unui ciclu de învățământ este momentul în care tinerii încheie o etapă a vieții și încep una nouă în demersul dezvoltării personale a fiecărui individ. Fie că vorbim de absolvenții de gimnaziu, liceu sau școală profesională. Primarul Nelu Popa a transmis în această dimineață un mesaj emoționant elevilor care susțin acum examenul de capacitate, […]

Derapaje la „Ministerul Adevărului”, în vremea coronavirusului

Pandemia de coronavirus a pus autoritățile din România în gardă. La momentul declanșării crizei sanitare, era necesară o strategie de comunicare, de natură nici să nu perpetueze panica, dar care să nu permită nici relaxarea totală a populației cu privire la restricțiile impuse de la nivel guvernamental.  Și acea strategie s-a configurat oarecum rapid, prin […]