Oameni care fac: reșițeanul Sabin Dorohoi

  Periodic, prin filmele sale artistice sau documentare, regizorul bănățean Sabin Dorohoi proiectează câte o rază de lumină asupra acestui colț de țară, aducându-l în atenția publicului. Zilele trecute, filmul „Clara” a triumfat la Hollywood prin obținerea premiului Bridging the Borders (Legături între granițe) în cadrul Festivalului Filmului Sud-Est European din Los Angeles.   Succesul […]

Experiența din privat versus cariera la stat [VIDEO]

  E plină politica de trepăduși care au lucrat toată viața la stat. Oameni pe care dacă îi iei din mediul lor natural și îi arunci în jungla privată, n-ar rezista o lună.   Păi, frate, la privat nu merge cu învârteli, cu combinații, cu „timpul trece, leafa merge”. La privat nu „merge și-așa”. Nu, […]

Peste 7.000.000 de lei, din PNRR, pentru 12 școli din Caraș-Severin

  Finanțarea este asigurată în cadrul Planului Naţional pentru Reducerea Abandonului Școlar – Runda II, subcomponentă a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).   La sediul Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin au fost semnate contractele de finanțare pentru cele 12 școli din județul Caraș-Severin declarate eligibile pentru derularea proiectelor ce vizează reducerea abandonului școlar. Suma […]

Romeo Dunca e categoric: În mandatul meu, PNL nu va face alianță cu gașca infractorilor, a țeparilor, a hoților de parfumuri!

  Liderii PSD Caraș-Severin au lansat ieri „informația” că după alegerile din 9 iunie este posibilă formarea unei alianțe PSD-PNL în plenul Consiliului Județean. Liberalul Romeo Dunca dezminte un astfel de scenariu, ținând cont de persoanele aflate pe lista de candidați social-democrați pentru funcțiile de consilieri județeni.   „Prezența candidaților PSD de teapa d-lui Crina, […]