Termen prelungit pentru cele 40.000.000 de euro destinate IMM-urilor din Regiunea Vest
Termenul de depunere a proiectelor pentru finanțarea IMM-urilor din fonduri europene prin Programul Regional Vest a fost prelungit cu o lună, până pe 30 septembrie. Peste 40.000.000 de euro au la dispoziție IMM-urile (microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii) care activează în mediul urban sau în stațiunile turistice din Regiunea Vest – județele Arad, […]
Finanțare europeană pentru două proiecte ale Spitalului Județean de Urgență Reșița
Două proiecte de importanță acută pentru sistemul medical din Caraș-Severin, inițiate prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, vor continua, în etapa a doua, cu finanțare europeană prin Programul Sănătate. „Îmbunătățirea accesului populației din Regiunea Vest la servicii medicale de urgență, prin dotarea cu aparatură de înaltă performanță a Spitalului Clinic Județean de […]
17 posturi vacante scoase la concurs de Aquacaraș, în Reșița, Caransebeș, Moldova Nouă și Oravița
ANUNȚ PUBLICARE POSTURI VACANTE Pe fondul analizei efectuate de către conducerea societății cu privire la situația locurilor vacante și necesitatea ocupării acestora, Directorul General al SC AQUACARAȘ SA emite în data de 29.08.2024 Decizia cu nr. 982 din 29.08.2024. Urmare a dispozițiilor prezentei Decizii, publicăm pe site-ul societății Anunțurile privind ocuparea prin concurs/ […]
Pesediștii cărășeni s-au pus pe treabă după câștigarea alegerilor locale. Romeo Dunca arată cum este sifonat banul public pe filiera Crina! [VIDEO]
Ajunsă în pragul insolvenței, firma familiei vicepreședintelui PSD Caraș-Severin Ioan Crina, Speed Prod SRL, redevine după câștigarea de către PSD a alegerilor în 50 de localități cărășene beneficiara unor contracte suspecte. Caz concret, făcut public de către Romeo Dunca, liberalul care își va încheia în luna octombrie mandatul de președinte al Consiliului Județean […]
Avarie pe strada Țarcului
În vederea eliminării unei avarii apărute pe strada Țarcului din Reșița, Aquacaraș anunță sistarea furnizării apei potabile în zonă până la ora 13.00. „Vor fi afectaţi consumatorii de pe străzile Zarandului și Țarcului (parțial). Lucrarea va fi executată de către personalul SC Aquacaraș SA. Ne cerem scuze consumatorilor noștri pentru disconfortul creat de această oprire.”, […]
Cum poate fi verificată decizia de recalculare a pensiei
Atunci când primiți o decizie de recalculare a pensiei, este esențial să verificați corectitudinea informațiilor prezentate. Următoarele instrucțiuni vă vor ghida pas cu pas în acest proces: 1. Verificarea numărului total de puncte – Comparați numărul total de puncte din ultima decizie de pensie cu cel din decizia de recalculare, specificat pe rândul „Suma […]
Peste 3.000.000 de lei pentru Teatrul de Vest din Reșița
Guvernul a alocat, în ședința de ieri, 28 august, peste 300 de milioane de lei pentru 73 de instituții publice de spectacole care funcționează în subordinea autorităților locale din 34 de județe. 73 de teatre, opere și filarmonici din 48 de localități, care funcționează în subordinea autorităților locale din 34 de județe, beneficiază […]