„Doamne!…”, a exclamat Romeo Dunca, văzând cât de rapid a fost votat în ședința Consiliului Județean Caraș-Severin proiectul său de hotărâre privind aprobarea Acordului de asociere cu Primăria Reșița, pentru realizarea unui nou spital de urgență în municipiu.
Într-o nouă ședință cu scântei, în care vocile celor din opoziție au cerut explicații pentru te miri ce, cu și fără rost, unul dintre cele mai importante proiecte de hotărâre inițiate de președintele CJ Romeo Dunca a fost votat într-o clipită. Fără niciun comentariu și în unanimitate. Ar fi fost însă culmea să fie altfel, ținând cont de subiect: Consiliul Județean, cel care a dovedit de-a lungul ultimilor ani că nu e în stare să se ocupe cum trebuie de Spitalul Județean, acceptă să se asocieze cu municipalitatea reșițeană pentru a construi împreună un nou spital de urgență. Toată povestea a durat azi 40 de secunde. 20 de secunde – citirea titlului de proiect, 15 secunde – prezentarea argumentelor de către Romeo Dunca, iar 5 secunde – votarea efectivă. La final, președintele a scăpat un „Doamne!…”, parcă mulțumind divinității că le mai dă din când în când mintea cea de pe urmă adversarilor săi din CJ puși mai mereu pe băgat strâmbe.
Ideea construirii unui spital județean nou în municipiul de pe Bârzava a fost avansată pentru prima dată de edilul Reșiței, Ioan Popa, la sfârșitul anului trecut, la numai câteva zile după ce imaginile surprinse în incinta Staționarului 3 al Spitalului Județean de Urgență, cu pacienți ținuți în condiții inumane, au șocat o țară întreagă. Ioan Popa declara atunci că noua unitate medicală va fi realizată de Primăria Reșița și Consiliul Județean Caraș-Severin, iar primul pas tocmai a fost făcut astăzi. „Proiectul a fost aprobat în unanimitate. Toată lumea e de acord că este bine să inițiem un astfel de parteneriat care la final va trebui să aibă ca rezultat un spital județean nou, pentru că în acest mod chiar am putea rezolva problema medicală a județului”, a declarat, la finalul ședinței, președintele CJ Caraș-Severin, Romeo Dunca.
Potrivit acordului, cei doi parteneri vor trebui să identifice terenul pe care va fi ridicat noul spital (cel mai probabil în zona Triaj, acolo unde Primăria Reșița deține 14 hectare de teren), să realizeze în comun documentațiile necesare și să identifice sursele de finanțare. Suma avansată este de aproximativ 68 de milioane de euro, iar o posibilă sursă de finanțare ar fi Programul Național de de Redresare şi Rezilienţă. Potrivit președintelui lui Romeo Dunca, noul spital care va prelua activitatea celor trei staționare va trebui să fie finalizat până în 2026.
„Spitalul groazei”, așa cum a fost denumit Staționarul 3, ar putea fi, însă, desființat mult mai repede întrucât, într-un termen mult mai scurt, la Reșița va fi construit și un spital modular, pe un teren din curtea Staționarului 1. „Documentația pentru spitalul modular este depusă. Suma e destul de mare, depășește cele trei milioane de euro care sunt alocate pentru acest tip de proiect. Vorbim despre aproximativ șapte milioane de euro. Am găsit posibilitatea de a accesa 1,5 milioane de euro pentru dotare, pe o altă axă. Avem toate documentele pregătite, extrasele de Carte Funciară, proiectul studiului de fezabilitate pe care l-am făcut foarte repede”, a declarat președintele Consiliului Județean. Acesta a precizat că „în cinci luni de la aprobarea finanțării, spitalul modular va fi finalizat și am putea atunci să renunțăm la Staționarul 3 pentru că am avea suficient loc să mutăm secțiile respective”. Principala sursă de finanțare pentru spitalul modular o reprezintă Programul Operațional Infrastructură Mare.