S-a născut cu 2 ani înaintea căderii lui Ceaușescu, deci într-o perioadă în care avorturile erau interzise. A fost abandonat imediat după naștere, iar de atunci a crescut trecând prin mai toate centrele de plasament din Caraș-Severin. La 31 de ani a avut o primă încercare de a-și cunoaște părinții biologici. Acum, la 33 de ani, are o nouă tentativă, iar resita.ro încearcă să-l ajute. „Mi-e greu să trăiesc știind că nu am pe nimeni pe lumea asta”…
În anul 2018 a aflat că există o pagină de Facebook prin intermediul căreia, în cei trei ani de când fusese înființată, sute de copii români adoptați în anii ’90 în străinătate și-au (re)găsit familiile biologice. Așa a ajuns Ionuț Prodan să apeleze la pagina de Facebook „The never forgotten children of Romania“ – „Copiii niciodată uitaţi ai României“. Cazul lui nu era tocmai pe tiparul spețelor rezolvate. Abandonat pe șest, imediat după naștere, în preajma spitalului din Reșița, Ionuț Prodan nu a avut șansa de a fi adoptat nici de vreo familie de peste hotare, nici de una din țară. Dar oamenii de bine din spatele acelei pagini nu i-au întors spatele. Încercarea lor de atunci nu a dus însă la niciun rezultat.
Înființată de Ileana Cunniffe Băiescu, o româncă stabilită în Irlanda, care la rându-i și-a căutat frații timp de 26 de ani, pagina de Facebook de care și-au legat speranțele regăsirii rădăcinilor peste 1500 de copii adoptați din România a reușit să îndeplinească visul a 1000 dintre aceștia. S-a întâmplat de-a lungul celor 5 ani de când a fost creată pagina. Aseară, administratorii acesteia au revenit asupra cazului Ionuț Prodan. Tânărul domiciliat în Reșița îi rugase pe aceștia să mai încerce, astfel că anunțul lui a ajuns acolo unde voia.
Redacția resita.ro a contactat-o pe Ileana Cunniffe Băiescu, care ne-a confirmat că Ionuț Prodan există, că la dorința lui a fost făcut public cazul și, mai mult decât atât, ne-a oferit datele de contact ale acestuia. De aici, nu a mai rămas de făcut decât un pas pentru a ne convinge că nu avem de-a face cu vreun fake news și că merită să ne implicăm. Am vorbit, deci, cu Ionuț Prodan.
„Mă numesc IONUȚ PRODAN. Povestea mea este diferită… Am fost găsit abandonat în fața Spitalului din REȘIȚA, județul CARAȘ-SEVERIN, imediat după nașterea mea, în jurul datei de 26 IUNIE 1987. Numele meu a fost dat de cei de la Spital cel mai probabil, neștiind cine îmi sunt părinții. La Spital am rămas până la vârsta de 9 ani, după care am fost mutat în Centrul de Plasament din REȘIȚA, unde am stat o perioadă mai îndelungată, apoi mutat la Centrele din Zăgujeni, Caransebeș și Bocșa.
Pe Certificatul meu de naștere nu apare niciun nume la părinți.
Chiar dacă nu mai sunt un copil, totuși astăzi (ieri, n.r.), de 1 iunie Ziua Copiilor, un lucru îmi doresc din tot sufletul: să reușesc să îmi cunosc familia biologică, părinții sau un frate sau o soră – sunt în gândul meu de când mă știu.
VĂ MULȚUMESC pentru sprijin și că mă ajutați, vă rog să DISTRIBUIȚI această postare, sper să îmi găsesc originile”.
Acesta este apelul pus pe pagina de Facebook „The Never Forgotten Romanian Children – Copiii niciodată uitați ai României”, cu acordul și la rugămintea lui Ionuț Prodan. Care are o poveste de viață tulburătoare. I-am explicat însă tânărului care, la 33 de ani, nu-și cunoaște niciuna din rudele de sânge că implicarea noastră nu-și propune să facă din acest caz un spectacol mediatic. Că scopul nostru este identic cu al lui: acela de a-și găsi părinții și, eventual, vreun frate ori vreo soră. Și că, în consecință, nu vom face publice detalii din trecutul său – oricât de emoționante ar fi ele – care ne-ar putea reduce șansele de a ajunge la deznodământul dorit. Ne-a înțeles.
„Nu vreau și nu pot să cred că sunt atât de singur!”
L-am întrebat pe Ionuț Prodan dacă știe cu exactitate când și unde anume a fost abandonat. „M-am interesat peste ani la Spitalul Județean din Reșița, am întrebat acolo dacă mai este cineva care în anul 1987 lucra la Maternitate și are cunoștință de cazul meu. Am reușit să găsesc doar o singură angajată la spital, o doamnă liftieră. Când am vorbit cu dumneaei, mi-a spus că așa își aduce aminte, că am fost adus de undeva din apropierea intrării în spital. Acolo aș fi fost abandonat. Fără niciun indiciu asupra mea, niciun bilet cu vreun nume. Ionuț Prodan este, așadar, numele dat de către cei din spital sau de autorități și nu are nicio legătură cu numele părinților mei biologici. Mi s-a mai spus că aș fi fost abandonat în data de 26 iunie 1987”, ne-a povestit Ionuț Prodan.
Acesta a crescut fără părinți, primii ani în spital, apoi în centre de plasament din Reșița, Bocșa, Caransebeș, Zăgujeni, Vărădia și iarăși Reșița. „Am făcut 13 clase. Ultimii ani, la Grupul Școlar Construcții Montaj din Reșița. Am făcut și postliceala, m-am calificat în meseriile de tâmplar și confecționer. Vreau să le transmit părinților mei, dacă vor ajunge cumva la ei cuvintele mele, că din punct de vedere material mă descurc, nu am nevoie de ajutor în acest sens. Aș vrea doar să-i cunosc, să le spun că nu le reproșez nimic, am înțeles că erau vremuri grele când m-au adus pe lume. Și chiar aș vrea să le mulțumesc că mi-au dat viață. Nu îmi doresc, deci, decât să îi cunosc, să îi întâlnesc, să-mi spună dacă am frați sau surori. Pentru că acesta este marele meu of: mi-e greu să trăiesc știind că nu am pe nimeni pe lumea asta, nici mamă, nici tată, nici frate, nici soră. Nu vreau și nu pot să cred că sunt atât de singur!”, a încheiat, cu vocea tremurândă, tânărul născut și abandonat îi iunie 1987, undeva la spitalul din Reșița.