Apel umanitar. Este nevoie de materiale de construcţie şi mână de lucru pentru ca Marian să aibă un acoperiş deasupra capului în această iarnă

 

Asociaţia „Acasă în Banat” lansează o nouă provocare oamenilor cu suflet mare: să îl ajute pe Marian, un bărbat cu care viaţa nu a fost deloc generoasă, să aibă – după ani de zile petrecuţi pe străzi, în clădiri părăsite sau într-o rulotă veche – o căsuţă a lui. Cei care doresc sunt aşteptaţi să dea o mână de ajutor la lucrări sau pot să doneze bani ori materiale de construcţie.

 

Sâmbătă, 16 octombrie, voluntarii Asociaţiei „Acasă în Banat” vor fi în satul Iaz, lângă Caransebeș, pentru a-i da o mână de ajutor lui Marian astfel încât acesta să se poate muta în casa lui înainte de venirea iernii.

 

Marian are 43 de ani, iar povestea lui de viaţă pare desprinsă dintr-un film, după cum relatează cei de la Asociaţia „Acasă în Banat”: „Crescut la casa de copii, a trăit mulți ani pe străzile din Caransebeș, apoi s-a stabilit în satul Iaz, unde este cunoscut de toți sătenii ca un om bun și muncitor. Nu are o educație, nu are familie și nici casă. Lucrează cu ziua pe unde apucă și mult timp a locuit prin case părăsite. Din banii strânși de el, și-a cumpărat o rulotă veche, iar familia Naia a avut milă de el și l-a lăsat să locuiască în spatele grădinii. Dar pentru că timpul a trecut și rulota s-a deteriorat tot mai mult, s-au hotărât să-i ridice o căsuță mică. Vara asta s-au adunat împreună cu câțiva băieți din sat și au reușit să o ridice, dar mai este de lucru la ea și nu are cine să o termine, pentru că oamenii sunt plecați la muncă în Germania”.

 

 

Căsuţa lui Marian mai are nevoie de acoperiş, fereastră, un pridvor, instalaţie electrică, sobă, mobilier şi orice ajutor este binevenit. „Ne-am propus să terminăm noi casa și să îl mutăm pe Marian în ea înainte să vină iarna. La 43 de ani, singur, după o viață chinuită, să aibă și el un acoperiș deasupra capului – casa lui. Construim acoperișul, un mic pridvor și un șopru de lemne; placăm tavanul, montăm ușa și fereastra, tencuim pereții, facem instalația electrică şi dotăm căsuța cu sobă, frigider, mobilă”, spun reprezentanţii Asociaţiei „Acasă în Banat”.

 

Voluntarii care doresc să sprijine construcția căsuței sunt rugați să contacteze Asociaţia „Acasă în Banat”. Reprezentanţii acesteia au făcut o listă cu bunurile și materialele de care este nevoie şi care pot fi donate – 6 grinzi 10x10x6m; 6 grinzi 10x10x4m; 6 grinzi 10x10x3m; 20 plăci OSB 10 mm 2,5×1,25 (tavan interior, frontoane, închidere pridvor); scândură: 1 mc; vată sticlă: 2 role; scoabe: 10 bucăți; holşuruburi 150-200mm: 30 bucăți; lăteți: 100 metri liniari;  linoleum 4×3 m; sobă şi accesorii (coş  de fum, coturi 2 bucăți, burlane 3 bucăți); 1 ușă metalică 200/202x88cm; 1 fereastră termopan 146x116cm; 4-5 saci adeziv polistiren; polistiren expandat 5 cm, 30 mp (6 pachete); colțare 4×2=8m; profil pentru soclu 14 m; 1 rol plasă fibră de sticlă.

 

 

De asemenea, pot fi făcute donaţii în bani prin transfer bancar cu specificația „pentru Marian din Iaz”: Asociaţia Acasă în Banat, Banca Transilvania:

Cont LEI: RO26BTRLRONCRT0P53069801; Cont EURO: RO11BTRLEURCRT0P53069801; SWIFT/BIC: BTRLRO22 sau OTP Bank:

Cont LEI: RO80OTPV190001300530RO01; PayPal: acasainbanat@gmail.com;

Revolut: 0748918091.

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available