Atenție, a început „sezonul viperelor”! Două spitale din Caraș-Severin nu au nicio doză de ser antiviperin

 

Odată cu încălzirea vremii, a început și „sezonul viperelor”, iar în județul Caraș-Severin sunt numeroase zone în care acestea pot fi întălnite la tot pasul, cele mai cunoscute fiind Cheile Carașului, Clisura Dunării sau Valea Cernei.

 

Viperele sunt singurele specii de șerpi veninoși din România, iar specialiștii în sănătate publică atrag atenția asupra pericolului pe care acestea îl pot reprezenta: „În această perioadă, în care sezonul cald debutează deja, își fac apariția mai des viperele, care, așa cum se știe, preferă soarele, zonele pietroase și uscate. În județul Caraș-Severin avem multe asemenea arii, cu precădere cheile râurilor importante, versanții cu o mare cantitate de rocă, dar uneori pe aceste reptile protejate le întâlnim și aproape de gospodăriile oamenilor sau în zonele turistice mai joase, mult frecventate. De aceea recomandăm, în timpul drumețiilor sau excursiilor, îmbrăcăminte și încălțăminte adecvată, pantaloni lungi sau ciorapi groși și bocanci înalți, mai ales în zonele posibil populate cu vipere”.

 

Deoarece mușcătura de viperă este foarte periculoasă, în cazul producerii unui asemenea incident trebuie administrat imediat serul antiviperin. Porivit datelor comunicate de Direcția de Sănătate Publică (DSP), în momentul de față, spitalele din Caraș-Severin dispun de șase doze de ser antiviperin care expiră în 2026, câte două două doze la Spitalul Județean de Urgență Reșița, Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș, respectiv Spitalul Orășenesc din Moldova Nouă. „În aceste condiții, solicităm și celorlalte unități spitalicești din județ, din Oravița și Oțelu Roșu, să-și refacă stocul de ser, pentru a putea fi pregătite în cazul unor nedorite incidente de acest tip, deoarece serul antiviperin se administrează doar în unitățile sau compartimentele de primiri urgențe ale spitalelor, sub strictă supraveghere medicală”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Caraș-Severin, Daniel Botgros. Acesta a precizat că există și o procedură specială, prin intermediul SMURD, în baza căreia poate fi adus, în caz de nevoie, ser antiviperin din alte zone ale țării.

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available