Camera Deputaților a votat o nouă lege a dialogului social. O lege absolut necesară!

 

Printr-o lege votată de actuala coaliție, sindicatele obțin o serie de drepturi absolut necesare pentru echilibrarea relațiilor de putere existente pe piața muncii. Actuala lege cuprinde prevederi cu impact și pe sectorul privat. Sindicatele sunt mai ușor de înființat, pot desfășura activități economice și nu mai pot fi „sancționate” pentru implicare politică. De asemenea, o parte din piedicile existente în declanșarea grevelor vor fi eliminate.

 

După patru ani de la inițierea acestei legi, al cărei vârf de lance a fost deputatul Adrian Solomon (PSD), Camera Deputaților a votat miercuri, 24 noiembrie 2022, în calitate de cameră decizională, noua lege a dialogului social prin care sindicatele obțin o serie de drepturi absolut necesare pentru echilibrarea relațiilor de putere existente pe piața muncii. Pentru a intra în vigoare, actuala lege mai trebuie promulgată de președintele Klaus Iohannis.

 

Adrian Solomon, inițiatorul legii, declară că „noile reglementări sunt menite să contribuie la flexibilizarea constituirii organizațiilor partenerilor sociali – organizații sindicale, respectiv patronale și la facilitarea negocierii colective la nivel de unitate, grup de unități, la nivel sectorial și la nivel național, având la bază ideea conform căreia un dialog social de tip proactiv, transparent și constructiv, poate contribui la creșterea nivelului de trai, respectiv de confort social, atât al angajaților, cât și al angajatorilor, și la pace socială”.

 

În replică, directorului executiv al organizației patronale Concordia, Radu Burnete, a criticat proiectul adoptat, spunând: „Avem mari rezerve că această lege va încuraja mai mult dialog social real așa cum la nivel declarativ susținem cu toții că ne dorim. Deși în aparență dezvoltă mecanisme pentru mai mult dialog cu sindicatele, deschide destul de larg ușa mai multor conflicte colective din motive cu relevanță redusă, greve de solidaritate sau greve naționale împotriva politicilor statului. În loc să creăm un cadru bazat pe încredere și construcție, riscăm să ajungem într-un peisaj marcat de conflict și în care cele două părți, angajații și angajatorii, nu își înțeleg reciproc nevoile sau limitările cu riscul unor blocaje semnificative în economie. Nu se poate relansa dialogul social bipartit la toate nivelurile punând conflictul pe primul loc și reducând responsabilitatea celor care l-au inițiat. Vom plăti cu toții costurile unor greve care nu au nicio legătură cu companiile afectate”.

 

Dacă actuala lege va încuraja dialogul social din România rămâne de văzut. Cert este că, din perspectivă sindicală, mai puțin dialog social decât cel stabilit prin Legea 62/2011, promovată și adoptată sub presiunea Camerei de Comerț Americană în România (AmCham România) și a Consiliului Investitorilor străini (Foreign Investors Council), nu era posibil într-o societate care încearcă să salveze aparențele democrației în relațiile de pe piața muncii. Despre respectiva lege (62/2011), sindicatele au transmis că, „în ciuda faptului că se numește a Dialogului Social, această lege este ostilă dialogului, sindicatelor și salariaților din România”.

 

După numeroasele intervenții făcute de sindicate către instituțiile responsabile cu politicile europene pe piața muncii (amintim Caravana internațională a drepturilor sociale, organizată de CNS  Cartel ALFA), adoptarea unei legi mai echilibrate a dialogului social a devenit o prioritate, fiind trecută ca jalon în PNRR cu dată limită pentru adoptare până la finalul anului 2022.

 

 

Principalele prevederi ale noii legi, care înlocuiește Legea 62/2011:

  • Scade numărul de angajați necesar creării unui sindicat într-o instituție sau companie, de la 15 la 10;
  • Sindicatele au dreptul de a folosi în scopuri comerciale bunurile primite de la autorități centrale sau locale cu titlu gratuit;
  • În lipsa unui sindicat reprezentativ, a scăzut semnificativ pragul (de la jumătate plus unul din numărul angajaților la un sfert) necesar pentru a declara grevă;
  • Sindicatele vor avea voie să organizeze și să sponsorizeze competiții sportive;
  • Sindicatele pot desfășura activități aducătoare de profituri: organizarea de cursuri de pregătire, calificare profesională și de consultanță;
  • Sindicate pot desfășura activități cu caracter politic. A dispărut astfel interdicția expresă din vechea legislație. Pentru cei care au nedumeriri din acest punct de vedere le facem cunoscut că aceasta este o practică care în Vest nu mai surprinde pe nimeni, sindicatele reușind astfel să folosească instrumente concrete de lobby, în favoarea membrilor pe care-i reprezintă, din perspectiva relațiilor de muncă si a drepturilor salariaților;
  • Rămâne valabilă prevederea potrivit căreia la cererea organizației sindicale și cu acordul membrilor acesteia, angajatorii vor reține și vor vira sindicatului cotizația de sindicat pe statele lunare de plată;
  • Angajații unei companii/instituții vor avea dreptul să facă grevă de solidaritate, de maximum o zi, cu angajații din alte firme;
  • A fost reactivată ideea negocierii CCM la nivel național și pe sectoare de activitate;
  • Apare o nouă formă de grevă: greva politicii sociale și economice a Guvernului. Sau cu alte cuvinte: Vrea guvernul să ne taie pensiile sau salariile? În stradă… legal. Acest tip de grevă trebuie notificată guvernului cu zece zile înainte de declanșare, iar guvernul e obligat să posteze pe site-ul propriu anunțul privind declararea grevei.

 

Camera Deputaților a adoptat propunerea legislativă privind dialogul social cu 198 de voturi „pentru”, 13 „contra” și 46 de abțineri, după cum urmează:

  1. PSD – toți deputații prezenți la ședință au votat proiectul.
  2. PNL – din 53 de liberali prezenți, 52 au votat pentru, iar Dan Vîlceanu a votat contra.
  3. USR – din cei 35 deputați prezenți, 31 s-au abținut, Radu Tudor Ciornei a votat pentru, iar Claudiu Năsui – contra.
  4. UDMR – toți cei 16 deputați au votat în favoarea acestei legi.
  5. AUR – din totalul de 23 deputați, au votat pentru 22, Ringo Dămureanu s-a abținut.

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available