Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a declarat aseară, la Digi 24, că protocolul încheiat în decembrie 2021 de PSD, PNL și UDMR va fi „respectat la virgulă”. Și că, în consecință, ministerul condus în prezent de Sorin Grindeanu va avea după rotativa guvernamentală ministru liberal.
Negocierile dintre liderii PSD și PNL privind modul în care va fi făcută rotativa guvernamentală nu vor duce la rezultatul dorit de prim-vicepreședintele social-democrat Sorin Grindeanu: păstrarea de către PSD a funcției de ministru al Transporturilor, deci implicit menținerea cărășeanului la conducerea acestui minister. Cel puțin asta reiese din declarația de aseară a lui Rareș Bogdan.
„Ca lucrurile să fie foarte clare – PNL nu va mișca o virgulă din protocol! Dacă va mișca cineva, sau cineva negociază în numele PNL, făcând abstracție de primari, BPN, de Consiliul Național, de Biroul Executiv și de pozițiile tuturor celor șase lideri PNL în frunte cu Ciucă, Bode, Bogdan, Motreanu, Flutur, Boc, Bolojan și așa mai departe, greșește foarte mult. PNL merge doar pe respectarea protocolului! Adică, Ministerul Transporturilor, vicepremier, secretarul general al Guvernului și Ministerul Finanțelor, conform protocolului semnat în 2 decembrie 2021, vor veni după rotativa guvernamentală la PNL. Nu acceptăm nici 3 ministere pe un minister, nu ne interesează să luăm de la UDMR nimic, nu ne interesează să luăm nimic de la PSD, ne interesează să venim cu cei mai buni oameni, să ocupăm ceea ce este semnat în protocol”, a declarat prim-viceprețedintele PNL Rareș Bogdan.
Oricâte promisiuni ar face, în spatele ușilor închise, președintele PNL Nicolae Ciucă sau alt liberal liderilor PSD Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu, în cele din urmă social-democrații vor fi nevoiți să respecte înțelegerea tripartită parafată în decembrie 2021, spune prim-vicepreședintele Bogdan: „Cine spune că vrea să miște o literă din protocol, sau că să lăsăm un minister, sau să lăsăm Secretariatul General al Guvernului, nu cunoaște PNL și nu înțelege că un om sau doi nu pot hotărî în numele PNL”.
Deși protocolul dintre cele trei partide care formează coaliția de guvernare prevede ca, la un an și jumătate de la instalarea Cabinetului Ciucă, să aibă loc nu doar rotativa premierilor PNL-PSD, ci și rotativa ministerială, unii dintre actualii membri ai Executivului țin cu dinții de scaunele lor. Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu este unul dintre aceștia, fiind susținut în tentativa sa de a-și păstra funcția de către președintele PSD Marcel Ciolacu, cel care ar urma să preia postul de premier. Dacă social-democrații vor fi nevoiți să cedeze până la urmă liberalilor Transporturile, Sorin Grindeanu poate ajunge la șefia Camerei Deputaților.
Sursă foto: arhivă digi24.ro