CFR, mizeria din inima Europei!

 

Circul cu trenul pe traseul Caransebeș-București. În Caransebeș urc într-un vagon cușetă cu șase paturi. Încă de la intrarea în vagon mă întâmpină un individ enorm, de aproximativ 150 kg, care pute de leneș. Pare obosit… dar plin de importanța rolului său. Verifică biletul, apoi îmi întinde cearșaful și fața de pernă, expediindu-mă spre cușetă mea. Mai am totuși timp să văd dezordinea și mizeria din propria-i cușetă. Apoi, în orb, mă chinui să citesc numerele de pat înscrise lângă ușile de intrare în compartiment. Nimeresc! Îmi fac loc printre bagaje și gata… sunt lângă patul meu! Tot pe întuneric caut perna, pipăind pe cei care deja sforăie liniștiți, apoi reușesc să fac patul și să îmbrac o pijama. Când să răsuflu ușurat, realizez că am nevoie de toaletă! Una mare! De nevoie vorbesc!

 

Merg într-unul din capetele vagonului. Tot pe întuneric! Găsesc WC-ul, deschid ușa și mă izbește un miros de hoit. Aprind lanterna telefonului, pentru că cea de la WC nu funcționează. Stomacul se întoarce pe dos! Imaginea și mirosul sunt pestilențiale. Un bideu de rahat amestecat cu hârtie igienică se arată în lumină lanternei simbolizând o posibilă imagine a unui coșmar. Dar este clar că nu despre simbolism vorbește tabloul desfășurat în fața ochilor mei, ci despre nesimțirea celor care nu trag apa la WC. Încerc să o trag eu… dar nu curge! Vezi că nu-i clar!, îmi zic. Este vorba de nesimțirea celor care ne iau banii pentru a călători în vagoane ce aparțin lumii a treia… sau chiar a patra. Fug unde văd cu ochii! Unde? În celălalt capăt al vagonului! Deschid ușa cu speranță, dar mă întâmpină podeaua plină de apa și mizeria neagră, urât mirositoare! Iarăși nu-i lumină, dar telefonul mă salivează. Aprind… șoc! Aceeași imagine! Și… nici aici nu-i apă! Îmi fac totuși treaba! Pe ce-a mică… și mă abțin de la cea mare! Revin în vagon, urc în pat! Dar dacă trebuie, trebuie! Nevoia mă împinge iarăși către WC! Ciudat! Este ocupat…! Aștept! Iese însoțitorul de vagon! A rezolvat apa!, gândesc eu fericit! Intru! Ies repede… renunțând! Acum, față de data anterioară, bideul se transformase într-o imensă căldare de rahat.

 

Hotărăsc că nu am ce face! Trebuie să mă abțin! Număr secundele până ajung în București! Mai și adorm… suficient ca să visez că sunt într-o lume civilizată, într-un WC curat, unde curge chiar și apa! Îmi fac liniștit treaba, apoi trag apa, mă spăl și plec fericit la culcare! Mă trezesc speriat de faptul că am confundat visul cu realitatea. Răsuflu ușurat! Sunt ok, realitatea nu este mai dramatică decât o știam! Mai am 7200 de secunde și ajung în București, apoi… alte sute de secunde și sper că voi avea dreptul la cel mai banal mod de a fi fericit! În vagonul CFR, plătit cu peste 40 euro, acest drept îți este interzis. Între timp, număr iarăși secundele, amintându-mi de confortul din trenurile franțuzești, spaniole sau chiar cele ungurești! Trag concluzia: DA, civilizația poate începe cu un WC!

 

Dimineața, în cușetele cu ușile larg deschise, lumea vorbeste despre cine și cum ar trebui să fie președintele țării, manifestându-și nemulțumirea, în mod zeflemist și ipocrit, despre cei care conduc România!

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite