Cine sabotează Reșița? „Hai să îi cunoaștem!”

 

Dintre cei 18 consilieri județeni care au venit în plenul Consiliului Județean Caraș-Severin cu amendamentul prin care Reșiței ar urma să i se aloce sub un milion de lei (din cele 37 de milioane) din impozitul pe venit, 8 trăiesc în Reșița. Aceștia se dovedesc a fi, iar primarul Ioan Popa le spune pe nume, reșițeni împotriva Reșiței!

 

Cei opt consilieri județeni care, deși locuiesc în Reșița, vor ca orașul lor să primească pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală nu 8 milioane de lei, cum ar fi normal, arată primarul Ioan Popa, ci de zece ori mai puțin (!) sunt următorii: Ioan Crina, Lucian-Sorin Voina, Lucian Ionescu, Viorel Bașag, Gabriela Berecz, Elena Borchescu, Caius Diaconescu, Mariana Gabriela Stuparu.

 

CITEȘTE ȘI: Ticăloșie marca PSD în Caraș-Severin. „1 leu vouă, 10 nouă!”

 

Primarul municipiului a postat astăzi pe Facebook, pe pagina Deschide Reșița, un mesaj explicit, pentru ca reșițenii să-i știe pe concitadinii lor ce îi reprezintă în Consiliul Județean și care, în loc să sprijine investițiile din capitala Banatului Montan, sunt pe cale să le saboteze.

 

„REȘIȚENI ÎMPOTRIVA REȘIȚEI! CINE SUNT COZILE DE TOPOR CARE SABOTEAZĂ REȘIȚA?

 

Consilierii trebuie să ne reprezinte pe noi, reșițenii, în Consiliul Județean, indiferent de culoarea politică a partidului din care fac parte. Dacă nu o fac, se numesc cozi de topor.

 

Sumele destinate reechilibrării bugetelor primăriilor din județ au fost deturnate de NOUA majoritate din consiliul județean (PSD/PRO ROMÂNIA/PMP). Reșița ar fi trebuit să primească între 8 și 9 milioane de lei!

 

În urma votului rușinos, va primi doar 750 mii lei, de peste zece ori mai puțin. Mai puțin chiar decât unele comune conduse de PSD…

 

Stupefiant este că această hoție se face cu sprijinul unor consilieri județeni cu domiciliul în Reșița. Dacă ar fi reșițeni de bună credință, onești și cu gândul la dezvoltarea orașului nostru, ar fi trebuit să sprijine, NU să saboteze proiectele aflate în derulare.

 

Dar cine sunt aceștia?! Hai să îi cunoaștem!

  •  Ioan CRINA
  •  Lucian – Sorin VOINA
  •  Lucian IONESCU
  •  Viorel BAȘAG
  •  Gabriela BERECZ
  •  Elena BORCHESCU
  •  Caius DIACONESCU
  •  Mariana Gabriela STUPARU 

 

Să le fie RUȘINE!” – este mesajul public transmis astăzi de primarul municipiului Reșița, Ioan Popa.

 

https://www.facebook.com/resita2016/videos/1763321957476149

Sursă foto/video: FB Deschide Reșița

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available