Suntem prezenți și pe

Actualitate

Crește numărul focarelor de COVID-19 în unitățile de învățământ din Reșița. Însă doar 11 localități cărășene au incidența la 14 zile de peste 1,5‰

Publicat cu

în

La două săptămâni de la reluarea cursurilor față în față pentru ciclul primar și pentru anii terminali, la trei unități de învățământ din Reșița au fost declarate focare de COVID-19. În total, au fost confirmate nouă cazuri de infectare cu coronavirus, atât în rândul cadrelor didactice, cât și în cel al elevilor.

După focarele de COVID-19 de la Școala Gimnazială „Mihai Peia” și Liceul de Arte „Sabin Păuța”, Direcția de Sănătate Publică a raportat, astăzi, un nou focar la o unitate de învățământ din Reșița. Este vorba despre Colegiul Național „Diaconovici-Tietz”, unde au fost confirmați cu COVID-19 trei elevi. Întrucât doi dintre aceștia învață în aceeași clasă, a VIII-a, Consiliul de Administrație al unității de învățământ a decis suspendarea temporară a cursurilor față în față și mutarea acestora exclusiv online până pe data de 8 martie. Măsuri similare au fost luate, cu aprobarea Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Caraș-Severin, și pentru clasa a IV-a de la Școala Gimnazială „Mihai Peia”, până pe 1 martie, și pentru clasa a III-a B de la Colegiul Național „Mircea Eliade”, până pe 8 martie, ca urmare a confirmării cu COVID-19 a cadrelor didactice care predau la cele două clase. Potrivit datelor furnizate de ISJ, în momentul de față, 312 unități de învățământ din Caraș-Severin sunt în scenariul verde, 87 – în scenariul galben, iar 10 – în scenariul roșu.

În Caraș-Severin sunt, în prezent, 16 focare active de COVID-19, cu 57 de cazuri confirmate. Cinci dintre acestea au fost raportate numai în ultimele 48 de ore. Este vorba despre trei focare familiale, în Reșița, Băile Herculane și Moldova Nouă, focarul de la Colegiul Național „Diaconovici-Tietz” din Reșița și un focar la firma Renk, actuala Reșița Reductoare & Regenerabile S.A., unde au fost confirmate șapte cazuri de COVID-19.

Cazuri active – 291. Spitalizați – 69

Numărul total al cazurilor active de COVID-19 raportate în Caraș-Severin este de 291. În ultimele 24 de ore au fost raportate doar zece cazuri noi. 222 de persoane confirmate cu infecție cu coronavirus se află în izolare instituționalizată sau la domiciliu, iar 69 sunt în spitale (31 la Spitalul Județean de Urgență Reșița, 33 la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș și cinci la Spitalul Orășenesc Oravița). Dintre persoanele internate, 15 prezintă forme grave al bolii și sunt la Terapie Intensivă (zece la spitalul din Reșița și cinci la Caransebeș). Potrivit DSP Caraș-Severin, în ultimele 24 de ore au fost efectuate 52 de teste rapide pentru depistarea infecției cu coronavirus și au fost recoltate prin metoda Real Time PCR 29 de probe. În total, de la începutul pandemiei, în Caraș-Severin au fost testate 14.498 de persoane. 8.185 au fost depistate pozitiv, iar dintre acestea, 438 au decedat. În ultimele 24 de ore, a fost raportat un deces al unui pacient cu COVID-19, o femeie de 67 de ani din Reșița care era internată la Spitalul Județean de Urgență Reșița, cu neoplasm bronhopulmonar și diabet zaharat.

Două localități cu incidența de peste 3‰

În momentul de față, în Caraș-Severin se înregistrează o incidență de 0,95 de cazuri de COVID-19 la 1.000 de locuitori. Doar în două localități incidența este peste 3 la mie, Goruia (3,77) și Glimboca (3,66), iar în nouă localități este între 1,5 și 3 la mie: municipiul Reșița (1,68), orașul Băile Herculane (2,32) și comunele Sasca Montană (2,63), Doclin (2,54), Văliug (2,23), Turnu Ruieni (1,96), Vermeș (1,94), Zorlențu Mare (1,57) și Lupac (1,52).

La nivel național, astăzi au fost raportate 1.634 de cazuri noi de infecție cu coronavirus și 47 de decese. Până la această dată, au fost prelucrate 5.881.162 de teste RT-PCR și 253.442 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore s-au efectuat 6.279 de teste RT-PCR (4.360 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.919 la cerere) și 3.976 teste rapide antigenice. În total, de la începutul pandemiei au fost confirmate 781.329 de cazuri de COVID-19, iar 19.894 de persoane diagnosticate cu infecție cu coronavirus au decedat.

Facebook Comments

Ne găsești și pe

Reclamă
Administrație58 de minute în urmă

10.000 de lei pentru cetățenii care fac Reșița Curată! Primăria pune la bătaie și anul acesta premii în bani pentru asociațiile de locatari/proprietari

Administrație3 ore în urmă

40 de secunde pentru un VOT ISTORIC în CJ Caraș-Severin: asocierea cu Primăria Reșița pentru construirea unui SPITAL NOU

Social9 ore în urmă

Zimbrii se adaptează perfect în Munții Banatului. Încă 20 de exemplare vor ajunge în Caraș-Severin

Actualitate12 ore în urmă

Primăria Reșița promovează portul popular din Banatul de Munte. La Casa de Căsătorii a fost deschisă o expoziție permanentă de costume tradiționale

Administrație16 ore în urmă

Romeo Dunca și Marius Isac, față în față cu primarii din județ. Miza: accesarea fondurilor europene pentru dezvoltarea comunităților locale

Actualitateo zi în urmă

Trei zile dedicate artei ceramicii, la Centrul de Tineret Mansarda din Reșița

Sănătateo zi în urmă

SARS-CoV-2 împlinește un an și în Caraș-Severin. Coronavirusul a fost atras mai mult de femei, dar bărbații i-au căzut victime în număr semnificativ mai mare. Cu 50%!

Educațieo zi în urmă

Puțin peste 300 de dascăli din Caraș-Severin au spus DA vaccinării anti-COVID-19 în etapa prioritară, care a început azi!

Actualitate2 zile în urmă

Surprize pregătite de Primăria Reșița în ziua de Dragobete

Administrație2 zile în urmă

Mamografii gratuite. Consiliul Județean Caraș-Severin se implică în lupta împotriva cancerului

Cele mai citite