Ministerul Afacerilor Interne a lansat în dezbatere publică un proiect privind modificarea actualelor cărți de identitate astfel încât acestea să respecte standardele de securitate stabilite la nivelul Uniunii Europene. România are obligația ca, începând din luna august a anului viitor, să emită acte electronice de identitate. Acestea vor fi eliberate de la vârsta de 12 ani și vor conține elemente de securitate.
Pe lângă datele care se regăsesc pe cărțile de identitate simple, aflate acum în uz, cartea electronică de identitate va conţine un certificat digital pentru semnătură electronică și datele biometrice ale titularului, adică imagine facială și două amprente digitale. Aceste date vor putea fi utilizate pentru autentificare în sistemele informatice ale altor instituții publice cum ar fi, spre exemplu, platforma din asigurările de sănătate, asigurând, în acest caz, funcționalitatea de card de sănătate. De asemenea, prin intermediul noilor cărți de identitate, vor putea fi accesate de la distanță servicii precum: înmatricularea unui autovehicul, obținerea unui certificat de cazier judiciar, a unor avize, autorizații sau a altor documente de la autoritățile publice, depunerea unor declarații personale prevăzute de lege, pentru toate acestea nemaifiind necesară prezența titularului la ghișeu. Tot ca element de noutate, cetăţenii români cu domiciliul în străinătate pot obține un act electronic de identitate fără a mai fi necesară stabilirea domiciliului în România.
Spre deosebire de actualele acte de identitate, care se eliberează la împlinirea vârstei de 14 ani, cartea electronică se va elibera de la 12 ani și, opțional, sub această vârstă, la solicitarea părinților sau a reprezentanților legali.
Potrivit reprezentanților MAI, „noile acte de identitate vin cu garanții suplimentare de securitate și aduc îmbunătățiri majore actualului act de identitate, care a fost pus în circulație în anul 1997, prin utilizarea unor tehnologii de fabricație avansate, a unor elemente grafice de securitate, a unor inserturi de materiale de securitate şi, nu în ultimul rând, prin protecția IT oferită de mediile de stocare electronice”.
Cei care nu doresc, din orice motiv, o carte electronică de identitate, vor putea solicita eliberarea unei cărți de identitate simple.
Textul proiectului de act normativ este afişat şi poate fi consultat pe pagina de internet a MAI, www.mai.gov.ro, la secţiunea Transparenţă decizională, precum şi la Centrul de Relaţii cu Publicul din Piaţa Revoluţiei nr. 1 A, sector 1, Bucureşti. Propunerile, sugestiile și opiniile persoanelor interesate pot fi transmise în termen de 10 zile calendaristice calculat de la data publicării anunțului (14 ianuarie 2020) pe adresa: dgj_transparenta@mai.gov.ro).