Văd că iar ne dai târcoale, ca-n fiecare an, și iar mă faci să-ți scriu, cu talentul meu modest, o compunere de iarnă.
Au trecut 33 de ani, Moșule, de când l-am gonit pe Moș Gerilă și te-am cunoscut pe tine, și pot să-ți zic că ești băiat de treabă. Păcat că vii doar o dată pe an. Cred că ai avea mai multe voturi dacă ai face mai multe vizite în teritoriu și ar fi mai mulți oameni fericiți. Dar stai, că tu împarți felia sărbătorilor cu Isus, am uitat asta, și EL vine doar o dată. Dar oare câți știu că sunteți doi, unul cu sania trasă de reni și altul prin Viflaim? Tot mai puțini, Moșule, îți spun eu.
Câți mai sunt acasă cu întreaga familie, în jurul bradului, la cântat de colinde, cu speranța în suflet c-o fi bine? Tot mai puțini, Moșule, îți spun eu.
Am ajuns să fim două tipuri de români, cei care sunt plecați afară, în străinătate, și cei care au pe cineva din familie plecat afară, în străinătate.
Am ajuns să fim prizonierii Whatsapp-ului sau Messenger-ului, așteptând să ne sune copiii sau părinții sau frații din străinătate să ne dea un semn despre viața lor din lumea largă, despre cât s-a scumpit chiria sau cât au crescut cheltuielile lunare.
Suntem tot mai puțini în țară, Moșule, ne pleacă pruncii afară, iar la țară, la sat cum se zice, începem să ne numărăm pe degete. Pleacă lumea la oraș, să intre în cursa șobolanului, se angajează, își iau un credit, își cumpără o casă și apoi muncesc toată viața s-o achite.
Nu mai pot popa, învățătorul satului să-i țină în vatra părintească, că n-au pârghii. Au vândut pământul moștenit, l-au cumpărat străinii și acum îl lucrează cu mașini performante, n-au nevoie de țărani. Așa că pleacă la oraș să se facă domni. Unii reușesc, alții nu, și atunci încearcă să se facă Herr sau Senor ori Monsieur, prin țări străine. E greu să reușești pe acolo cu bruma de școală pe care o au ei, dar măcar își asigură traiul zilnic. Cu sudoare și lacrimi, Moșule, cu gândul la cei de acasă cu speranța c-o fi bine.
Ce-mi doresc eu, Moșule? În primul rând, să Luminezi mințile oamenilor, să le menții trează speranța c-om trece și peste asta. Și, totodată, dacă ai putea, să-mi aduci înapoi anii copilăriei în care nu aveam laptop să-ți scriu scrisoare ca acum și în perioada asta făceam cozonaci cu bunică-mea, tăiam bradul din pădure cu bunicu’ și eram fericit împreună cu mama și tata, nu-mi păsa de grija zilei de mâine. Trăiam Clipa într-un mod pe care parcă îl simt ca prin vis. Asta îmi doresc eu, Moșule, să mi-i aduci înapoi pe cei dragi, măcar în vis dacă nu poți altfel, să-mi iei televizorul cu cele 200 de canale la care oricum nu mă uit ca împroașcă numai știri pline de ură și venin și să-mi faci rost de cipicii pe care numai bunica mea știa să-i împletească de sărbători ca să am și eu când plec în colindat în Ajun. Aaa, și te mai rog ceva, Moșule, să-mi iei și internetul să pot sta și eu liniștit cu cei dragi ai mei, să ascultăm copiii care vin în colindat și să nu-mi mai vină sute de mesaje de la oameni cu care n-am vorbit tot anul.
Asta îmi doresc și pentru asta promit că închin un pahar de vin fiert în cinstea ta, Moșule!
Sărbători cu liniște!
