Festivalul „Tradiții Cărășene”. Muzică populară, dansuri și gustări tradiționale, la Sala Polivalentă din Reșița

  Petrică Miulescu Irimică, Ramona Vița, Nicu Novac, Maria Didraga, Mitru Teleagă și Mariana Suciu Neidoni vor urca, joi, 19 octombrie, pe scena Festivalului „Tradiții Cărășene”.   După un periplu prin toate zonele Banatului Montan, Festivalul „Tradiții Cărășene”, organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale și Consiliul Județean, a ajuns, săptămâna aceasta, […]

Zilele Muzicii la Oravița, festival internațional la a XIII-a ediție

  După o pauză de doi ani, acordurile Festivalului Internațional de muzică clasică „Zilele Muzicii la Oravița” se vor auzi din nou în micul burg din Banatul Montan.   Manifestările artistice vor debuta în zi de mare sărbătoare în lumea creștină, luni, 15 august, de Sfânta Maria Mare. Din cauza lucrărilor de renovare aflate în […]

Reșița redeschide porțile poeziei, interviurile resita.ro intră în culise

  Deși a reușit să se impună ca un festival internațional de poezie, „La porțile poeziei” nu a reușit să se impună și în lupta cu pandemia de coronavirus, ultimele ediții fiind suspendate din cauza acesteia. Dar, în acest an, festivalul va fi reluat în format fizic, Reșița urmând să-și deschidă, din nou, porțile poeziei. […]

„250 via Estrada” – Festival de teatru pentru copii la Reșița

  Parcul Tricolorului din Reșița se va transforma într-un tărâm al poveștilor în care sunt așteptați toți copiii. Începând de sâmbătă, 29 mai, până miercuri, 2 iunie, aici se va desfășura Festivalul de teatru pentru copii „250 via Estrada”, în cadrul căruia vor avea loc ateliere de creație coordonate de actori profesioniști și producții de […]

Cine (ne în)cântă la Gărâna Jazz Festival în acest an. Organizatorii anunță primii invitați internaționali care vor ajunge în Caraș-Severin

Organizatorii Gărâna Jazz Festival anunță că ediția din 2021 se va desfășura în perioada 7-11 iulie. Și în acest an lista invitaților cuprinde nume mari din jazzul mondial, cum ar fi: Avishai Cohen, Lars Danielsson, Nils Petter Molvaer, Trygve Seim, Shri Sriram, Bugge Wesseltoft, David Helbock, Vincent Peirani & Émile Parisien, Francesco Bearzatti, Vasko Atanasovski, […]

Maestrul reșițean Sabin Pautza va dirija în cadrul celei de-a XV-a ediții a „Ploiești Jazz Festival”

Una dintre cele mai importante manifestări culturale ale toamnei pentru întreaga mișcare muzicală a jazz-ului din România se află la cea de-a XV-a ediție. În cadrul ineditei experiențe culturale „Ploiești Jazz Festival”, la pupitrul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești se va află maestrul resitean Sabin Pautza, iar solistă violonistă Simina Croitoru. Joi, […]