Pompierii cărășeni, „profesori” la Școala Altfel

Unitățile de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic și-au deschis porțile săptămâna aceasta pentru elevii din Caraș-Severin care derulează activități în cadrul programului Școala Altfel. Zeci de elevi de la unitățile de învățământ din Caraș-Severin au vizitat, deja, subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Semenic din Reșița, Caransebeș, Oravița, […]
Polițiștii cărășeni, alături de elevi, profesori și părinți la „Școala Altfel”

Prevenirea și reducerea faptelor cu violență, precum și a consumului de droguri, alcool și tutun este tema activităților derulate de polițiștii cărășeni pe parcursul acestei săptămâni, în cadrul Programului „Școala Altfel”. Peste 500 de elevi, profesori și părinți au participat, în primele două zile ale săptămânii, la activitățile derulate de polițiștii de la […]
„Școala altfel” și „Săptămâna verde” alături de polițiști

Polițiștii cărășeni au desfășurat, pe parcursul acestei săptămâni, activități educative și preventive în mai multe unități de învățământ din Reșița și Caransebeș, în cadrul programelor naționale „Școala altfel” și „Săptămâna verde”. Colegiul Național „Traian Lalescu”, Liceul de Arte „Sabin Păuța” și Liceul Teologic Baptist, toate din Reșița, și Colegiul Național „C.D. Loga” și […]