Acuzat de opozanți că nu cunoaște administrație publică, Romeo Dunca a demonstrat care este diferența dintre politruci și antreprenorii de succes: A reușit în mai puțin de doi ani la conducerea Consiliului Județean să reducă gradul de îndatorare al Județului Caraș-Severin de la aproape 50 la 20 la sută!
„Aproape 50% grad de îndatorare la începutul mandatului ne-a ținut captivi în orice înseamnă șansa de a accesa credite pentru dezvoltare. Dezinformarea, nesimțită chiar, practicată de opoziție prin care sunt acuzat că renunțarea la contractele de anvelopare ale celor 3 staționare din Reșița a fost greșită e spulberată de aceste date concrete. Dorim un credit de 80 milioane ron, dar ni-l putem permite abia cu ianuarie 2023. Și nu 80, ci 60. Atunci vom ajunge la grad de îndatorare de doar 20%. Punct și atât de clar…”, spune șeful administrației județene, care a făcut, totodată, public un raport primit săptămâna aceasta referitor la capacitatea de îndatorare a Județului Caraș-Severin.
Iar ca să le închidă definitiv gura celor care încă nu au priceput că proiectul de reabilitare energetică a staționarelor Spitalului Județean de Urgență Reșița, inițiat de fosta administrație, s-a născut mort, Romeo Dunca arată încă o dată „ce ar fi însemnat să nu pot opri aceste contracte semnate de amatori care au uitat că, pentru a putea începe lucrul, trebuie în primul rând să ai bani. Faptul că ai bani nici măcar nu e suficient. Cel puțin în Caraș-Severin, pentru ca avem atâtea exemple în care contracte cu finanțare suficientă s-au derulat prost și pe o perioadă dublă față de estimările inițiale. Poate chiar triplă. Să ne amintim doar de acel deponeu de la Lupac. Semnam contractul până la termenul maxim, adică august 2021, fără a avea nici un leu în cont pentru cele 35 milioane de ron neeligibile. Începeam lucrul la toate cele 3 staționare, ne prindeau scumpirile cu pereții desfăcuți și așteptam să luăm credit. Doar atunci când am fi putut să ne angajăm la termene reale de plată”.
În consecință, decât să fi prelungit agonia unei investiții absurde, fără șanse de finalizare în termenii contractuali, Romeo Dunca a ales să forțeze plata anticipată a unui credit angajat în trecut la CEC, astfel încât să scadă semnificativ gradul de îndatorare al județului și să poată fi luat un credit pentru un spital modular de boli infecțioase, și nu doar atât: „Vom accesa creditul, vom face modularul și vom reabilita pe banii noștri toate acele segmente de drum care nu au intrat pe Anghel Saligny și pe care le-am trecut pe lista cu care am fundamentat documentele pentru credit. O vom face pentru că vrem și e necesar. Cum? Nu știu, dar o vom face…”