În așteptarea lui Cehov, bucurându-mă de Shakespeare

Ca reșițean, mă bucur pentru orice lucru pozitiv care se întâmplă în acest oraș.

Cu bucurie am primit și vestea că unul dintre cei mai importanți oameni de teatru din Republica Moldova, actorul, regizorul și scenograful Sandu Grecu, președinte al Uniunii Teatrale din Moldova și director al Teatrului Național „Satiricus” din Chișinău, va monta la Reșița un spectacol care are la bază un mix între piesele „Ursul” şi „Cerere în căsătorie”, scrise de marele dramaturg rus Anton Pavlovici Cehov.

Așteptând cu firească curiozitate să văd măsura în care maestrul Sandu Grecu va reuși să structureze această compoziție scenică, astfel încât cele două piese să se integreze în același scenariu regizoral, completîndu-se și îmbogățind mesajul artistic, am aflat că la Teatrul de Stat Deva are loc premiera spectacolului „Hamlet”, montat de același regizor. Și cum Hamlet nu trebuie ratat, am rezolvat problema biletului, dificil de procurat la un asemenea spectacol… mai ales pe vreme de pandemie, și am plecat către Deva pregătit să văd un „Hamlet” montat într-un registru cât mai apropiat de cel clasic. Nu a fost să fie așa… și nu-mi pare rău!

Hamlet este, cu siguranță, cea mai cunoscută și montată piesă a lui Shakespeare. Statisticile spun că doar in spațiul teatral românesc ea a fost montată de peste 40 ori, de-a lungul ultimelelor două secole. Hamlet este apogeul oricărui regizor sau actor, iar fiecare teatru se mândrește cu faptul că a reușit să aducă în fața propriilor spectatori acest spectacol.

Încă de la apariția actorilor realizez că voi vedea un spectacol diferit de ceea ce mă așteptam. Apoi, decorul minimalist și recuzita îmi întăresc această convingere.

În centrul scenei se află un obiect sub formă de prismă cu patru laturi, acoperite de un material transparent, în interiorul cărora se consumă scenele de alcov și tot felul de intrigi ale palatului, mai mult sau mai puțin parfumate. Două scări, pe role, sunt lipite de laturile prismei, permițând accesul și coborâtul de pe baza superioară a prismei, unde se află o ladă cu nisip. În timpul spectacolului scările sunt mutate cu ușurință, natural, în diverse locuri din scenă, în funcție de nevoile regizorale.

În fața scenei se află, de asemenea, o cutie plină cu nisip în care sunt înfipte două săbii care, pe parcursul spectacolului, sunt mânuite de mai multe personaje, în funcție de gândurile și intențiile acestora. Alături se poate vedea un craniu, ce reprezintă un simbol puternic al teatrului şi al lui Hamlet.

Pe peretele din fundul scenei se proiectează imaginile petrecute pe scenă. Mai sunt folosite căști WI-FI, sisteme de înregistrare video și alte asemenea obiecte de recuzită care te trimit cu gândul la faptul că Hamletul lui Sandu Grecu este adus în actualitate, sugerându-se astfel că năravurile umane și viciile unei societăți au capacitatea de a depăși barierele timpului, devenind eterne.

Începutul spectacolului, cu fiecare dintre personaje urcând scara până pe baza superioară a prismei pentru a răsfira prin pumn, ca printr-o autentică clepsidră a timpului, nisipul aflat în cutie, întărește ideea că regizorul aduce povestea lui Shakespeare în timpurile noastre pentru a transmite faptul că tragismul poveștii nu este determinat de condițiile istorice ale acelor vremuri, ci de caracteristicile comportamentului uman.

În noianul de intrigi țesute în jurul lui Hamlet, deseori chiar de către acesta, descoperim un personaj oarecum diferit de cel clasic, care uneori dă semne de luciditate și sensibilitate, dar pe care regizorul îl despovărează de aura sa eroică, lăsându-l însă dominat de dorința vindicativă ce acționează asupra vieții acestuia ca o puternică otravă.

Hamlet ne plimbă prin bine cunoscuta poveste a tatălui său, cel care, în rol de stafie, bântuie coridoarele castelului Elsinore asistând la desfrâul fostei soții, Gertrude, și la „nebunia” fiului care, măcinat de întrebări și de dorința răzbunării, renunță la iubirea Opheliei, la prieteni și chiar la viață. Astfel, bine-cunoscuta poveste a lui Hamlet se scrie sub ochii noștri, ca un alt spectacol de teatru-în-teatru.

Incertitudinea, neliniștea și durerea lui Hamlet fac din acesta unul dintre cele mai complexe personaje întâlnite în dramaturgie. Atunci când acționează, el este ca o adevărată erupție de violență. Lucru care se poate vedea foarte bine când Hamlet îl ucide pe Polonius, tatăl nefericitei Ofelia.

Intrigile palatului dau naștere unui șir neîntrerupt de nedreptăți, minciuni, trădări și crime în care Hamlet se lasă antrenat, construind cu ele o adevărată cursa de șoareci în care speră să sfârșească cei vinovați de moartea tatălui său.

Gândurile de răzbunare îl afundă în nefericire, făcându-l să refuze toate posibilitățile de a ieși din această stare. După ce ucide vise de iubire și oameni nevinovați, Hamlet sfârșește tragic în propria-i cursă, alături de Polonius, tatal Opheliei, jucat de actorul reșițean Eugen Pădureanu, Laertes, fratele acesteia, Gertude, mama lui Hamlet, și Claudius, vinovați și nevinovați, făcându-ne să ne întrebăm dacă timpul și spațiul pot schimba oamenii și faptele acestora.

Spre deosebire de Shakespeare, Sandu Grecu încearcă să dea o șansă schimbării punând gestul reginei Gertrude, de a bea din ceașca de otravă, nu pe seama unui accident, ci pe seama sentimentului matern, care o determină să bea în mod conștient otrava pregătită de Claudius pentru fiul ei, Hamlet. Chiar dacă deznodământul nu se schimbă, gestul reginei păstrează totuși speranța într-un altfel de viitor, care să care pună omul și valorile umane mai presus de orice.

Din secolul XVI până în prezent povestea lui Shakespeare se repetă în același registru al nedreptăților, minciunilor și trădărilor nesfârșite, în al căror tumult dispar sentimentele nobile și candoarea, reprezentate de frumoasa Ofelia.

În acest spectacol, regizorul Sandu Grecu reușește un Hamlet al său, original, marcat de propriile idei, trăiri, sentimente, obsesii, concepții politice, experiență artistică, dar și de frământările acestor vremuri. În acest sens, este sugestiva invitația la aruncatul măștilor, făcută la începutul spectacolului de către regizor prin intermediul celui mai controversat personaj, fratele și ucigasul tatălui lui Hamlet, actualul rege Claudius. În ciuda acestei invitații, făcute parcă doar spectatorilor, atât Claudius cât și celelalte personaje continuă să poartă, pentru un timp, măștile, pe care sunt imprimate culorile României, făcându-ne să ne întrebăm dacă în acest spațiu măștile nu au cumva un rol de căluș, pus la gura celor ce ar putea spune lucruri care nu plac decidenților din lumea în care trăim și muncim.

Dar, după cum s-a dovedit deseori, chiar atunci când i se pune călușul în gură, teatrul găsește mijloace, instrumente, cu care să vorbească, să pună întrebări și să tragă semnale de alarmă, pentru că, așa cum spunea chiar regizorul acestui spectacol, „una dintre misiunile teatrului contemporan este să opună rezistență acestei situații dezastruoase, în care întreaga omenire se află în captivitatea tuturor regimurilor de guvernare, ce ne-au redus la tăcere”.

Felicitări lui Mihai Panaitescu, directorul Teatrului de Stat din Deva, care a reușit să pună la dispoziție un număr de 14 actori și condițiile necesare pentru montarea unui spectacol foarte aplaudat de toți cei prezenți. Sunt convins că spectacolul va rezista mult timp pe scena teatrului din Deva.

Din distibuție fac parte: Laurențiu Lungu, Ioana Cojocărescu, Anette Marka, Mihai Feier, Eugen Pădureanu, Silviu Ionuț Dobre, Theodor Crețu, Sergiu Claudius, Viorica Bulgac, Diana Gabriela Rotaru, Aurelian Răducu Gheorghe, Laura Tulac, Cristian Pietonu și Mihai Panaitescu.

P.S. În Hamlet, regizorul și scenograful Sandu Grecu s-a dovedit a fi un șef de orchestră capabil să realizeze un spectacol deosebit scoțând tot ce este mai bun din membrii acesteia! Este un motiv să cred că în aceste zile, la Reșița, se construiește un spectacol, „Cerere în căsătorie”, pe care nu avem voie să-l ratăm. Îl puteți vedea la Teatrul de Vest, în 12 și 13 februarie, de la ora 19.

Facebook Comments

Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite