În campanie, cu coronavirus

Lăudam zilele trecute modul profesionist în care autoritățile au acționat în situația suspiciunii de infecție cu coronavirus, și nu retrag cele scrise. Dar un gest m-a dezgustat profund.

Aproape de startul campaniei electorale și cu informații pe surse că Waldemar Murgu ar putea fi (sau cel puțin este luat în calcul pentru) candidat la Primăria Reșița, managerul Spitalului Județean de Urgență din Reșița a luat o decizie care m-a dezgustat profund. Prevăzând vâlva ce o va crea subiectul, managerul Murgu a interzis purtătorului de cuvânt al spitalului să dea orice informații despre pacientul trimis la Timișoara, decizând că „doar managerul face declarații pe acest subiect”.

Dacă managerul ar fi fost medic, cum a fost cazul dr. Dumitru Secășan, aș fi putut înțelege decizia, sau dacă cel desemnat pentru vorbe ar fi fost directorul medical, dar să îți arogi tu ca jurist exclusivitatea declarațiilor despre o boală, mi se pare mojicism de joasă speță. Așa că am și apelat atunci la dr. Virgil Musta, cel care este purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecțioase Timișoara, care a avut o declarație extrem de precisă și comprehensivă pe subiect.

Inițial, în diverse discuții informale s-a sugerat că prefectul Cristian Gâfu ar fi impus această procedură, dar prefectul ne-a declarat că singurul căruia i-a permis să facă declarații pe această temă a fost purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică.

E regretabil că unii politicieni nu pot face distincție între profesionalism și amatorism, între populism și asumare și iau astfel de decizii care, deși ei poate cred că le aduce o brumă de popularitate, îi fac pe cei care văd și înțeleg mecanismele doar să fie profund dezgustați.

Nu credeam să ajung să văd că se face campanie electorală și cu coronavirus…

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available