Pompierii cărășeni au intervenit, la sfârșitul săptămânii trecute, pentru stingerea a patru incendii. Trei dintre acestea au fost la locuințe, din cauza coșurilor de fum necurățate sau amplasate greșit, iar unul la o societate comercială, izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric.
Acoperișul unei anexe gospodărești din orașul Oțelu Roșu a fost distrus într-un incendiu, vineri dimineață. Pentru lichidarea acestuia au intervenit pompierii caransebeșeni, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, și pompierii voluntari. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta cu flacără și degajări mari de fum la nivelul acoperișului anexei, pe o suprafață de aproximativ 120 mp. „Pompierii militari și voluntari au lichidat incendiul în aproximativ două ore, iar cauza probabilă a fost stabilită ca fiind coş, canal, burlan de fum amplasat ori neprotejat termic faţă de materiale combustibile”, au informat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Semenic.
Aceeași cauză a stat la baza unui alt incendiu, produs sâmbătă, în jurul orei 17.30, în localitatea Văliug. Pompierii militari din cadrul Detașamentului Reșița, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, și pompierii voluntari au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului care, la sosirea echipajelor, se manifesta la întreg acoperișul, cu posibilitate de propagare. În urma incendiului a ars partea din lemn a acoperișului în proporție de 90%, pe o suprafață de aproximativ 100 mp.
Pompierii din cadrul Detașamentului Reșița au intervenit și ieri, în jurul orei 15.00, pentru lichidarea unui incendiu produs la acoperișul unei locuințe din orașul Bocșa, din cauza unui coș de fum necurățat de funingine. Până la sosirea pompierilor profesioniști, incendiul a fost localizat de către Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Bocșa, ulterior acționând împreună pentru lichidarea acestuia. În urma incendiului, au ars coșul de fum și acoperișul pe o suprafață de aproximativ 5 mp.
Iar aseară, în jurul orei 22.00, pompierii au fost alertați de izbucnirea unui incendiu la o societate comercială din municipiul Caransebeș. De urgență, la locul indicat, s-au deplasat patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără atât în interiorului spațiului comercial, cât și la nivelul acoperișului. „Din cauza faptului că pereții obiectivului care a fost cuprins de flăcări erau comuni și confecționați din lemn, mascați cu rigips, incendiul s-a propagat la acoperișul celor două societăți comerciale învecinate. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric”, au precizat reprezentanții ISU Semenic.
Sursă foto: ISU Semenic