Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” intervin la această oră la un incendiu izbucnit la un apartament de pe strada Zarandului din Reșița.
Un apel la 112 a anunțat în urmă cu puțin timp izbucnirea unui incendiu la un apartament situat la etajul 3 al unui bloc de pe strada Zarandului. „Intervine Detașamentul de Pompieri Reșița cu 2 ASAS, 1 AISI, 1 SMURD, 1 ofițer și 12 subofițeri și Serviciul de Ambulanță Județean Caraș-Severin cu 3 echipaje. În apartament se afla o singura persoană. Incendiul este stins. Au fost alertate structurile furnizoare de utilități.”, transmit reprezentanții ISU „Semenic”.
Potrivit unei prime evaluări, a fost afectată o cameră a apartamentului în care s-a produs incendiul. „Pompierii execută o recunoaștere la nivelul celorlalte apartamente. Persoana care se afla în apartament nu necesită îngrijiri medicale. Nu se cunoaște, încă, cauza incidentului.”, mai precizează pompierii, cărora la fața locului li s-a spus că incendiul ar fi izbucnit în urma unei deflagrații.
Persoana din apartamentul incendiat a fost transportată totuși la spital, preventiv, pentru a fi evaluată medical suplimentar.
UPDATE – ora 20.30
În urma cercetării efectuate la fața locului, informează reprezentanții ISU „Semenic”, s-a stabilit că „incendiul a izbucnit, probabil, de la o lumânare lăsată aprinsă, deflagrația rezultând în urma fenomenului numit backdraft – ardere rapidă sau explozivă a gazelor supraîncălzite într-un incendiu, cauzată de intrarea rapidă a oxigenului într-un spațiu închis fără oxigen. Echipa de intervenție, a furnizorului de gaze, a precizat că nu a fost vorba despre o acumulare de gaz metan”.












![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)