UPDATE. „Încredere în Reşiţa”. Program de finanțare a (mini)proiectelor benefice orașului propuse de reșițeni de pretutindeni!

De Ziua Reșiței, astăzi, 29 iunie, când îi sărbătorim pe patronii spirituali ai municipiului, Sfinții Apostoli Petru și Pavel, resita.ro vă aduce o veste cu adevărat specială: la propunerea primarului Ioan Popa, a fost aprobată înființarea unui fond municipal pentru acordarea de mini-granturi, bani ce vor putea fi accesați de reșițeni pentru îmbunătăţirea vieţii comune în oraş.

Obiectivul programului este îmbunătăţirea vieţii comune în oraş prin sprijinirea iniţiativelor propuse şi dezvoltate de reşiţeni. Prin reşiţeni înţelegem fie locuitori actuali ai oraşului, fie reşiţeni mutaţi în alte oraşe din ţară sau în ţări europene.

Programul sprijină iniţiative şi proiecte care:

  • ajută oraşul sau locuri din oraş să fie mai prietenoase pentru locuitori, să funcţioneze mai bine şi să răspundă unor nevoi actuale ale locuitorilor;
  • stimulează şi susţin spiritul de comunitate şi viaţa socială a oraşului într-un mod incluziv;
  • implică mai mulţi locuitori în dezvoltarea şi implementarea iniţiativelor propuse;
  • animă şi dau un o nouă utilizare unor spaţii în prezent abandonate sau slab valorificate ale oraşului;
  • valorifică resurse locale (spaţii, expertiză, elemente identitare ale oraşului etc);
  • contribuie la consolidarea şi la promovarea identităţii oraşului şi a simbolulrilor pe care acesta le oferă prin poziţionarea lui, istoria şi oamenii locului;
  • ajută comunitatea locală să (re)câştige încrederea în potenţialul de dezvoltare a oraşului.

Programul a fost numit „Încredere în Reşiţa” și va fi implementat printr-un concurs de proiecte, pe parcursul anului 2020, domeniile finanțate fiind:

  • viața urbană – activităţi sportive şi spaţii dedicate acestora, activităti culturale (festivaluri, evenimente), spaţii de expoziţie, intervenţii urbane pentru valorificarea râului Bârzava sau a unor spaţii în prezent subutilizate, spaţii pentru petrecerea timpului liber, spaţii pentru tineri, evenimente comunitare;
  • antreprenoriat cu impact în comunitate – programe pentru dezvoltarea şi promovarea afacerilor mici, susţinerea vânzătorilor locali (aplicaţii pentru a facilita legătura între ei şi cumpărători), programe pentru dezvoltarea zonelor defavorizate prin antreprenoriat, iniţiative de dezvoltare a turismului în zonă prin promovarea şi valorificarea patrimoniului local, programe de antreprenoriat pentru tineri.

Pot aplica grupuri de iniţiativă fără personalitate juridică sau organizaţii neguvernamentale care au personalitate juridică, neafiliate politic, care desfăşoară activităţile propuse prin proiecte în municipiul Reşiţa. Prin grup de iniţiativă se înţelege o echipă compusă din minimum 3 persoane constituite care nu au personalitate juridică.

Vor fi sprijiniţi acei locuitori care deja investesc timp şi efort în a găsi soluţii la nevoile zonei sau a valorifica potenţialul local, dar şi pe acei locuitori care îşi doresc să contribuie pe viitor la regenerarea oraşului, dar care încă nu au găsit contextul prin care o pot face. Concursul de proiecte se adresează atât organizaţiilor neguvemamentale cu personalitate juridică care activează în Reşiţa, cât şi grupurilor de iniţiativă informale. Prin grup de iniţiativă informal înţelegem grup format din minimum trei persoane, care nu sunt constituite juridic, dar care au în comun o viziune şi un proiect şi îşi asumă implementarea integrală a respectivului proiect. În cazul grupurilor de iniţiativă, unul dintre membrii grupului îşi asumă rolul de reprezentant şi responsabilitatea legală în numele grupului, sau un ONG cu personalitate juridică îşi asumă responsabilitatea financiară.

Am aprobat un proiect pentru mini-granturi create din bugetul Consiliului Local. Se numește «Încredere în Reșița». Este un proiect pe care noi l-am gândit deja anul trecut, dar a fost prea târziu să îl mai implementăm. Cu alte cuvinte, este o anumită sumă de bani pe care noi o punem la dispoziția comunității din oraș să vină cu proiecte de 2.000, 3.000, 5.000, 10.000 de euro, proiecte de amenajare a spațiilor dintre blocuri, spații comunitare unde locuiesc cetățenii, microuniversul lor unde își petrec timpul liber. După ce le trecem printr-o comisie, noi putem să finanțăm aceste miniproiecte”, a declarat primarul Reșiței, Ioan Popa.

Proiectul propus de primarul Ioan Popa a fost aprobat de aleșii locali ai municipiului, la ședința de săptămâna trecută a Consiliului Local Reșița.

UPDATE, ora 16.05

„Reșița își sărbătorește astăzi, 29 iunie, patronii spirituali ai municipiului, Sfinții Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii Reșiței. Profit de acest prilej pentru a vă transmite vouă, reșițenilor de pretutindeni, tuturor concetățenilor noștri care puneți umărul ori sufletul la dezvoltarea Cetății, cele mai sincere gânduri de bine și succes în tot ceea ce vă propuneți!”, este mesajul transmis reșițenilor de către primarul Ioan Popa, printr-o postare făcută pe contul său de Facebook.

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite