Ion Chichere și-a ales câștigătorii

 

În urma finalizării procesului de jurizare a Concursului Național de Poezie „Ion Chichere”, organizat de Lions Club Onix, Lions Club Kindness, Lions Club Reşiţa Montană și Societatea Artistică Pro Banatul de Munte, cu sprijinul Primăriei Reșița, Cenaclului Literar „Semenicul” și al revistei Reșița Literară, s-au stabilit câștigătorii ediției a VI-a, 2021.

 

La această ediție au fost primite, exclusiv pe email, un număr de 109 (unasutănouă) grupaje de poezie, de la poeți din România și din Republica Moldova.

 

În urma celor două etape de evaluare, juriul a selectat cinci grupaje, respectiv cinci autori, cărora le revin următoarele premii:

Premiul I – IUSTIN BUTNARIUC, Botoșani
Premiul II – ANDREI ZBIRNEA, București
Premiul III – ALINA DUMITRESCU, Timișoara
Premiul special al juriului: ALEXANDRA-MĂLINA LIPARĂ, Cluj
Mențiune – ANDRA ATANASOAIE, Galați
Mențiune – SARA PONGRAC, Cluj

 

De asemenea, la propunerea poetului George Lână și a scriitorului Marcu Mihail Deleanu, membri juriului împreună cu organizatorii, ținând cont de calitatea poemelor trimise, și-au dat acordul pentru suplimentarea premiilor cu două mențiuni speciale, care au fost acordate următoarelor concurente:

– MĂDALINA ALDESCU, Buziaș
– GRASZI CRISTINA, Oțelu Roșu

 

Festivitatea de premiere va avea loc în 25 noiembrie 2021, ora 16,30, la sala de spectacole a Teatrului de Vest Reșița. Participarea premianților, conform regulamentului de organizare, este una din condițiile acordării sumelor de bani stabilite pentru fiecare premiu. În caz de neparticipare, diplomele vor transmise prin poștă.

Coordonatori concurs: Marian Apostol, Mirela Ciobanu și Karina Parfenie.

 

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available