În ședința de astăzi a Comisiei de Dialog Social a Județului Caraș-Severin, prefectului Ioan Dragomir i-a fost înmânată o petiție de către liderul județean al CNS Cartel ALFA, Marian Apostol.
În numele membrilor de sindicat de la Artrom Steel Tubes (fostul TMK) Reșița, Marian Apostol i-a prezentat prefectului o situație anormală cu care se confruntă angajații uzinei, cei cu salarii mici. O anomalie generată de Ordonanța Guvernului nr. 16/2022, care a modificat Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
Este vorba despre modul în care se face impozitarea compensațiilor acordate salariaților, pentru biletele de tratament și odihnă, în urma negocierii Contractul Colectiv de Muncă (CCM). „Sindicatul Vatra a negociat compensarea de către societate cu 3000 lei a biletelor de tratament și odihnă pentru fiecare salariat și pentru membri familiei acestuia, numai că apare situația în care pentru cei cu salariul de bază mai mare de 9200 lei prima este neimpozabilă, iar pentru cei cu salarii mai mici se impozitează”, arată președintele CNS Cartel ALFA Caraș-Severin. Astfel, subliniază acesta, „se face o mare nedreptate salariaților cu salarii de bază mici, în raport cu cei care au salarii de bază substanțial mai mari”.
Vinovat: cadrul legislativ făcut neprofesionist și pe picior, care creează inechități groaznice!
Absurdul situației a fost detaliat de Apostol într-o petiție pe care prefectul Ioan Dragomir, reprezentantul guvernului în teritoriu, ar urma să o transmită ministerelor de resort în vederea promovării unui act normativ care să corecteze inechitățile aduse de OG 16/2022. Cu atât mai mult cu cât, după cum semnalează liderul sindical, „vinovat pentru situația creată nu este Artrom, ci cadrul legislativ făcut neprofesionist și pe picior, care creează inechități groaznice! Iar situația este valabilă în toate societățile din România în care salariații beneficiază, în baza CCM, de primă de vacanță”.
Redăm mai jos textul petiției semnate de Marian Apostol, președintele Filialei Caraș-Severin a CNS Cartel ALFA.
„Către Comisia de Dialog Social a Județului Caraș-Severin
Domnului prefect, Ioan Dragomir
Prin prezenta Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” vă aduce la cunoștință o problemă cu care se confruntă sindicatele în momentul acordării primelor de vacanță negociate prin CCM. Problema este generată de modul în care a fost gândită politica beneficiilor neimpozabile sau parțial neimpozabile, stabilite prin OG nr. 16/15 iulie 2022, pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
Astfel, la Capitolul III – Venituri din salarii și asimilate salariilor, art. 76 definește veniturile din salarii și pe cele asimilate salariilor.
La alin (41) sunt menționate veniturile cumulate lunar care nu reprezintă venit impozabil în înțelesul impozitului pe venit, în limita plafonului lunar de cel mult 33% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat sau din solda lunară/salariul lunar acordată/acordat potrivit legii.
Iar la alin (4) litera d se spune: «contravaloarea serviciilor turistice şi/sau de tratament, inclusiv transportul, pe perioada concediului, pentru angajații proprii şi membrii de familie ai acestora, acordate de angajator, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă, regulamentul intern, sau primite în baza unor legi speciale şi/sau finanţate din buget, în limita unui plafon anual, pentru fiecare angajat, reprezentând nivelul unui câştig salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul în care au fost acordate;»
După cum știm, salariul de încadrare/bază reprezintă suma înscrisă în CIM, fără sporuri, indemnizații sau alte adaosuri, iar începând cu data de 1 ianuarie 2023 câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat este de 6.789 lei.
În concluzie, se pot negocia și deconta servicii turistice şi/sau de tratament, inclusiv transportul, pe perioada concediului, pentru angajații proprii și membrii de familie ai acestora, neimpozabile, în valoare maximă de 6789 lei, cu condiția ca valoarea stabilită să nu depășească 33% din salariul de bază corespunzător locului de muncă.
În acest context sindicatul Vatra a negociat compensarea de către societate cu 3000 lei a biletelor de tratament și odihnă pentru fiecare salariat și pentru membri familiei acestuia, numai că apare situația în care pentru cei cu salariul de bază mai mare de 9200 lei prima este neimpozabilă, iar pentru cei cu salarii mai mici se impozitează.
Un calcul care are ca bază salariul unui muncitor din oțelărie, respectiv 4300 lei, ne arată că:
4300 x 33% = 1419
1419 – 105 asig = 1314 (suma neimpozitată)
3000 (prima de vacanță) – 1314 = 1686 (suma supusă impozitării)
1686 x43% = 724 (suma impozitată)
3000 -724 = 2276 (suma de care beneficiază salariatul)
Pentru a se evita acest lucru s-a încercat distribuirea sumei respective pe trei luni, numai că cei de ANAF le tratează ca plăți în avans și le totalizează, situație în care ajungem la aceeași situație.
În acest context apreciem că, prin impunerea plafonului de 33% din salariul de bază, se face o mare nedreptate salariaților cu salarii de bază mici, în raport cu cei care au salarii de bază substanțial mai mari, motiv pentru care trebuie să solicităm ferm eliminarea acestui plafon.
În condițiile în care nu se obține un acord pe această revendicare, ar trebui susținut ca plafonul să fie crescut și să se raporteze la toate veniturile salariale impozabile, corespunzătoare locului de muncă respectiv, din luna în care se face plata (sau la media veniturilor brute realizate în ultimul an), ci nu doar la salariul de bază.
Atenție: Această ultimă variantă rezolva o problemă de principiu (luarea în calcul a tuturor veniturilor impozabile) și scade numărul celor dezavantajați, dar nu rezolvă problema în ansamblul ei.”
Sursă foto: arhivă