Lecție de civism predată de elevi. „Curățenia și ordinea nu sunt probleme de instinct, ele țin de educație!” [FOTO]

Așa cum ne-au obișnuit și cu alte prilejuri, elevii din Reșița nu au rămas impasibili în fața apelului la implicare civică adresat tuturor cetățenilor urbei de către primarul Ioan Popa, odată cu lansarea campaniei „Reșița curată”.

În prima zi a acestei săptămâni, aproape o sută de elevi de la Colegiul Național „Diaconovici-Tietz” Reșița au demonstrat că țin cu adevărat la orașul lor, implicându-se voluntar în campania inițiată de Primăria municipiului.

CITEȘTE ȘI: A început campania „Reșița Curată – 2021”… [FOTO/VIDEO]

„Curățenia și ordinea nu sunt probleme de instinct, ele țin de educație! Chiar dacă de Ziua Mondială a Apei vremea nu a ținut cu noi, luni, 29.03.2021, 75 de elevi ai Colegiului Național «Diaconovici-Tietz» Reșița, împreună cu cadrele didactice și cu membri ai Primăriei Reșița, s-au mobilizat și au salubrizat 4 zone din oraș, fiind împărțiți în 4 grupe!
Împreună cu Primăria și Lions Reșița, noi, elevii Colegiului, nu doar visăm la Reșița curată, noi luptăm pentru a trăi într-un oraș mai curat și mai prosper!
Această activitate a fost prima activitate de salubrizare din acest an, iar pe viitor suntem siguri că o să mai primim susținerea necesară pentru a ne îndeplini visul #Reșițacurată.
Mulțumim cadrelor didactice pentru susținerea necondiționată! Mulțumim Primăria Reșița! Mulțumim
Lions Reșița Kindness pentru sprijinul și apa oferite!”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a Colegiului Național „Diaconovici-Tietz” Reșița.

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite