Actualitate
Opt mii de doze de vaccin anti-COVID administrate în Caraș-Severin

Până astăzi, de la debutul campaniei de vaccinare, în Caraș-Severin au fost administrate 8264 doze vaccin împotriva virusului SARS-CoV-2, informează Direcția de Sănătate Publică a județului.
În ultimele 24 de ore, potrivit DSP Caraș-Severin, în cadrul etapei a doua de vaccinare împotriva COVID-19, la nivelul județului s-au administrat 288 vaccinuri, astfel: la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș – 84, la Spitalul Orășenesc Oravița – 132, la Spitalul Orășenesc Moldova Nouă – 6, la Sala de Sport a Liceului de Arte „Sabin Păuța” Reșița – 66. „Nu au fost reacții adverse severe”, precizează dr. Mircea Borcău, medic primar epidemiolog, șef de departament în cadrul DSP Caraș-Severin.
De la debutul campaniei de vaccinare și până în prezent, în județ s-au primit 9376 de doze de vaccin împotriva virusului SARS-CoV-2 și s-au administrat 8264, după cum urmează: 1492 la Spitalul Județean de Urgență Reșița, 2824 la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș, 2143 la spitalul din Oravița, 190 la spitalul din Oțelu Roșu, 1093 la spitalul din Moldova Nouă, 522 la Liceul „Sabin Păuța” din Reșița.
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 informează că azi ar urma să ajungă în România a șaptea tranșă de vaccin de la Pfizer BioNTech, care constă în 163.800 de doze. Dintre acestea, 19.890 sunt alocate Centrului Regional de Distribuție Timișoara.
- Educație4 săptămâni în urmă
UPDATE. Cum începe școala în Caraș-Severin? 168 de dascăli vaccinați anti-COVID, 5 unități de învățământ în scenariul roșu, 60 pe galben
- Actualitate3 săptămâni în urmă
Proiectul pentru reintroducerea tramvaiului în Reșița își așteaptă constructorul, licitația a fost urcată în SICAP
- Educație3 săptămâni în urmă
ISJ și DSP au stabilit cum se reia școala în Caraș-Severin. 225 de unități de învățământ – în scenariul verde, 168 – pe galben, 12 – pe roșu
- Caterincă pă bune, rele și lovele4 săptămâni în urmă
Primul vaccin anticovid, inventat de un medic din Caraș-Severin?
- Justiție4 săptămâni în urmă
UPDATE. Directorul Tabugan, prins în ofsaid de Agent Green. Se solicită „intervenția personală a premierului”