Actualitate
Orașul cu poeți… tot mai puțini. S-a dus și Octavian Doclin

S-a stins din viață cu o săptămână înainte de a împlini 70 de ani marele poet al Banatului de munte Octavian Doclin.
După o lungă și dură luptă cu diabetul, Tavi Doclin a închis ochii pentru ultima oară în Secția Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență din Reșița.
Născut la 17 februarie 1950 în comuna cărășeană Doclin, fiul lui Ioan și al Mariei Chisăliță a urmat școala generală în comuna natală, liceul la Grădinari și Institutul Pedagogic de la Oradea. A fost profesor la Şcoala Generală Nr. 1 Bixad (jud. Satu Mare), referent de specialitate – Centrul Judeţean Caraş-Severin, redactor-şef al revistei „Reflex – artă, cultură, civilizaţie”, coordonator al Bibliotecii Reflex, director al Editurii Modus din Reşiţa, întemeietor și preşedinte al Fundaţiei Cultural-Sociale „Octavian Doclin” din Reşiţa. A fost membru în Comitetul de conducere al Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România (1990-2005), membru al Societăţii de Ştiinţe Filologie din România, Filiala Reşiţa și membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România.
Autor a 40 de volume, „efervescentul şi imprevizibilul Octavian Doclin”, după cum l-a etichetat criticul Adrian Dinu Rachieru, a fost distins cu zeci de premii literare, dintre care amintim: Premiul Filialei din Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România (1992), Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timişoara (1996); Premiul Uniunii Scriitorilor din România la Festivalul Naţional de Poezie „George Coşbuc”, Bistriţa (1998, 2002); Premiul „C. S. Anderco”, la Fontiera Poesis, Satu Mare (1999); Premiul pentru poezie al Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România (2002); Premiul pentru poezie al Festivalului Internaţional EMIA – Deva (2005); Premiul Eminescu şi Titlul de Cavaler al Ordinului Cultural „Eminescu”, Oraviţa (2006); Ordinul Meritul Cultural în Grad de Cavaler (2004).
Este „Cetăţean de onoare” al comunei Doclin și al municipiului Reşiţa, „Senior al poeziei”, distincție acordată de Societatea Română de Radiodifuziune – Studioul Regional Radio Reșița, și „Senior al culturii caraș-severinene”, titlu acordat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.
Înmormântarea va avea loc joi, 13 februarie, la ora 12, în Cimitirul nr. 3 din cartierul reșițean Muncitoresc, după cum ne-a spus fiul său, senatorul Narcis Ionuț Chisăliță.
Dumnezeu să-l odihnească!
- Educație4 săptămâni în urmă
UPDATE. Cum începe școala în Caraș-Severin? 168 de dascăli vaccinați anti-COVID, 5 unități de învățământ în scenariul roșu, 60 pe galben
- Actualitate3 săptămâni în urmă
Proiectul pentru reintroducerea tramvaiului în Reșița își așteaptă constructorul, licitația a fost urcată în SICAP
- Educație3 săptămâni în urmă
ISJ și DSP au stabilit cum se reia școala în Caraș-Severin. 225 de unități de învățământ – în scenariul verde, 168 – pe galben, 12 – pe roșu
- Caterincă pă bune, rele și lovele3 săptămâni în urmă
Primul vaccin anticovid, inventat de un medic din Caraș-Severin?
- Justiție4 săptămâni în urmă
UPDATE. Directorul Tabugan, prins în ofsaid de Agent Green. Se solicită „intervenția personală a premierului”
1 comentariu