Orașul Moldova Nouă rămâne fără edil-șef! Adrian Torma pierde (din nou) mandatul de primar

 

Primarul orașului Moldova Nouă, Adrian Torma, a pierdut, printr-o sentință definitivă pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, procesul intentat în urmă cu șase ani împotriva Agenției Naționale de Integritate.

 

În noiembrie 2019, Agenția Națională de Integritate (ANI) anunța faptul că în cazul primarului în funcție al orașului Moldova Nouă, Adrian Torma, a fost constatată o stare de conflict de interese de natură administrativă deoarece acesta încheiase, în decembrie 2016, un contract de comodat cu o asociație care se ocupă de educația copiilor, Tommyland, în cadrul căreia soția sa deținea calitatea de membru fondator și funcția de vicepreședinte, încălcând astfel mai multe dispoziții legale. Au urmat aproape șase ani de procese la finalul cărora, ieri, 12 iunie, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, printr-o sentință definitivă, recursul formulat de Adrian Torma la o sentință a Curții de Apel Timișoara. Acest fapt echivalează cu pierderea procesului prin care edilul-șef a solicitat anularea raportului ANI și, implicit, cu pierderea mandatului de primar al orașului Moldova Nouă obținut în urma alegerilor de anul trecut.

 

Adrian Torma a fost ales primar al orașului Moldova Nouă de trei ori: în 2016, 2020 și 2024, însă a dus până la capăt doar primul mandat (2016 – 2020). În 2020, Biroul Electoral Central a anulat alegerile pentru funcția de primar al orașului Moldova Nouă, câștigate de Torma, și i-a interzis acestuia o nouă candidatură la scrutinul reluat. Ulterior, acesta a candidat la alegerile parlamentare, pe lista PSD, și a obținut un mandat de senator în legislatura 2020 – 2024.

 

Potrivit legii, în urma constatării conflictului de interese, persoana în cauză este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului.

 

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite