Parcare supraetajată cu peste 400 de locuri în zona turistică Semenic – Văliug – Crivaia. A fost aprobat studiul de fezabilitate

 

Consilierii locali reșițeni au aprobat în ședința ordinară de ieri, 27 iulie, studiul de fezabilitate pentru proiectul de amenajare a unei parcări publice supraetajate care să deservească domeniul turistic Semenic.

 

Parcarea supraetajată va fi construită pe un teren în suprafață de 3.000 de metri pătrați, lângă Drumul Județean 582 Reșița – Văliug – Brebu Nou – Slatina Timiș, în zona staţiei de telegondolă care va fi realizată în cadrul proiectului „Dezvoltarea zonei turistice Semenic”.

 

Potrivit studiului de fezabilitate aprobat în ședința Consiliului Local Reșița de ieri, este vorba despre o parcare publică etajată supraterană, pe șase niveluri, cu un regim de înălţime P + 4E + terasă şi o capacitate de 420 de locuri de parcare, din care cinci locuri sunt destinate persoanelor cu dizabilităţi şi alte șase sunt pentru încărcare electrică.

 

CITEȘTE ȘI: Primarul Ioan Popa: Dacă lucrurile decurg bine, în decembrie 2023 vom putea urca pe Semenic cu telegondola 

 

Parcarea va fi cu circulaţie în sens unic, iar căile de acces vor fi amenajate adiacent Drumului Judeţean 582. „Căile de acces la parcare prevăd un drum de acces din drumul județean la nivelul inferior P0, care implică traversarea pârâului Gozna prin amenajarea unei intersecții și realizarea unui pod cu o lungime de 7,5 m și o singură deschidere. Ieşirile vor fi la nivelul E4, respectiv terasă, cu acces direct în drumul judeţean, şi, nu în ultimul rând, va exista acces pietonal spre și dinspre staţia telegondolei ce deserveşte pârtia de schi”, se precizează în raportul de specialitate aferent hotărârii Consiliului Local.

 

Valoarea totală a investiţiei este 48.724.725 lei (inclusiv TVA), din care 42.118.583 lei (inclusiv TVA) sunt pentru construcții și montaj.

 

Investițiile în dezvoltarea domeniului turistic Semenic ar urma să aibă ca principale surse de finanțare fonduri europene și guvernamentale.

 

CITEȘTE ȘI: Romeo Dunca a negociat și semnat: 28 de milioane de euro din fonduri europene pentru dezvoltarea zonelor turistice din Caraș-Severin! 40% din banii alocați Regiunii Vest!

 

Sursă foto simbol: rare-gallery.com

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available