Cineva mă întreabă dacă nu-mi pun întrebări legate de tot ceea ce se întâmplă la nivel global. Sigur că mă întreb, iar răspunsurile pe care mi le dau nu sunt mult diferite de ale majorității oamenilor.
Este evident, chiar și pentru mine, că se construiește o nouă lume, cu relații politice, economice și sociale diferite de cele existente până acum.
Dar… mă întreb și alte lucruri, cum ar fi:
Chiar merită să luptăm pentru a împiedica aceste schimbări?
Ce instrumente avem să ne opunem?
De ce să ne batem capul cu probleme pe care nu le putem influența?
În fond este vorba despre schimbări luate în calcul pentru următorii zeci de ani, iar multora dintre noi le-a rămas de dus în spate mai puțin decât atât!
Pe de altă parte, istoria ne-a dovedit că revoluțiile, fie ele sociale sau industriale, pe lângă disconfortul produs inițial, au sfârșit prin a produce un plus de confort și bunăstare.
Raportându-ne în mod cinstit, fără speculații inutile, la tot ce s-a întâmplat în România, putem spune fără echivoc că la nivel de individ, în ciuda unor frustrări evidente, oamenii o duc mai bine decât înainte de anul 1989. Că acum avem acces la bunuri pe care altădată nici nu le visam!
Iar dacă totuși vrem să vorbim despre „nefericirea” de acum, trebuie să luăm în calcul și o perioadă de raportare!
În raport cu ce suntem nefericiți? Cu trecutul… sau cu propriile așteptări?!
De când este lumea lume, ea a fost condusă de cineva! Așa va fi și în continuare, indiferent că vrem sau că nu vrem! Nimeni nu ne va întreba dacă suntem de acord!
Iar dacă urlând dezacordul nostru credem că vom fi mai bine auziți, atunci suntem naivi!
Și, dacă așa stau lucrurile, mă întreb iarăși:
Pentru confortul nostru nu este mai bine să luăm act de această situație, orientându-ne asupra lucrurilor concrete fără să mai rătăcim într-o permanentă vânarea de vânt?!
Nu este oare mai bine să ne păstrăm energia pentru lucruri mai apropiate nouă, care ne pot schimba viața în bine?
Am dovedit că NU suntem în stare să ne strângem în jurul ideii de echitate a pensiilor, a legilor ce reglementează relațiile de muncă sau a codului fiscal!
Ne lăsăm jupuiți de vii, și nu reușim să punem la un loc nemulțumirile pentru a protesta solidar împotriva nedreptăților de lângă noi!
Ne-am delegat ca purtători de cuvânt niște neputincioși isterici, ce latră până le ies spumele, fără știința dialogului constructiv sau (și) a unui lobby profesionist, cu ajutorul cărora să construiască o majoritate dornică să promoveze și să voteze instrumente legislative de echilibrare a societății.
Iar noi ne simțim răzbunați de urletele descreierate ale acestor indivizi, care se dovedesc incapabili să folosească instrumentele legislative cu care i-am investit.
De ce ne mulțumim doar cu atât?!
Pentru că nu avem educația unei societăți democratice!
Iubim, la nivel de discurs, democrația, dar aplaudăm anarhia și ne închinăm dictaturii.
Acum avem pretenția să deslușim ițele încurcate ale conflictelor sau politicilor globale! Ne certăm aiurea, antrenându-ne în subiecte ce ne depășesc cu mult viziunea și uitând de neajunsurile din jurul nostru… acelea pe care le-am putea corecta dacă am fi ceva mai inteligenți, mai pragmatici și mai puțin atomizați.
Nu vrem să înțelegem că, la nivel global, toate proiectele programate să se întâmple… se vor întâmpla! Chiar este necesar să se întâmple, pentru că nimic nu rămâne veșnic la fel.
Ca o consecință a acestui fapt, lumea este în continuă mișcare, iar noi trebuie să ne mișcăm în același sens și ritm cu lumea pentru a nu sfârși prin a fi călcați în picioare.
Când spun toate acestea nu pledez pentru capul plecat, cum s-ar putea grăbi să creadă unii, ci pentru mai puțină isterie și mai multe fapte!
Pledez pentru mai puțină agresivitate, mai multă solidaritate, mai mult respect, mai multă implicare și mai multă încredere în puterea noastră de a schimba ceea ce poate fi schimbat.
Pledez, în același timp, pentru gândire liberă și înțelepciune, ținând cont de faptul că prostia, oricât de puternic s-a exprimat, nu a produs niciodată nimic folositor oamenilor.
