Salonul de Artă și Industrie din Reșița va găzdui astăzi, de la ora 17.00, un eveniment inedit: Poetry Jazz Suite – o lirică a Banatului în 8 tablouri sonore, menite să reveleze bogăția unui patrimoniu cultural aproape uitat.
Primăria Reșița vă invită la un spectacol itinerant de spoken word și muzică experimentală, ce va călători prin unul dintre cele mai frumoase locuri ale Banatului istoric – județul Caraș-Severin, Reșița și calea ferată Anina-Oravița, cea mai veche cale ferată montană de pe actualul teritoriu al României, având ca ultimă stație Timișoara, în cadrul proiectului REVerse POEtry.
„Tandemul artistic «indisciplinar» 111invers 1 – format din Lumi Mihai și Mugur Grosu – revine la Reșița cu o rezidență artistică. Inspirați de faptul că prima vatră siderurgică a României a fost supranumită și «Orașul cu poeți», ei și-au propus să dezvolte aici, anual, câte-un proiect care să (re)aducă poezia în viața locului, ca bun cotidian și marcă identitară a unei urbe care se reinventează orgolios, inclusiv prin deschiderea sa culturală, prin acțiuni de anvergură națională. Anul trecut, cei doi artiști au realizat aici instalația permanentă «Reșița, de Ion Chichere» – poezie decupată-ntr-o placă masivă de oțel, iluminată nocturn, montată pe strada Libertății (în colțul clădirii dintre Casa de cultură și Protopopiatul Reșița). Anul acesta au realizat a doua lucrare, dedicată unuia dintre cei mai importanți reprezentanți ai mișcării Aktionsgruppe Banat – poetul Rolf Bossert (n. 1952 – Reșița, m. 1986 – Frankfurt am Main), pentru care au realizat instalația de poezie «Prima zi de școală», ce urmează a fi montată pe Colegiul Național Diaconovici-Tietz (unde poetul româno-german a studiat în primii săi ani)”, informează reprezentanții Primăriei Reșița.
Poetry Jazz Suite oferă o panoramă sonoră a operei celor mai importanți poeți dispăruți ai Banatului. O varietate de selecții structurate într-un singur corp liric va forma un mare poem-organism, desfășurat într-o succesiune de tablouri tematice menite să reveleze bogăția unui patrimoniu cultural aproape uitat, reliefându-i multiculturalitatea și diversitatea conceptuală aparte: Tabloul romantic (Nikolaus Lenau & Branko Radičević), Sârb (Miloš Crnjanski, Boško Tokin, Dušan Vasiljev, Vladimir Ciocov, Vasko Popa, Vlada Barzin), German (Irene Mokka & Nikolaus Berwanger) , Maghiar (Anavi Ádám & Méliusz József ), Feminin (Anişoara Odeanu, Ana Pop Sârbu, Eugenia Bălteanu, Mărioara Baba, Ileana Ursu), Aktionsgruppe Banat (Rolf Bossert & Richard Wagner, MonoDerSilism (Ion Monoran & Adrian Derlea), Prospectiv (Petru Vintilă, Toma George Maiorescu, Ion Milos, Petre Stoica, Anghel Dumbrăveanu, Valeriu Mircea Popa, Ioan Flora, Ion Chichere, Dan Emilian Roșca).
Spectacolul este curatoriat de tandemul 111invers1, care, potrivit organizatorilor evenimentului de astăzi de la Reșița, a antologat opera literară și a creat, din selecții reasamblate intertextual, corpul final de texte (așa-numitul poem-organism) care stă la baza recitativelor pe care le va susține live, în spectacole susținute împreună cu muzicieni locali de jazz. Tandemul, care e definit de dialog și interdisciplinaritate, a derulat o serie de proiecte sincretice, care aduc împreună poezia, arta sau muzica, multe fiind dedicate recuperării liricii poeților dispăruți.
Mugur Grosu e poet, artist și performer. A semnat 7 cărți și a publicat în 34 de antologii, dintre care 6 internaționale. Cel mai recent volum, Principala Morengo, a fost premiat „Cea mai bună carte de poezie a anului” la Festivalul Nicolae Labiș 2022. A participat la numeroase expoziții și a inițiat diverse proiecte sincretice , care aduc împreună poezia, arta și muzica, drept unul dintre pionierii mișcării de „spoken word” de la noi. Lumi Mihai trăiește și lucrează în București ca artist vizual, performer și wardrobe designer pentru cinematografie (nominalizată la premiile Gopo în 2020 pentru filmul Cardinalul, regia Nicolae Mărgineanu, și premiile Gopo în 2023 pentru filmul Uneori ninge cu zăpadă, alteori cu întuneric, regia Gabriel Achim). Pasionată mai ales de pictură, participă, din 1997, la numeroase expoziții personale și de grup.
Evenimentul de astăzi, 15 decembrie, deschide, începând cu ora 17.00, Gala Societății Civile la Salonul de Artă și Industrie din Reșița (strada Traian Lalescu nr. 27) și face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”, finanțat prin programul Inside, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.