Președinte al Asociației Speologice ”Exploratorii” Reșița și important speolog la nivel național, fost președinte al Federației Române de Speologie, Bogdan Bădescu a vorbit despre un proiect ambițios, care a obținut și o importantă finanțare europeană.

Prezentăm, mai jos, un interviu pe această temă.

De ce este nevoie de o lege a peșterilor în România?

O să vi se pară ilar, peșterile în acest moment nu există pentru statul român. Nu există o lege care să stabilească cine este proprietarul peșterilor, ce instituție a statului, în numele statului le administrează, le păstrează evidența, le include într-un patrimoniu așa cum orice teren și bun este luat în evidență de către Ministerul de Finanțe.

România are peste 10.000 de peșteri și un mare potențial speologic prin care s-a remarcat în trecut. Spun în trecut pentru că în prezent este un regres profund al speologie și organizațiilor speologice care descoperă, explorează, cartează, cercetează aceste peșteri. Am putea avea numeroase sisteme carstice cu zeci de kilometri de galerii nou descoperite care să îmbogățească substanțial patrimoniul speologic național, care să dinamizeze activitățile pluridisciplinare de cercetare științifică sau cele de educație nonformală.

În plus, constat că ne lipsește în continuare o rețea de câteva zeci de peșteri amenajate așa cum întâlnim în toate țările din Europa unde peșterile reprezintă un punct de atracție major și au un rol economic regional important.

Alte țări au legislație în domeniu?

Toate țările dezvoltate din Uniunea Europeană au atât legislație națională cât și legislație regională, aceasta din urmă fiind destul de diferită de la o regiune la alta. De remarcat însă este faptul că în nici o altă țară nu există blocajul în care suntem noi de cca. 10 ani și nici regresul numeric al speologilor, al organizațiilor al rezultatelor.

Concret la ce blocaj vă referiți?

Am putea vorbi ore întregi despre acest subiect. Activitatea speologică deși nu are un impact negativ semnificativ, deși este practicată de speologi pasionați de descoperirea peșterilor, a fost supra reglementată prin legislația ariilor protejate. Mai precis pentru a merge să descoperi, să explorezi, să topografiezi o peșteră ai nevoie de o autorizație emisă de Comisia Patrimoniului Speologic și de un Aviz al administratorului ariei naturale protejate care se eliberează pe un termen limitat, pentru câteva persoane, pentru o zonă restrânsă sau chiar o singură peșteră. Obținerea Autorizației nu garantează și obținerea avizului iar întreaga procedură durează legal 60 de zile. După ce ai aprobările în cazul fericit, poate interveni indisponibilitatea unor coechipieri sau o ploaie care inundă peștera și întreaga acțiune este compromisă. Dar dacă depășești toate aceste obstacole trebuie să mai trimiți și o notificare administratorului ariei protejate dacă acesta dorește. Spun dacă acesta dorește pentru că este o practică oricum neunitară și fiecare condiționează cum vrea.

Au fost numeroase situații în trecut când Avizul era condiționat de cedarea hărților și fotografiilor la administrația ariei protejate, evident un mare abuz comis de acei funcționari.

Am înțeles ce au făcut administratorii, dar Comisia Patrimoniului Speologic?

Comisia aceasta deși aparent a fost o idee bună, în realitate este inutilă, ineficientă și emite autorizații total nefundamentat. Ar mai fi și faptul că atribuțiile și rolul asumat exced prevederilor OUG57/2007. Concret, emite autorizații pentru diverse peșteri fără ca acestea să existe, să fie legal evidențiate topo-cadastral. Se utilizează codificări ale unor „bazine speologice” fără ca acestea să reprezinte limite administrative declarate printr-un act normativ. Se stabilesc arbitrar diverse limitări precum numărul speologilor care pot intra în peșteră, perioada unei explorări, interzicerea bivuacului și multe altele. Este practic o Comisie care reglementează ceva despre care nu știe că există, cum arată, unde este, însă știe cu precizie ce “condiții” să impună.

O lege a peșterilor cum ar putea ajuta peșterile?

În primul rând ar aduce clarificările de ordin administrativ și juridic prin stabilirea proprietății, instituția care să administreze acest patrimoniu, modul în care se inventariază, cadastrează, evaluează bunul.

În al doilea rând ar stabili un mecanism de încurajare și sprijinire a statului pentru activitatea speologică.

În al treilea rând ar stabili o procedură unică și corectă de reglementare prin care persoana juridică, organizația speologică odată autorizată, să poată desfășura activitățile firesc.

Și nu în ultimul rând, ar aduce dezvoltare economică în multe zone carstice din țară unde s-ar putea amenaja peșteri în scop turistic, pentru concerte pentru activități educative, activități școlare, educație non formală.

Efectul ar fi benefic din toate punctele de vedere și ar aduce plus valoare în acest domeniu.

Sunteți un om preocupat de ariile naturale protejate. Care ar fi legătura dintre ariile naturale și peșteri?

Sunt două paliere extrem de importante, unul istoric și unul actual. Începând din anii 70, speologii au asigurat protecția și conservarea celor mai valoroase peșteri pe care le-au descoperit și explorat. A fost o muncă extraordinară, făcută discret, prin voluntariat și din banii personali ai speologilor. Tot speologii au fost cei care au făcut propunerile de declarare a unor peșteri ca rezervații și tot ei au contribuit la fundamentarea declarării multor parcuri naționale și naturale pe zonele carstice cu peșteri și chei.

În prezent constatăm că pe de o parte speologii au fost restricționați îndepărtați de la peșterile descoperite, ocrotite de ei în trecut iar pe de altă parte traficanții de fosile, căutătorii de comori devastează nestingheriți peșterile iar vizitatorii nu au nici o limitare.

Această lege a peșterilor pe lângă reparația morală și juridică față de speologi trebuie să mai aducă un element extrem, extrem de important și anume metodologia de calcul al prejudiciului. Foarte puțini știu că toate degradările și devalizările peșterilor nu au finalitate în anchetele organelor de cercetare pentru că nu se poate cuantifica prejudiciul. Toată munca polițiștilor a procurorilor și speologilor pentru a combate degradările și traficul cu fosile este fără finalitate.

În timp ce infractorii distrug și trafichează bunuri ale peșterilor, speologii sunt blocați în avize și reglementări inutile iar România devine mai săracă odată cu pierderea definitivă a unui patrimoniu speologic. Schimbarea trebuie să vină, este nevoie de o altă abordare a protejării!

Organizarea Finalelor Campionatului Național de Lupte pentru a treia oară la Reșița a fost un prilej suficient de bun găsit de primarul Ioan Popa și Consiliul Local Reșița să-i acorde sportivei care a ajuns în 2018 numărul unu mondial, titlul de cetățean de onoare al municipiului Reșița.

Alina Vuc a adus României prima medalie continentală din istorie fapt pentru care a primit distincția de ”cetățean de onoare” și din partea Consiliului Județean Caraș-Severin.

”Alina Vuc este una dintre cele mai importante sportive pe care le-a dat orașul nostru. Prin rezultatele ei, a făcut să se vorbească despre Reşiţa la nivel național și chiar mondial. Astăzi, în numele reșițenilor și al colegilor din Consiliul Local, i-am acordat titlul de Cetățean de Onoare, în semn de respect pentru eforturile depuse și pentru rezultatele deosebite obținute. Alina va găsi un sprijin în mine tot timpul, atunci când va avea nevoie şi sper ca în viitor, în ciuda problemelor medicale avute, să ne mai aducă bucurie în suflet, nouă, reşiţenilor.
Felicitări, Alina Vuc!” a spus primarul Ioan Popa.

Pentru atenția arătată luptelor, Federația Română de Lupte le-a oferit o plachetă președintelui Silviu Hurduzeu, primarului Ioan Popa și viceprimarului Adrian Dacica. ”La Reșița întotdeauna mă simt ca acasă” a spus Răzvan Pârcălabu, președintele Federației Române de Lupte. Alina Vuc se adaugă, astfel, celor peste aproape 20 de sportivi care au primit acest titlu din partea Consiliului Local, alături de Francisc Vaștag, Răzvan Șelariu sau Daniel Popescu.

Sportiva Alina Emilia Vuc s-a născut la data de 4 octombrie 1993 la Reșița. În anul 2012 a absolvit Liceul cu Program Sportiv „Traian Vuia“ din Reșița, urmând în anul 2015 cursurile Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității de Vest din Timișoara.  

Și-a început cariera sportivă la Clubul Sportiv Mumicipal Reșița, legitimată în prezent la Clubul Sportiv al Armatei Steaua București, componentă a Lotului Olimpic, este cea mai titrată sportivă din istoria Federației Române de Lupte, obținând în activitatea de înaltă performanță, medalii la toate competițiile de obiectiv, Campionate Mondiale, Campionate Europene la care a participat:

-2010-locul III Campionatul European Cadeți, Sarajevo, Bosnia și Herțegovina;

-2011-locul III Campionatul European Juniori, Zrenjanin, Serbia;

-2011-locul III Campionatul Mondial Juniori, București, România;

-2013-locul II Campionatul Mondial Seniori, Paris, Franța (prima medalie din istorie pentru România);

-2013-locul III Campionatul European Juniori, Skopje, Macedonia;

-2013-locul II Campionatul Mondial Juniori, Sofia, Bulgaria;

-2015-locul II Campionatul European Seniori U23, Walbrzych, Polonia;

-2016-locul II Campionatul European Seniori, Riga, Lituania;

-2016-locul I Campionatul Mondial Militar, Skopje, Macedonia;

-2017-locul III Campionatul European Seniori, Novi Sad, Serbia;

-2017-locul I Campionatul Mondial Militar, Klaipeda, Lituania;

-2017-locul II Cupa Europei pe Națiuni Seniori, Moscova, Rusia (prima medalie din istorie pentru România);

-2018-locul II Campionatul European Seniori, Kapiysk, Rusia.

Există un loc în acest oraș unde se face ”magie”, un loc unde toți cei prezenți se relaxează, dar și experimentează, învață și descoperă un sine de care nu sunt conștienți, asta până când ajung în sala în care se surprind trăiri pe o pânză, în culori. Așa și-a început Ecaterina Tudor, profesoara de pictură de la Școala Populară ”Ion Românu” din Reșița, povestea ei despre cum îi îndrumă pe cursanți să se joace cu apa, cu pensula, culoarea și formele.

”Am un băiat de șase ani pe care nu pot să îl controlez, la el nu pot să fac asta, pentru că el este altfel…, el vede lucrurile altfel…, el se manifestă altfel …, el are de spus altceva decât toți ceilalți !!! De cum intră pe ușă se duce și se așează la locul lui, își scoate tot ce are și începe…. Am văzut că are culoare pusă direct din tub pe hârtie…! Ce pensulă?! El nu mai are timp de asta, pentru că are prea mult de spus, are prea multe de scos din el și îl las să se manifeste, trebuie să se elibereze pentru că are foarte multe lucruri nespuse”, astfel își prezintă profesoara, cu sclipiri în priviri, unul din elevii săi, cel mai mititel dintre cei de la secția de pictură din cadrul școlii. La aceeași secție sunt înscrise și mămici, cu diverse profesii, dar și pensionare, nu doar copii.

Atâta pasiune am găsit în vorbele pe care le rostea despre ceea ce face, încât a deschis un întreg univers, pe cât de necunoscut pentru cei care nu practică această artă, pe atât de fascinant și dezirabil.

Cu toate astea e foarte organizat, continuă profesoara povestea, și face lucruri fantastice, lucruri pe care el deocamdată nu le conștientizează, dar le are în el și doar le scoate, intuitiv.

[vc_gallery type=”flexslider_slide” interval=”3″ images=”5159,5160,5161,5162,5163,5164,5167,5169,5170,5165,5166″ img_size=”full”]

Observând cum fața i se transformă și se luminează atunci când vorbește despre ceea ce face la clasă, am dorit să aflu și sursa acestei stări.

”Poate sunt mai bine de zece ani de când nu mi-am mai făcut meseria și nu am avut posibilitatea de a da mai departe tot ce știu, tot ce simt, pentru că noi aici ne completăm unul pe altul. După 10 ani mi s-a oferit șansa să fiu la școala de arte (în toți acești ani a profesat în alt domeniu) și aici chiar și eu mă simt liberă. Odată ce am intrat în atelierul acesta, eu mă simt eu, cum nu m-am simțit de foarte mult timp. Aici încep să-mi aduc aminte de mine. Lucrez și cu cei mai mari și cu cei mai mici și mă surprind și îmi dau seama că sunt foarte multe lucruri de care am uitat, am uitat că le am, că le știu și atâția ani le-am ținut și nu am putut să le dau mai departe”, spune profesoara.

Cel mai mult îi place că toți elevii ei vin cu drag la cursuri și fac cu pasiune pictură.

”E un loc magic, are o energie aparte. Aici mă simt bine, mă simt vie, tot ce dau e primit, e folosit!”, încheie Ecaterina Tudor.

Cursanții nu doar vin să învețe să picteze într-o sală, ci picturile lor ajung în expoziții organizate atât în școală, cât și în diferite colțuri ale țării, iar asta este pentru ei și pentru dascălul lor o încununare a dăruirii prin muncă și pasiune.