Premieră la Muzeul Banatului Montan! Instituția a primit finanțare de la Administrația Fondului Cultural Național pentru un proiect experiment

 

Proiectul „Apel la idei! Intervenția comunității. Cazul Muzeului Banatului Montan” a obținut cel mai mare punctaj din partea Administrației Fondului Cultural Național (AFCN) și a fost declarat câștigător la aria Patrimoniu Cultural Material. Aceasta este prima participare a muzeului din Reșița la o sesiune de finanțare organizată de AFCN.

 

Muzeul Banatului Montan Reșița a obținut o finanțare nerambursabilă în valoare de 87.406 lei pentru derularea proiectului „Apel la idei! Intervenția comunității. Cazul Muzeului Banatului Montan”. Proiectul a fost declarat câștigător în cadrul selecției organizate de Administrația Fondului Cultural Național sesiunea I/2023, după ce a obținut cel mai bun punctaj – media 97 – la aria tematică Patrimoniu Cultural.

 

„Este primul proiect depus și câștigat de instituția noastră. Este un experiment inedit despre modul în care Muzeul Banatului Montan își poate apropia comunitatea folosind ca principal instrument propria sa colecție. Obiectivul principal este valorificarea prin expunere a unor piese reprezentative din colecțiile muzeului nostru și din cele ale Muzeului Național Tehnic «Dimitrie Leonida» București, partenerul proiectului, prin intervenția membrilor comunității”, a declarat directorul Muzeului Banatului Montan Reșița, Livia Magina.

 

Concret, membri din comunitatea locală, din medii profesionale și sociale diverse, care vor fi denumiți sugestiv „avocați ai comunității”, vor avea posibilitatea să planifice și să conceptualizeze o expoziție pe o temă pe care o vor alege, din domeniul patrimoniu industrial – tehnologie – istorie. „Aceștia vor investiga și documenta depozitele muzeului, pe componentele patrimoniu industrial – tehnologie – istorie, vor alege piesele pentru expoziție, vor aduce obiecte personale pe care să le relaționeze cu cele selectate, acolo unde se găsesc legături semnificative/cu sens care să ajute la scrierea poveștilor, și vor mixa aceste piese cu unele provenite, în regim de împrumut, din patrimoniul Muzeului Național Tehnic «Dimitrie Leonida»”, a explicat Livia Magina.

 

În total, în cadrul acestei prime etape din cadrul sesiunii de finanţare AFCN I/2023, pentru aria Patrimoniu Cultural Material au fost declarate câştigătoare la nivel național 17 proiecte:

 

  • „Apel la idei! Intervenția comunității. Cazul Muzeului Banatului Montan”, Muzeul Banatului Montan Reșița – 97 puncte;
  • „PARTICLES – Proiect de revitalizare urbană şi culturală pe Malul Mureșului”, Asociația Citizenit Arad – 94 puncte;
  • „Povestea (AR)TA – Heritage Cinemas of Europe”, Asociația ARTA în Dialog București – 92 puncte;
  • „Pro patrimonio. Conservând și salvând patrimoniul celorlalți”, Muzeul de Etnografie Brașov – 92 puncte;
  • „Atinge-mă Umbră!”, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” București – 91,33 puncte;
  • „Făgăraș rememorabil – Arhiva Șenchea”, Asociația Renascendis Brașov – 89 puncte;
  • „Arhiva foto 1992-1993”, Asociația Lumina pe cale București – 89,33 puncte;
  • „TOMIS REDIVIVUS: Conservarea, restaurarea și valorificarea patrimoniului tomitan”, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța – 88,67 puncte;
  • „Patrimoniul pe scenă”, Asociația Art Conservation Support București – 88,67 puncte;
  • „Patrimoniu artistic feminin: restituiri din arhivele Hedda Sterne, Puia Hortensia Masichievici, Geta Caragiu”, Asociația PostModernism Museum București – 87,33 puncte;
  • „Moștenirea Culturală a Epocii Brâncovenești- mărturii și creații”, Asociația DAR Development București – 86,33 puncte;
  • „Lunaesthetic • patrimoniu, comunitate, apartenență”, Asociația ARCHÉ București – 86,17 puncte;
  • „Foto Sárdi”, Asociația Renascendis Brașov – 84,67 puncte;
  • „Moșteniri culturale europene”, Asociația Tinerilor din Regiunea Nord Est – 84 puncte;
  • „Interferențe Culturale româno – turce în Dobrogea”, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța – 83,67 puncte;
  • „Drumul Dunării – Dobrorigini, Partea I”, Asociația Youth Vision for Society București – 82,67 puncte;
  • „Digitalizarea colecțiilor de artă din patrimoniul Muzeului Județean Argeș”, Muzeul Județean Argeș – 80,33 puncte.

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available