UPDATE. Președintele CJ Romeo Dunca: „Am cerut destituirea managerului și comisie de anchetă de la minister, la Spitalul Județean de Urgență din Reșița”

Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin a ieșit astăzi într-o conferință de presă la sediul instituției, anunțând că a solicitat trimiterea unei comisii speciale de anchetă de la Ministerul Sănătății pentru Spitalul Județean de Urgență din Reșița și că a cerut ministrului destituirea managerului SJUR.

După ce ieri au apărut imaginile cu saloanele din Staționarul 3, cu pacienți umiliți la această unitate spitalicească, Romeo Dunca spune că l-a luat pe primarul Ioan Popa și au mers chiar în această dimineață la acest spital. „E clar că lucrurile sunt în neregulă la acest Staționar 3, de vreme ce atunci când noi am ajuns acolo portarul nu era la post, a trebuit să ocolim, să intrăm prin spate și, deși afară erau -6 grade, toate ușile erau deschise!”, a punctat primarul Ioan Popa. „Am propus destituirea managerului și am cerut Ministerului Sănătății să facă o comisie de anchetă la SJUR. Trebuie o mână de fier!”, a declarat și Romeo Dunca.

CITEȘTE ȘI: TERIFIANT. Imagini șocante din Staționarul 3 Reșița! Managerul SJUR Alina Stancovici: „Imaginile demonstrează neputința unui sistem medical” [FOTO]

Președintele CJ Caraș-Severin a ținut să reamintească că vineri, în ultima ședință de Consiliu Județean, a pus pe ordinea de zi un proiect de hotărâre prin care să se renunțe la folosirea acestui staționar și la proiectul cu finanțarea europeană pentru reabilitarea termică a acestuia din cauza costurilor foarte mari pe care le presupune. „Un proiect scris prost, care cere o cofinanțare extrem de mare, fără să își aibă rostul”, spune Dunca.

Acesta a explicat că județul se va concentra pe realizarea unui spital modular la Reșița, documentația fiind deja redactată și depusă și așteptându-se finanțarea din partea Guvernului. „Este vorba despre 1,5 milioane de euro pentru realizarea acestui proiect și, probabil, până la limita de 3 milioane de euro disponibilă pentru astfel de investiții, ar putea fi vorba și de achiziția de aparatură de specialitate”. Potrivit lui Dunca, imediat după realizarea spitalului modular, paturile de la Staționarul 3 se vor muta acolo, iar, după ce va fi fost terminată pandemia de coronavirus, acest spital modular va putea fi folosit pentru a se amenaja aici secțiile de la Staționarul 3, clădire pe care Romeo Dunca spune că vrea să o scoată din circuitul sanitar.

„Eu asta am propus și la ultima ședință de Consiliu Județean, dar tocmai acest proiect a fost respins de către consilierii PSD, PRO România și PMP, adică cei care sunt și responsabili de acest dezastru de acolo!”, a precizat Dunca.

UPDATE 1, ora 14.30

Comunicat de presă de la Ministerul Sănătății:

„Nelu Tătaru, ministrul Sănătății a solicitat, în această dimineață, reprezentanților Inspecției Sanitare de Stat (ISS) să demareze de urgență un control la Spitalul Județean de Urgență Reșita, urmare a imaginilor apărute în spațiul public privind modul în care sunt tratați pacienții din cadrul secției de boli infecțioase.

ISS va verifica condițiile în care se acordă asistența medicală, respectarea circuitelor și a protocoalelor medicale în vigoare.

Ministerul Sănătății va demara un control și la Direcția de Sănătate Publică Caraș-Severin pentru a verifica modul în care reprezentanții acestei instituții și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu în acest caz.

Conducerea Ministerului Sănătăţii a luat legătura cu reprezentanții autorităților locale, respectiv Consiliul Judeţean Caraș-Severin, în subordinea căruia se află Spitalul Judeţean de Urgență Reșița pentru dispunerea măsurilor necesare pentru remedierea de urgență a deficiențelor“.

CITEȘTE ȘI: Romeo Dunca: „În 6 decembrie avem o șansă reală să finalizăm revoluția pe care am început-o pe 17 decembrie 1989”

UPDATE 2, ora 18.25

Încă din prima zi de control la Staționarul 3 al Spitalului Județean de Urgență Reșița, Inspecția Sanitară de Stat a aplicat sancțiuni în cuantum total de 18.400 lei managerului unității medicale, Alina Stancovici, și mai multor cadre medicale, informează Ministerul Sănătății printr-un comunicat de presă: „Inspectorii sanitari au sancționat managerul unității cu o amendă în valoare de 10.000 de lei, pentru neefectuarea periodică sau după necesitate a lucrărilor de igienizare și reparații a clădirilor sanitare, deși lucrările de igienizare se aflau în planul de conformare asumat de manager cu termen decembrie 2020. Asistenta șefă a secției de Pneumoftiziologie si asistenta șefă a secției de Boli Infecțioase au fost sancționate cu câte 2.000 de lei fiecare pentru nerespectarea precauțiunilor universale și a protocoalelor de lucru de către personalul medical și auxiliar. Pentru același motiv, tot cu 2.000 de lei a fost amendată și una dintre infirmierele unității sanitare. O altă asistentă medicală care activează în cadrul secției de Boli Iinfecțioase a fost sancționată cu 2.400 lei pentru gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor medicale periculoase rezultate din activități medicale. Acțiunea de control va continua zilele următoare, echipei de la nivelul local i se va alătura o echipă din cadrul Ministerului Sănătății”.

Continuarea, aici: Dosar penal!

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available