Edilul municipiului Reșița, Ioan Popa, se declară solidar cu cadrele didactice aflate în a doua zi de grevă generală, considerând că sunt total îndreptățite revendicările salariale ale acestora.
Peste 150.000 de cadre didactice și peste 70.000 de angajați care fac parte din categoria personalului didactic auxiliar și nedidactic din întreaga țară au fost, astăzi, în a doua zi de grevă generală. În Caraș-Severin, numărul angajaților din școli și grădinițe aflați în grevă este de peste 2.300, din care aproape 1.900 sunt cadre didactice. Principalele revendicări ale acestora sunt de ordin salarial: „majorarea salariilor personalului din învățământ, în conformitate cu importanța socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic”.
Prezent, astăzi, la recepția lucrărilor de reabilitare și modernizare a Grădiniței cu Program Prelungit „Dumbrava Minunată” – unitate de învățământ unde toți angajații sunt în grevă –, primarul Reșiței, Ioan Popa, a declarat că revendicările cadrelor didactice sunt îndreptățite, o salarizare adecvată a acestora ducând și la creșterea nivelului educațional. „Opinia mea poate face puțin notă discordantă de opinia generală. Eu îi încurajez pe profesori să facă ceea ce fac acum. Este o categorie care a fost văduvită financiar extrem de mult în ultimii 25 de ani. Din punctul meu de vedere, acesta este motivul principal pentru care nivelul educației a scăzut în România, iar acești 15-20 de ani care au trecut îi vom regăsi în următorii 15-20 de ani în adulții care s-au format sau care se formează în această perioadă. Nu poți să soliciți unui cadru didactic, unui dascăl să dea tot din el când el are o viață personală mizerabilă. Oamenii trebuie să câștige o sumă de bani care să permită o viață decentă. Și nu au avut-o, trebuie să fim sinceri, și nu au nici acum”, a spus edilul.
Acesta s-a referit și la Legile educației care au fost aprobate, ieri, în Senat și vor merge la promulgare la președintele României. „Se lucrează de foarte multă vreme la aceste legi. Sper să aducă noutăți și chestiuni inovative, dar în același timp sper ca, așa cum s-a procedat în domeniul sănătății, și în domeniul educațional să se ajungă la niște salarizări corecte”, a precizat primarul Ioan Popa, subliniind, totodată, faptul că meditațiile nu sunt o soluție: „Văd că s-a creat și un fel de conflict între anumite categorii sociale pe tema meditațiilor, că profesorii iau bani din ore. Soluția nu este să te duci să găsești resurse financiare din altă parte. Soluția este să fii plătit corect, astfel încât copiii să învețe la școală, nu la ore particulare. Eu cred că această presiune care se exercită la ora aceasta va genera soluții serioase”.
În contextul grevei generale, Ministerul Educației a luat, astăzi, decizia modificării Calendarului de administrare a Evaluărilor Naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a în anul școlar 2022 – 2023. Astfel, Evaluarea Națională pentru clasa a VI-a va avea loc în zilele de 30 mai la Limbă și comunicare, respectiv 31 mai, la Matematică și științe ale naturii.