Seara târziu, vântul ce șuieră ascuțit printre crengile copacilor mă împinge în atmosfera unor ziare vechi, ce fac parte din arhiva unui cotidian local dispărut de pe piața mass-media. Foile îngălbenite, prăfuite și fragile sunt martore ale vremurilor trecute, cuprinzând numele unor personaje din zona politică, economică și socială, declarațiile, discursurile și proiectele acestora, acum doar imagini superficiale ale trecerii lor prin viață.
Pe măsură ce răsfoiesc filele, descopăr articole elogioase sau critice, declarații liniștitoare sau pline de aroganță, multe promisiuni, lupte fără sens, urmate de împăcări spectaculoase, în care nu credea nimeni, și o evidentă preocupare din partea tuturor de a se poziționa cât mai avantajos în relațiile de putere de la nivelul comunității. Toate acestea creionează într-un mod foarte clar imaginea unor modele de comportament considerate a fi de succes și, evident, reprezentative. Fotografiile alb-negru îi arată zâmbind încrezători și persuasivi când fac promisiuni deșarte, sau scrâșnind înverșunați în timp ce fac declarații războinice la adresa adversarilor.
Constat că, fie ei lideri politici, antreprenori de succes, oameni de presă, șefi din administrație locală, județeană sau națională, toți aceștia au ca trăsătură comună faptul că se credeau atât de puternici încât păreau de neclintit din măreția lor.
Primul dintre ei era un politician carismatic care reușise să își construiască o carieră impresionantă. Articolele din ziar îl descriau ca pe un om inteligent, de o ambiție nemărginită, capabil să își impună voința asupra oricui. Își petrecuse viața încercând să-și anihileze adversarii care, asemeni lui, luptau pentru putere, făcând scenarii și promisiuni grandioase și încercând să lase impresia că nimeni și nimic, aici la poalele Olimpului politic dar și în vârful acestuia, nu mișcă fără voia sa. Se credea invincibil, iar acest sentiment îi era cultivat de toți cei care, în timp ce-l țineau captiv într-un glob de sticlă, încercau să-l convingă că destinul său este să fie pentru totdeauna un „jupânul” acestei comunități.
Un alt personaj era un antreprenor de succes, cunoscut cândva datorită imperiului comercial pe care-l crease. Își construise afacerea de la zero, iar printr-un lung șir de compromisuri cu puterea politică și legislativă devenise unul dintre cei mai bogați oameni din regiune. Era cunoscut pentru faptul că nu avea milă în afaceri, sfidând orice obstacol și ignorând orice considerații morale în goana sa după succes.
Le citesc poveștile și mă gândesc la cuvintele înțelepte ale lui Buddha: „Toate lucrurile sunt trecătoare, de aceea este necesar să lucrăm cu prioritate pentru propria mântuire.” Se pare că toți acești „eroi”, care ne-au ocupat timpul și spațiul în ultimii 30 de ani, au uitat de efemeritatea existenței, crezând că puterea și bogăția le-ar putea aduce eternitate.
Pe măsură ce continui să răsfoiesc hârtia îngălbenită de timp îmi amintesc de finalurile tragice ale acestor povești. Mulți dintre cei odată temuți și respectați și-au pierdut influența la o simplă adiere de împotrivire. Au sfârșit bătrâni, neputincioși și uitați, înconjurați fiind doar de amintiri și de regrete pentru puterea din vremuri apuse. Dar mai sunt destui cei care încă își alimentează viața din această păguboasă minciună.
Antreprenorii, în cea mai mare parte, au suferit prăbușiri financiare spectaculoase; unii au murit într-o sărăcie lucie, părăsiți de toți cei care îi înconjurau în vremurile de glorie, iar alții își petrec timpul ce le-a mai rămas plătind încă tribut vieții de altădată.
Realizez că toate aceste informații și amintiri nu sunt doar despre indivizii respectivi. În ansamblul lor, ele descriu o povestea amară despre condiția umană și sunt o reflectare a orgoliului și ambiției, a dorinței de putere și bogăție care, în cele din urmă, se dovedesc a fi doar niște trecătoare iluzii. Înțelepciunea veche specifică tradițiilor hinduse spune că: „Lucrul care este real nu poate să nu fie. Lucrul care este ireal nu poate să fie. Cei care înțeleg această înțelepciune au văzut adevărul.”
În mijlocul arhivei prăfuite realizez că aceste destine, ce păreau cândva atât de strălucitoare, erau doar simple particule de praf purtate de vânt. Fiecare dintre oamenii respectivi au trăit ca și cum ar fi fost eterni, ignorând lecțiile trecutului și realitățile prezentului. S-au lăsat prinși în cotidianul bâlci al deșertăciunilor, uitând de efemeritatea existenței.
Și ajungem la prezent…
Cu aceste gânduri în minte închid ultimul ziar și mă ridic cu tristețe, înțelegând că mulți dintre ei au dispărut, dar apucăturile lor… ba! În siajul campaniei electorale se minte, se jignește, se păcălesc așteptări și speranțe. Bunul-simț este devalorizat la maxim, iar nemernicia este ridicată la nivel de rang. În plus, observ că cei care încă se mai bucură de iluzia puterii folosesc instituțiile statului pentru a-și arăta mușchii, sau doar pentru a demonstra că pot, răzbunându-se pe adversarii politici… și nu numai. Acest comportament este profund antidemocratic și nociv pentru societate. Folosirea puterii statale în scopuri personale subminează încrederea publicului în instituții și în procesul democratic, creând o cultură a fricii și a corupției. Mai devreme sau mai târziu, toate aceste abuzuri se vor întoarce împotriva lor, ajutându-i să eșueze.
Cei care astăzi par de neclintit vor sfârși, asemenea predecesorilor lor, în izolare și dispreț. Vor trăi cu regretul amar că puterea, ce părea a fi veșnică, i-a părăsit fără milă, lăsându-i neputincioși, fără influență în sistem și fără vlagă în trupuri, să se prăbușească din vârful iluzoriu al invincibilității în abisul uitării și al disprețului public.
Mă plimb printre umbrele întunecate ale nopții, căutând să înțeleg cum, făcând abstracție de context, s-ar putea trăi cu SENS. Este evident că adevărata măreție nu constă în putere sau bogăție! Acestea se pot risipi cu ușurință, în orice moment, dacă nu sunt clădite cu respect pentru oameni și pentru prietenia adevărată, păstrându-ți integritatea și bunătatea inimii.
Îmi închei plimbarea hotărât să fac abstracție de ce se întâmplă, să ignor provocările și să evit capcanele orgoliului, căutând înțelepciunea și compasiunea în fiecare zi. Știu că toți, fiecare la rândul nostru, vom deveni doar o amintire în paginile timpului. Sper însă că o parte cât mai importantă dintre noi ne vom putea opri din această nebună vânare de vânt pentru a înțelege că avem puterea de a lăsa în urma ceva mai mult decât imaginea unor vieți eșuate.
Putem lăsa urmașilor noștri o moștenire care să cuprindă înțelepciune și bunătate, un exemplu de umanitate, de respect pentru oameni, pentru munca și viața acestora.
