Rețea infracțională de căpușe silvice, destructurată! [VIDEO/FOTO]

În această dimineață, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin și jandarmi de la Inspectoratul Județean de Jandarmi Caraș-Severin au pus în aplicare 18 mandate de percheziție domiciliară, emise de Judecătoria Oravița, în cadrul unui dosar penal instrumentat sub supravegherea Pachetului de pe lângă Judecătoria Oravița, în care se efectuează cercetări privind mai multe persoane implicate în săvârșirea de infracțiuni la tăiere fără drept și furt de arbori.

La această oră, sunt percheziționate mai multe locații din zona Bocșa și Gătaia, folosite de persoanele cercetate în cauză, unde există presupunerea rezonabilă că ar fi fost transportat material lemnos tăiat ilegal. La locațiile respective au fost identificate diferite cantități de material lemnos, care ar fi fost tăiat fără documente legale, precum și alte bunuri: mijloace folosite la transportul lemnului, autoturisme de teren modificate în acest scop, bunuri folosite în exploatare forestieră.

Din cercetările efectuate până în prezent, s-a stabilit faptul că un un număr de 7 persoane din localități din cele două zone (Tirol, Forotic, Șemlacu Mare) s-ar fi ocupat cu tăierea ilegală de material lemnos și vânzarea acestuia, ca lemn de foc.

Persoanele în cauză acționau diferit, unii participând în mod direct la tăierea ilegală de arbori, alții acționând în calitate de complice, sub diferite forme: transport, supraveghere rute transport, identificarea unor clienți pentru vânzarea lemnului. În multe situații, lemnul tăiat ilegal ar fi fost vândut la un preț mai mic, ca lemn de foc, deși în cadrul exploatării licite acesta avea o valoare de piață mult mai mare, putând fi folosit în industria forestieră sau fabricarea mobilei. În timp, rețeaua infracțională și-ar fi format o piață de desfacere a lemnului sustras, care se întindea pe raza mai multor localități din județele Caraș-Severin și Timiș.

Pe parcursul cercetărilor, au fost depistate mai multe transporturi ilegale de material lemnos provenit din activitatea infracțională desfășurată de persoanele cercetate în cauză.

„Activitățile au beneficiat de suportul tehnic și de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și Biroului de Analiză a Informațiilor Caraș-Severin. Totodată, în colaborare cu Garda Forestieră Timiș și Direcția Silvică Caraș-Severin s-au demarat activitățile de identificare a tuturor zonelor în care au acționat persoanele bănuite și stabilirea prejudiciului cauzat. Pe parcursul cercetărilor, s-a colaborat cu Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș – Secția 8 Poliție Rurală Deta și Poliția Orașului Gătaia”, ne-a comunicat inspectorul Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available