România, fără emfază

 

Într-un document apărut recent, Petrișor Peiu, doctor în economie al Universității Politehnica din București și unul dintre cei mai buni analiști economici români, ne pune în față o oglindă a situației economice, sociale și politice, în care toți românii ar trebui să privească mai atent pentru a face cunoștință cu principalii vinovați de marasmul în care se află societate românească.

 

Pornind de la copii, pentru că ei sunt viitorul

 

Situația copiilor din România este următoarea:

 

I. Sărăcie și excluziune socială

Din statisticile Eurostat aflăm că aproape jumătate (41,5%) dintre copiii României se află în risc de sărăcie sau de excluziune socială. Din păcate, suntem națiunea europeană cu cea mai mare pondere a copiilor aflați în această situație dramatică. Ungaria se află, cu acest indicator, pe la 20,5%, Polonia pe la 14%, iar cei mai puțini copii aflați în risc de sărăcie și de excluziune socială din întreaga Europă se află în Slovenia și în Cehia, adică în două state din fostul „lagăr” socialist.

 

Continuând analiza situației copiilor din România, constatăm că:

– 21,4% dintre aceștia suferă de deprivare materială severă. Procentajul crește la 22% pentru cei cu vârste mai mici de 6 ani,

– 75.000 de copii au fost părăsiți în țară de părinți, care au plecat să muncească în străinătate, iar 13.000 dintre aceștia au ambii părinți plecați la muncă în străinătate,

– rata mortalității infantile (5,8 la mie) ne situează pe locul II în Uniunea Europeană, în timp ce Polonia și Ungaria, țările cu care încercăm să ne comparăm, au o rată a mortalității infantile sub 4 la mie.

 

Dacă ne uităm la evoluția economică a țărilor estice vom observa că, prin comparație cu acestea, România are cea mai mare rată de creștere anuală din ultimii ani, ceea ce ne-a adus astăzi în situația de ne împăuna cu titlul de „tigru” al economiei europene. Înainte de pandemie, 2015-2019, România avea o rată de creștere anuală medie de 4,6%, cea mai mare din estul Europei și cea mai mare din întreaga Uniune Europeană.

– Polonia a crescut cu 4% în medie în aceeași perioadă,

– Ungaria cu 3,8%,

– Slovenia și Cehia câte cu 3,5%

Și cu toate acestea, în aceeași perioadă, Ungaria și-a redus ponderea copiilor aflați în risc de sărăcie cu 20 de puncte procentuale în timp ce România doar cu 12 puncte procentuale.

 

II. Educația

Deloc întâmplător este și faptul că trei sferturi dintre copiii români aflați în pragul sărăciei au părinți cu școală puțină (cel mult gimnaziul). În acest context nu trebuie să ne mire faptul că, în vreme ce economia creștea cu cel mai înalt ritm din Uniunea Europeană, rata de cuprindere în școală a copiilor a ajuns de la cel mai ridicat nivel din estul Europei la cel mai scăzut.

Chiar și așa sunt destui cei care acuză faptul că în România există prea mulți absolvenți de studii superioare și asta ar dăuna economiei! Doar 87% dintre copiii de vârstă școlară se duc la școală, un procentaj mic față de țările pe care politicienii noștri se laudă că le depășesc în valoarea PIB/cap locuitor: Ungaria și Polonia, ambele cu peste 95%.

 

Este de-a dreptul frustrant să constați că în țara ta, care declară cel mai rapid ritm de creștere din UE, se numără în fiecare zi un număr uriaș de morți, în spitale oamenii ard de vii iar mai mult de cinci din fiecare mie de români mor din cauze care puteau fi prevenite sau tratate.

Se observă astfel că, în ciuda performanțelor economice cu care ne lăudăm și a PIB-ului care tinde să depășească pe cel al Ungariei și Poloniei, atunci când vorbim despre nivelul de trai, sistemul de sănătate, educație, siguranța cetățeanului și infrastructură de orice fel, ungurii și polonezii sunt cu mult înaintea noastră în toate aceste clasamente. Și continuă să se distanțeze! Valoarea PIB-lui demonstrează, într-adevăr, că Ungaria sau Polonia nu sunt mult mai avansate economic decât România, dar acolo nu au loc incendii în secțiile de terapie intensivă și nu se fac meditații pentru a promova examenele. Nu încetez să mă întreb: Cum se face că la ei este posibil?

 

Qui prodest?

 

Studiind aceste statistici realizăm că, în vreme ce noi dezbatem dacă România va depăși anul acesta Ungaria și Polonia la PIB/cap locuitor, mai bine de 4 din 10 copii care trăiesc în România se află în pragul sărăciei. De două ori mai mulți decât în Ungaria!

Întrebările pe care, în acest context, și le poate pune orice cetățean român sunt:

I. la ce folos o astfel de creștere economică, care ține în buza sărăciei aproape jumătate dintre copii?

sau

II. în ce buzunare intră creșterea economică făcută cu măsuri evidente de pauperizare a unui întreg popor?

Când vorbesc despre un întreg popor mă refer și la faptul că avem cea mai numeroasă populație (35,8%) din Uniunea Europeană aflată în prag de sărăcie și de excluziune social (Ungaria 19,4, Polonia 17, iar Cehia 11,5).

 

Relația guvern-cetățeni

 

Să fie oare guvernanții români prea zgârciți cu propriii cetățeni pentru care au stabilit, la nivel procentual, cele mai mari taxe din Europa și printre cele mai mari prețuri la bunurile de larg consum necesare subzistenței?

Se pare că așa este din moment ce alocarea bugetară pentru sănătate ne-a plasat mai mereu, de-a lungul timpului, pe ultimul loc din Uniunea Europeană, iar pentru educație… penultimii.

Această concluzie este justificată și de faptul că avem o pondere foarte mare a bătrânilor aflați în prag de sărăcie (aproape 44%) sau de faptul că suntem campioni europeni și la tristul indicator al populației adulte apte de muncă (18-64 de ani), care se situează în pragul sărăciei, respectiv 31,7%.

Și pentru a nu lăsa gol paharul dezamăgirilor, amintesc că avem cei mai mulți angajați aflați în pragul sărăciei (24%). Cu alte cuvinte, un sfert dintre cei care muncesc și primesc salariu în această economie se află în pragul sărăciei. Știind toate acestea nu poți să nu te întrebi iarăși: Ce i-ar putea motiva pe români să rămână în țară pentru a muncii pe un salariu minim care nu le asigură nivelul minim necesar subzistenței?

 

Realitățile din spatele unor indicatori economici

 

Bucuria de a fi tigrii economiei europene, de a fi depășit Ungaria sau Polonia din punct de vedere al PIB/cap de locuitor, trebuie temperată. PIB-ul este totalitatea valorii adăugate (profituri, plus salarii, plus taxe de consum) a unei națiuni într-un an întreg.

Știind acest lucru putem pune câteva întrebări, iar răspunsurile nu conduc, din păcate, către ideea unei bune guvernări:

1. Se fac profituri?

Da, dar ele merg în țările de origine ale acționarilor. În România nu rămâne nici măcar impozitul pe profit, stabilit prin legi făcute astfel încât plata acestuia să poată fi ocolită.

2. Se strânge TVA din comerțul cu produse importate?

Da, dar acei bani se transformă în cheltuieli care nu au nici o legătură cu viața românilor.

3. Se plătesc salarii mai bune?

Da… dar pentru foarte puțini dintre cei care muncesc, restul trebuind să se mulțumească cu salarii apropiate de cel minim pe economie.

 

În concluzie, bucuria noastră ar putea avea o justificare solidă doar atunci când:

– vom avea mai mulți ani de școală decât au ungurii și polonezii,

– mai mulți absolvenți de facultate decât aceștia,

– când vom avea mai puțini oameni uciși de infecțiile nosocomiale și de incendii prin spitale,

– vom avea medicamente și leucoplast în spitale,

– când vom fi tratați fără a fi nevoiți să bagăm mâna adânc în buzunar.

 

Locuri de muncă

 

Se vorbește în România de o acută criză a muncitorilor. În primele opt luni ale anului 2021, în evidențele agențiilor pentru ocuparea forței de muncă au existat peste 83.000 de locuri de muncă vacante pentru care angajatorii nu au găsit forță de muncă locală disponibilă. Principalele domenii de activitate afectate de această criză, în perioada ianuarie-august 2021, au fost:

  • lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale – 22.812
  • restaurante – 5.324
  • lucrări de construcții a altor proiecte inginerești n.c.a. – 3.887
  • activități de contractare, pe baze temporare, a personalului – 3.505
  • transporturi rutiere de mărfuri – 2.408
  • activități ale agențiilor de plasare a forței de muncă – 2.376
  • lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor – 1.919
  • hoteluri și alte facilități de cazare similare – 1.772
  • întreținerea și repararea autovehiculelor – 1.651
  • fabricarea pâinii, fabricarea prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie – 1.282.

 

În acest context ne confruntăm cu o permanentă culpabilizare a muncitorului român, care este acuzat de lenevie și arătat cu degetul ca principal vinovat pentru criza de muncitori. Această atitudine a organizațiilor patronale și a guvernanților este o încercare de a ocoli unul din principiile economiei de piață, cererea și oferta, de care patronatele au făcut abuz atunci când milioane de români își căutau un loc de muncă. „Dacă nu vă convine, plecați…, așteaptă 100 la poartă!”, spuneau ei. Tot așa le-a spus și unul din președinții pe care i-a avut România, Traian Băsescu, arătându-le ferm poarta de ieșire din România.

Din păcate acei oameni nu mai sunt și nici nu-i mai putem aduce înapoi! Este timpul să încercăm a avea grijă de cei care au mai rămas, evaluându-le corect munca și nevoile. Și, pentru că am ajuns la nevoi, este timpul să vorbim despre…

 

Coșul zilnic

 

Actualizarea coșului de consum pentru septembrie 2021 a scos în evidență câteva aspecte care ar trebui să dea mult de gândit decidenților, deoarece ele reprezintă răspunsul la întrebările legate de slaba ocupare din România și de continuarea exodului muncitorilor români oriunde găsesc un loc de munca care să corespundă nevoilor pe care le au. Valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent se încadrează în luna septembrie 2021 la:

–  pentru o familie de doi adulți și doi copii – 7234 lei pe lună,

–  pentru o familie de doi adulți și un copil – 5993 lei pe lună,

–  pentru o familie de doi adulți fără copii – 4417 lei pe lună,

–  pentru o persoană adultă singură – 2708 lei pe lună.

 

Cea mai mare creștere față de septembrie 2021 s-a înregistrat cu utilitățile (+14,5%). In structura coșului se pune însă accent pe energia termică furnizată centralizat, pentru care încă nu au venit facturile scumpite, însă în mod cert vor veni în perioada următoare. În acest context Guvernul a considerat că o creștere a salariul minim la doar 1524 lei este suficientă.

 

Ce trebuie făcut?

 

Majorarea salariului minim la un nivel corespunzător este o necesitate și trebuie să urmărească convergența în două direcții:

–  Corelarea valorii nete a salariului minim cu valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent.

–  Realizarea unui raport între salariul minim şi salariul mediu de 50%, conform prevederilor proiectului de directivă privind salariile minime adecvate.

 

Evident că aceste obiective nu se pot atinge imediat, și nici într-un an sau doi. Dar trebuie să existe un acord, dublat de un grafic de creștere, asumat de tot spectrul politic, de patronate și de sindicate, care într-un termen de 5-7 ani să aducă în echilibru coșul minim cu salariul minim. Însă efectul pervers al folosirii repetate a acestui instrument de reglementare, fără modificări legislative care să impună aplicarea procentului de creștere a salariului minim pentru toate salariile, duce la plafonarea acestora în jurul celui minim, iar acest aspect va face locurile de muncă oferite de economia românească neatractive și va încuraja continuarea exodului muncitorilor pe alte piețe din afara României, lipsindu-ne astfel de cele mai valoroase resurse umane pe care le avem.

 

Pentru a evita acest lucru este necesar să reevaluăm negocierile colective la nivel național, pe sectoare de activitate și la nivel de societate. Trebuie reintroduse grilele de salarizare în CCM și negociate diferențele dintre acestea, de la muncitor necalificat până la specialiști. În acest fel dorințele de a performa într-o anumită meserie și de a urma o carieră profesională vor deveni motivante, limitând fluctuația de personal de la un loc de muncă la altul.

 

Cu siguranță însă că aceste obiective vor avea foarte mulți contestatari în rândul marilor companii multinaționale, și nu numai, care fac agenda de lucru a guvernanților din România. Ele au în mână foarte multe instrumente de manipulare a jocului dintre cererea și oferta de pe piața muncii, iar unul dintre ele este legat de invocarea permanentă, în orice context, a productivității, care este sub nivelul mediu al Uniunii Europene. Este însă o temă falsă cel puțin din două motive, respectiv:

– Nu suntem în situația de a cere salarii corespunzătoare cu media UE.

– Structura producției realizate în România este compusă din produse cu valoare adăugată foarte mică, fapt ce implică eforturi mult mai mari și productivități mai mici. Ex: Una este să faci autoturismul, și cu totul altceva să faci doar cablul de accelerație necesar acestuia.

 

Argumente în favoarea creșterii salariului minim

 

  • Valoarea netă a salariului minim acoperă doar jumătate din coșul minim de consum. Din 1.524 de lei nu se pot asigura toate cheltuielile necesare unui trai decent, acest venit condamnând lucrătorii la sărăcie;
  • Productivitatea muncii este de 65% din media UE, dar salariile lucrătorilor români sunt doar 28% din media UE;
  • ,PIB-ul pe cap de locuitor este acum 72% din media UE, dar lucrătorii români primesc o pondere mult mai mică din valoarea PIB-lui, la crearea căruia contribuie, respectiv: 38,2% din PIB revine muncii, faţă de 47,8% în restul UE;
  • Pentru a echilibra această distribuţie inechitabilă este nevoie de creșteri ale salariului minim peste valoarea creşterii productivităţii anuale. În caz contrar problemele bine cunoscute nu vor întârzia să se adâncească: sărăcie, emigrare în masă, muncă informală etc;
  • Rentabilitatea capitalului uman.

 

În România principalul paradox întâlnit pe piața muncii este legat de existența unei productivități aflate sub media europeană și a unei rentabilități a angajaților, adică profitul pe care aceștia îl produc pentru companii, mai mare decât media UE.

Este de la sine înțeles că acesta este rezultatul unei salarizări foarte reduse, chiar în raport cu nivelul productivității.

Rentabilitatea este exprimată prin numărul de unități monetare generate de fiecare angajat pentru fiecare unitate monetară investită în remunerația sa. Cu alte cuvinte, atunci când vorbim despre câți lei scoate un investitor în România pentru fiecare leu plătit ca salariu, studiile arată că, privită în context european, rentabilitatea capitalului uman din România este mai mare decât media europeană (1.12) şi decât media țărilor din Europa Centrala si de Est (1.28).

 

De ce este important să ieșim din capcana costurilor foarte reduse pe prețul muncii

 

Pentru o mai bună înțelegere a lucrurilor, voi folosi în acest sens, ca exemplu de rele practice, situația din Bangladesh.

Ne îmbrăcăm cu haine cusute în Bangladesh, folosim produse realizate de lucrătorii din Bangladesh. Facem acest lucru pentru că produsele respective ne sunt convenabile din punct de vedere al prețului. Însă nu ținem cont de faptul că în realizarea lor intră foarte multă muncă plătită mizerabil de companiile care promovează în astfel de țări legislații ce permit exploatarea. Acestora li se alătură instituțiile de control, slabe și ineficiente, existente acolo. Este același model global de exploatare, pentru profituri cât mai mari, pe care de altfel îl regăsim și în România.

Deși condițiile de muncă din întreaga lume variază, Bangladesh se remarcă prin eșecul de a-și proteja lucrătorii de vătămări. 35.000 de oameni mor la locul de muncă în fiecare an, 8 milioane sunt răniți. În indexul global al drepturilor lucrătorilor, în ultimii 8 ani, Bangladesh a fost evaluat 5 – fără drepturi garantate. Este una dintre cele mai proaste zece țări din lume pentru oamenii muncii în 2021.

Dacă continuă același drum pe care ne aflăm acum, România se va alătura Bangladeshului în acest club al rușinii.

 

Guvernul ideal

 

Personal, cred că un guvern bun nu este acela care se ocupă cu statistici încercând să ne demonstreze cât de grozave sunt măsurile pe care le ia, ci acela care îi ajută pe oameni să mănânce mai bine, să stea în locuințe încălzite și cu apă caldă, să se vindece… în loc să moară în spitale.

Românii nu au nevoie de un guvern care să le înșire performanțe cu multe zerouri la PIB care nu se regăsesc în nivelul de trai, ci de un guvern care să-i trateze cu respect, să le ofere șansa unor condiții de viață decentă, școli și spitale bune. Oricine se va ocupa de aceste lucruri, indiferent de spectrul politic din care face parte, va avea sprijinul populației! Cine NU – va trebui sa suporte oprobiul public, de care nu va scăpa oricât de savante îi vor fi explicațiile.

 

 

Surse:

  • Eurostat, departamentul Comisiei Europene responsabil de publicarea unor statistici comparabile pentru tot teritoriul UE
  • „Coșul minim de consum lunar pentru un trai decent pentru populația României”, București, 2018, Friedrich-Ebert Stiftung,
  • Studiu realizat de Petrișor Peiu, doctor în economie al Universității Politehnica din București.

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite