Șefii administrațiilor județene din Caraș-Severin, Timiș, Reșița și Timișoara se vor întâlni miercuri, 12 ianuarie, în capitala Banatului Montan, pentru a semna cu conducerea SC Metroul SA contractul privind începerea modernizării căii ferate căii ferate Reșița – Timișoara, cu extensie către Stamora Moravița – frontiera cu Serbia.
În sala de ședințe a Consiliului Județean Caraș-Severin va avea loc miercuri, la ora 9.45, semnarea contractului de servicii cu SC Metroul SA pentru obiectivul de investiție „Reabilitare/Modernizare infrastructură feroviară Reșița Nord – Timișoara Nord cu extensie Voiteni – Stamora Moravița – frontieră”. Contractul de servicii are valoarea de 10.745.000 de lei (fără TVA) și cuprinde elaborarea studiilor de prefezabilitate și fezabilitate, întocmirea documentației tehnice pentru achiziție proiect tehnic și execuție, întocmirea documentației în vederea obținerii finanțării proiectului în cadrul PNRR sau prin orice alt program de finanțare din ciclul financiar 2021-2027.
La eveniment vor participa președinții de consilii județene Romeo Dunca și Alin Nica, primarii Ioan Popa și Dominic Fritz și principalii membri ai staff-ului companiei Metroul SA, cea care a câștigat licitația pentru realizarea documentațiilor specifice realizării unui astfel de obiectiv de investiții: Mircea Andrei Rozorea – director general, Lucian Melinceanu – director general adjunct, Narcis Ștefan Neaga – director.
Parteneriatul dintre cele patru unități administrativ-teritoriale a fost semnat de Dunca, Nica, Popa și Fritz în decembrie 2020, la Timișoara (foto), și are în vedere derularea unor proiecte majore de modernizare a infrastructurii feroviare și rutiere din regiunea Banat.
UPDATE, 12 ianuarie, ora 17.30