Romeo Dunca, foc și pară! Proiectul de dezvoltare a zonei turistice Semenic-Crivaia, tras pe linie moartă de ministrul Cristian Ghinea?

Noua abordare a Ministerului Fondurilor Europene referitoare la alocările financiare din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă ar putea lăsa fără finanțare proiectul de dezvoltare a zonei turistice Semenic-Crivaia!

Atât președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, cât și primarul Reșiței și-au pus mari speranțe în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, fondurile provenite de acolo putând să rezolve multe dintre probleme de infrastructură ale județului. Unul dintre proiectele care ar fi urmat să fie finanțat din acest fond este Proiectul de dezvoltare a zonei turistice Semenic-Crivaia, care face parte din Masterplanul investițiilor în turism încă din 2017, însă planurile de acasă nu se mai potrivesc cu cele de la București. Noul ministrul al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea (USR-PLUS), este decis să aloce bani cu prioritate pentru proiecte pe „digital şi verde”, iar acest proiect nu se încadrează în targetul respectiv.

După ce s-a împotmolit mai bine de trei ani în hârtii, proceduri și avize, proiectul prin care zona Semenic-Crivaia ar urma să fie transformată într-un uriaș domeniu turistic all seasons se lovește acum de o nouă problemă, care în urmă cu câteva luni părea a fi rezolvată: sursa de finanțare. În total, este vorba despre de peste 40 de milioane de euro bani, ce ar urma să fie folosiți pentru realizarea unui domeniu schiabil cu aproape 9 kilometri de pârtii noi, telegondolă și tunuri de zăpadă, dar și pentru amenajarea unor alte facilități de agrement: parc de aventură, centru de sport nautic, parc acvatic sau trasee de drumeții care ar face din această zonă o destinație turistică atractivă în orice perioadă a anului.

„Deși actele sunt gata și defrișarea va trebui să înceapă pentru pârtia pe care o va deservi telegondola de la Văliug, sunt ceva probleme legate de finanțare. Fondul de reziliență este altfel gestionat și merge foarte mult pe digitalizare și pe reducerea efectelor încălzirii de seră și lasă la o parte dezvoltarea în infrastructura turistică, de exemplu. Domnul Ludovic Orban a dat asigurări că din punct de vedere al hârtiilor lucrurile se rezolvă. Și s-au rezolvat. Dar nu ajunge că avem autorizație de construcție și hotărâre de guvern. Trebuie să găsim și bani pentru proiect, și aici mai trebuie să căutăm. Nu este sigur de unde și cât de repede vor veni. Nu avem sută la sută clarificată sursa financiară pentru că fondul de reziliență s-a împărțit altfel decât era gândirea pe vremea domnului Boloș (Marcel Boloș, fostul ministru al Fondurilor Europene, n.r.). Există un alt proiect de cheltuire a banilor”, a declarat președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca.

Romeo Dunca a criticat noua abordare legată de Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă și s-a declarat dezamăgit de faptul că un proiect atât de important pentru Caraș-Severin nu poate fi finanțat din aceste fonduri: „Dorința actualului ministru al Fondurilor Europene este de a aloca un procent substanțial pentru digitalizare și un procent și mai mare pentru eliminarea efectelor încălzirii globale. Deci, dacă 50% din bani merg în direcția aceasta, rămân mai puțini bani către alte proiecte viabile și necesare economiei românești. E ca și cum ai putea să îți evidențiezi foarte bine circulația informațiilor, dar de fapt tu nu ai ce să faci cu ele, pentru că nici nu te hrănești și nici nu te distrezi cu informațiile. După pandemia care ne-a ținut în loc, este necesară o revigorare a întregii economii, iar acești bani din reziliență veneau ca o mănușă pentru a rezolva tot felul de nevoi imediate și punctuale, dar o să îi împărțim pe digitalizare”.

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite