La mai puțin de o lună de la învestirea în funcție, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin anunță că a depistat o nouă fărădelege comisă în timpul administrației Hurduzeu. „Din trei fapte analizate, am constatat tot atâtea furturi din banul public”, spune Romeo Dunca, acesta ajungând astfel să propună înființarea în sediul CJ a unui punct de lucru al Poliției economice!
După ce a prezentat câteva exemple sugestive privind managementul defectuos de la Direcția de Drumuri Județene, Romeo Dunca arată acum că nici cei ce au răspuns de activitatea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din cadrul CJ Caraș-Severin nu și-au făcut treaba. Cazul semnalat are ca punct de plecare o fraudă descoperită în anul 2010 la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Reșița, soldată cu un prejudiciu de peste 500.000 de euro.
Ce legătură este între o infracțiune comisă în urmă cu 10 ani și cei ce au condus Consiliul Județean în ultimii patru ani? Răspunsul la această întrebare l-am aflat dintr-o „notă sinteză” semnată de consilierul pe probleme economice al președintelui Dunca, Ilie Vasile Tipa.
Cazul Goanță și cauza pierdută
„Prin sentința penală nr. 159 rămasă definitivă în 19.12.2016, foștii angajați ai CJ Caraș-Severin (Căminul pentru Persoane Vârstnice Reșița) Goanță Jenica Viorica, contabilă șefă, și Goanță Ovidiu au fost condamnați pentru mai multe fapte penale comise la locul de muncă, însușindu-și mai multe sume de bani și creând astfel un prejudiciu bugetului consolidat al Județului Caraș-Severin. Prin decizia penală definitivă nr. 1485/3/4/ XII/2013, Judecătoria Reșița a admis recuperarea sumei de 2.447.917 lei (550.000 euro în 2013), reprezentând debitul datorat de la sus-numiții inculpați în favoarea Căminului pentru Persoane Vârstnice Reșița”, se arată în referatul lui Tipa.
Consiliul Județean Caraș-Severin, subliniază consilierul lui Romeo Dunca, avea termen trei ani, deci până în decembrie 2016, să formuleze cererea pentru executarea silită a debitorilor în vederea recuperării pagubei aduse bugetului CJ. „Cu toate acestea, în mod neînțeles, abia în data de 17.05.2017, după împlinirea termenului de prescripție, a fost formulată această cerere”, a descoperit Ilie Vasile Tipa. Așa se face că, la contestația la executare depusă de Goanță Ovidiu, Judecătoria Reșița a constatat prescripția și a dispus „întoarcerea executării silite prin restituirea către contestatar a sumelor de bani reținute, respectiv ridicarea sechestrului”. Totodată, instanța a obligat Căminul pentru Persoane Vârstnice Reșița la plata cheltuielilor de judecată.
Hurduzeu și Popovici, acționați în instanță de Consiliul Județean!
La împlinirea termenului de prescripție, decembrie 2016, la conducerea CJ se aflau de șase luni Silviu Hurduzeu, președinte, și Ionuț Popovici, vicepreședintele responsabil de activitatea DGASPC, direcție care are în subordine azilul de bătrâni din Reșița. În consecință, nota-sinteză privind nerecuperarea prejudiciului creat la Căminul pentru Persoane Vârstnice Reșița a primit din partea președintelui CJ Romeo Dunca următoarea rezoluție: „Dispun acțiune în civil pentru recuperarea sumelor de la Popovici Ionuț și Silviu Hurduzeu și plângere penală pentru tentativa infractorilor de a rămâne cu sumele însușite ilegal din pensiile vârstnicilor”.
Bătaie de joc față de bugetul unui județ vandalizat
Într-o postare făcută aseară pe pagina sa de Facebook, Romeo Dunca spune că, pentru o faptă similară săvârșită în China sau Singapore, astfel de manageri de instituții publice ar fi fost executați pe loc! La noi, însă, ei se află în libertate și, mai mult chiar, sunt pe cale să devină parlamentari și să obțină, astfel, imunitate în fața organelor de urmărire penală.
„O poveste tristă în care cei ce au furat din pensiile bătrânilor asistați au rămas cu banii. Totul sub acoperirea unor nemernici care încearcă acum să prostească poporul. De ce? În primul rând, pentru a obține imunitate față de faptele care încet-încet ies la iveală. Acești doi nenorociți, incompetenți și protectori față de cei vinovați nu au făcut nimic din ce ar fi trebuit. Au așteptat să se prescrie faptele astfel încât infractorii să poată ridica sechestrul de pe imobil și de pe sumele găsite în cont. Bătaia de joc față de bugetul unui județ vandalizat a mers până acolo încât căminul în care erau adăpostiți bătrânii cărora li s-au furat pensiile a trebuit să plătească și cheltuieli de judecată.
Aceste două hiene protectoare de infractori sunt Popovici Ionuț și Hurduzeu Silviu. Cel care a răspuns direct de căminul respectiv, în loc să fie înlăturat disciplinar, a fost avansat. Iar fiul altei persoane implicate a ajuns șef serviciu achiziții la CJ.
Un furt de 2.500.000 ron, adică 550.000 euro (sau 25 miliarde în lei vechi, pentru a înțelege și pensionarii ce sunt pregătiți să voteze în 6 decembrie pe acești nemernici) din bugetul județean, acoperit prin lipsa de acțiune a lui Ionuț Popovici în calitatea sa de șef direct la DGASPC, a rămas nerecuperat. Și nesimțitul mai are tupeu să vorbească de faptul că statul nu alocă decât 16 lei pe zi pentru masa zilnică.
În China sau în Singapore ar fi fost executat pe loc. În România va merge în Parlament și va obține imunitate, după care va da sfaturi. Analizând chiar și activitatea mea.
Votați cu ei, dragi pensionari…”, scrie Romeo Dunca.
Apel la pensionari specializați în cercetarea de infracțiuni economice!
Președintele CJ Caraș-Severin lansează în final două apeluri. Primul, către ministrul de Interne: „În nici o lună, din 3 fapte analizate, am constatat tot atâtea furturi din banul public. Având în vedere gravitatea lor și modul de organizare a celor implicați, consider că în CJ Caraș-Severin a existat o grupare de persoane care, aflate sub o protecție de la nivel înalt, au jumulit constant și consistent banul public. De aceea, cer public dlui Ministru Marcel Vela să detașeze 2 persoane din Poliția economică (de preferință din alte județe decât cele aflate în subordinea pe linie fiscală a dlui Dragomir Ion) la sediul CJ pentru a putea analiza volumul mare de teme suspecte din mai multe departamente și direcții”.
Totodată, Romeo Dunca solicită sprijin din partea foștilor ofițeri de poliție și procurori, acum pensionari. „Rog persoane specializate în cercetarea de infracțiuni economice, ieșite la pensie, dar cu drag de popor, să mă ajute în calitate de voluntari. Bugetul județului este praf, nu există resurse salariale pentru anumite direcții pentru luna decembrie. Din acest motiv, nu pot asigura retribuirea unor astfel de activități. Asigur cazare și masă celor interesați”, își încheie Dunca mesajul, nu înainte de a mai face o precizare: „Adică, mai pe românește, e nevoie urgentă să înființam un punct de lucru al Poliției economice la CJ Caraș-Severin”.
Explicație foto: Hurduzeu și Popovici, în bucătăria azilului de bătrâni din Reșița. Pretext: participarea la un eveniment caritabil de Sf. Ioan (ianuarie 2019). Subtext: promovarea feței umane a politicienilor din fruntea CJ. Sursă foto: captură video infocs.ro.