Circulaţia persoanelor în noaptea de 3 spre 4 aprilie va fi permisă până la ora 2.00 pentru participarea la slujbele religioase organizate cu ocazia Paştelui catolic, a anunţat, astăzi, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog.
„În noaptea de 3 spre 4 aprilie va fi permisă circulaţia persoanelor în intervalul orar 20.00 – 2.00 pentru a permite credincioşilor să participe la slujbele religioase organizate cu ocazia Paştelui Catolic. Purtarea măştii de protecţie în mod corect, acoperind gura şi nasul, rămâne obligatorie în spaţiile publice, inclusiv în locaşurile de cult pe timpul oficierii slujbelor religioase”, a declarat Monica Dajbog, la Centrul Naţional de Conducere Integrată, potrivit Agerpres.
Aceasta a adăugat că accesul credincioşilor în lăcaşurile de cult sau în alte spaţii în care vor avea adunări sau procesiuni religioase se va face astfel încât să se asigure o suprafaţă de minimum 4 metri pătraţi pentru fiecare persoană şi o distanţă de 2 metri între persoane. „Celelalte măsuri de protecție sanitară dispuse pe timpul stării de alertă rămân valabile”, a mai precizat reprezentantul MAI.
Sursă foto: observatornews.ro