Sancționat sau condamnat de instanță? Dilema localnicilor din Iablanița cu privire la primarul încă în funcție

 

Situație de neconceput pentru locuitorii din Iablanița, oameni simpli, obișnuiți cu agricultura și cu lucrurile simple și logice. Aceștia au aflat că primarul lor, Victor Terteleacă, a fost găsit beat la volan și judecat pentru asta. A fost și condamnat, la un an de pușcărie, însă instanța a amânat executarea pedepsei pentru o perioadă de încercare de doi ani. Nu prea înțeleg ei cum e asta, cert este că omul a condus băut, fapt recunoscut de către primar, și că a fost găsit vinovat de instanță. Cum nu prea știu nici Codul Administrativ, mulți nici n-au auzit de el, oamenii din sat au aflat de pe la consilierii locali și de la lumea mai cu școală că primarul și-ar pierde mandatul din această cauză.

 

Modești cum sunt, considerându-se cu puțină școală, s-au adresat diverselor instituții ale statului să întrebe și chiar să ceară încetarea mandatului de primar. Petru Bălan este un fel de lider al lor, a semnat și trimis cele mai multe sesizări și petiții, majoritatea rămase fără răspuns. Și la care i s-a răspuns, Bălan spune că, de fapt, răspunsul a fost că au înaintat către alții petiția lui, nicidecum că s-au luat măsuri de vreun fel.

 

Lista instituțiilor sesizate este una extrem de lungă, începând cu Primăria Iablanița, secretarul general al comunei, Consiliul Județean Caraș-Severin, Instituția Prefectului Caraș-Severin, Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin, Guvernul României, Corpul de control al premierului, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Dezvoltării și Administrației, lista putând continua, petițiile oamenilor din Iablanița ajungând inclusiv la președintele Klaus Iohannis.

 

Terteleacă, la volan cu aproape 2 la mie alcoolemie!

 

Dar, să începem cu începutul, zic! La alegerile parlamentare din decembrie 2020, proaspătul primar PMP din Iablanița, Victor Terteleacă, cel mai probabil intrat în depresie după ce a aflat de la TV că PMP nu ar mai trece pragul electoral, s-a pus pe băut. Din declarațiile sale, doar câteva pahare de vin, din rezultatele alcoolemiei, am putea crede că mult mai mult. Dar haideți să vedem fix cum povestește el incidentul: „inculpatul a precizat, în declarația dată în data de 16.04.2021, faptul că în seara zilei de 06.12.2020, în jurul orelor 21.00-23.00, se afla la sediul «GAL Poarta Almăjului» unde ocupă și funcția de președinte onorific. Acolo aștepta procesele verbale de la alegerile parlamentare ale secțiilor de votare, deoarece în calitate de Primar al Comunei Iablanița trebuia să le centralizeze și să le trimită la Biroul Electoral Județean.

 

În acel interval orar a consumat trei sau patru pahare de vin cu conținut alcoolic de circa 250 ml fiecare și menționează faptul că fiind implicat în buna desfășurare a procesului de votare nu a consumat alimente în ziua respectivă și nici ulterior până în momentul recoltării probelor de sânge.

 

După finalizarea și transmiterea rezultatelor electorale, în jurul orelor 01.30 (07.12.2020) s-a hotărât să se deplaseze de la sediul «GAL Poarta Almăjului» din loc Petnic, nr. 1, jud. C – S la locuința de domiciliu. S-a urcat la volanul autoturismului proprietate personală marca Mercedes Benz, cu numărul de înmatriculare _________, în care se afla singur, și l-a condus pe D.N.57B din direcția Petnic către Iablanița, iar la un moment dat, în dreptul casei cu nr. 133 din satul Iablanița, a fost oprit de către un echipaj de poliție rutieră.

 

Inculpatul T V a declarat faptul că, după ce a consumat băuturi alcoolice, a urcat la volanul autoturismului marca Mercedes Benz, cu numărul de înmatriculare _________, pe D.N.57B, pe care l-a condus pe drumurile publice, fiind oprit de către organele de poliție și a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul C.F.R. Drobeta T____ S______ unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei în sânge, probe ambalate și sigilate în trusa standard cu sigiliu nr. ________, ulterior fiind condus la spital unde i-au fost recoltate două probe de sânge.

 

Cu ocazia audierii, inculpatului i s-a adus la cunoștință de rezultatul buletinului de analiză toxicologică emis de Serviciul Județean de Medicină Legală C____ – S______ – Laboratorul de Toxicologie cu nr. 298/A12/14.12.2020 din care rezultă faptul că a avut la data depistării în trafic o alcoolemie de 1,87 g‰ alcool pur în sânge la ora 02:30, respectiv 1,75 g‰ alcool pur în sânge la ora 03:30, rezultat cu care este de acord și nu îl contestă.

 

Starea de fapt prezentată în rechizitoriu este corect reținută, rezultând din probele administrate în faza de urmărire penală, necontestate, ce se coroborează cu recunoașterea din declarația inculpatului”, a consemnat instanța în sentința pronunțată în dosar.

 

Dat fiind faptul că inculpatul și-a recunoscut vinovăția, instanța a pronunțat o sentință de condamnare la 1 an de pușcărie, dar a suspendat executarea pedepsei pentru o perioadă de probă de 2 ani.

 

Condamnare sau sancțiune?

 

Potrivit Codului Administrativ, art 160 aliniatul 1, „Mandatul primarului încetează, de drept, în următoarele cazuri: d) condamnarea prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă la o pedeapsă privativă de libertate, indiferent de modalitatea de individualizare a executării pedepsei”. Adică, indiferent dacă primarul a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate cu executare sau nu, mandatul acestuia încetează!

 

Și, totuși, Victor Terteleacă este în continuare primar!

 

Supărați nevoie mare, oamenii au pornit spre Reșița și s-au adresat Consiliului Județean Caraș-Severin. Acesta, prin răspunsul nr. 2322/9 februarie 2022, le precizează că, potrivit art. 160 din Codul Administrativ, prefectul județului, „având la bază un referat constatator fundamentat de către secretarul general al UAT comuna Iablanița”, ar trebui să dispună încetarea mandatului de primar. S-au adresat și Instituției Prefectului, care i-ar fi amenințat că, dacă vor continua cu un asemenea limbaj, le va clasa din start orice petiție și le-ar fi spus că lui Terteleacă nu i se aplică art. 160 din Codul Administrativ. În răspunsul dat de secretarul general al UAT Iablanița se invocă și articolul 90 din Legea 286/2009 privind Codul Penal. Ce nu se spune în acest răspuns este că prevederile Codului Administrativ primează, căci, în cazul de față, acesta este o lege specială, pe când Legea 286 are caracter general și nu se aplică în fața unei legi speciale…

 

Totuși, opinia prefectului și a secretarului general al UAT Iablanița este susținută și de către avocatul Cosmin Bolosin, care spune că, pentru a înțelege corect situația, cheia este chiar la articolul 160 din Codul Administrativ, litera d, care vorbește despre o „condamnare”. Or, în cazul lui Terteleacă, prin amânarea aplicării pedepsei, nu se mai poate vorbi de o „condamnare”, ci doar de o „sancțiune”. Și abia dacă va mai săvârși o infracțiune în perioada de încercare, primarul ar ajunge în situația de a i se suspenda mandatul.

 

Cine îl susține?

 

Oamenii din Iablanița repetă mereu întrebarea „cine-l susține, dom-le?”. Un posibil răspuns ar putea veni dintr-un alt articol al publicației noastre, „Senatorul Mocioalcă a sunat adunarea! Primarii PRO și PMP din Caraș-Severin au primit dezlegare să treacă la PSD”, unde se spune că, paradoxal, Terteleacă a trecut la PSD, adică fix partidul care a dat acum prefectul județului Caraș-Severin, prefect care ar trebui să emită ordinul de încetare a mandatului de primar. Dar nu o face…

 

Grup infracțional organizat în vizorul a două parchete

 

Deși are un termen de supraveghere de doi ani de zile, Terteleacă pare că nu poate sta departe de tot soiul de acțiuni la limita legii. Așa se face că două parchete au început urmărirea penală împotriva sa pentru constituire de grup infracțional organizat. Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș a declinat competența de soluționare spre Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, care avea un dosar deschis cu același obiect. Din presupusul grup infracțional organizat se pare că mai face parte secretarul general al comunei Iablanița (doamna acuzată că nu întocmește acel referat de încetare a mandatului) și un om de afaceri din Timișoara. Dacă procurorii, însă, vor tărăgăna urmărirea penală și vor trece cei doi ani din perioada de încercare a lui Terteleacă, se poate ca primarul din Iablanița să cadă încă o dată în picioare și să rămână pe funcție până la finalul mandatului.

 

Iohannis se spală pe mâini 

 

Situația a fost sesizată și președintelui Klaus Iohannis care, în loc să le dea cetățenilor un răspuns ferm, le transmite că președintelui nu-i răspunde prefectul! – „până la această dată, Administraţia Prezidenţială nu a primit un răspuns de la Instituţia Prefectului – Judeţul Caraş Severin la petiţia dumneavoastră înregistrată la Administraţia Prezidenţială cu nr. DRA1/11951/23.06.2022”. Administrația Prezidențială mai spune că a cerut prefectului de Caraș-Severin să urgenteze răspunsul. Sincer, mie mi-e să nu-i răspundă și lui Iohannis ca și cetățenilor din Iablanița, cum că dacă mai folosește un asemenea limbaj va clasa din start orice petiție de la președinte. Că și așa, spun sursele noastre, domnul Dragomir nu-l prea suportă…

 

Agenția Națională de Integritate, pe recepție?

 

Băgați în ceață de toată situația creată, am intrat pe site-ul Primăriei Iablanița, doar-doar ne-om mai lămuri și noi ce e cu primarul ăsta al comunei. De acolo am aflat că primarul Terteleacă nu face nimic în comună, căci la rubrica „Rapoarte de activitate primar” nu este încărcat niciun document! Nici declarația de avere și cea de interese pentru anul 2022 nu sunt încărcate și nu au fost de găsit nici pe site-ul Agenției Naționale de Integritate (ANI), existând posibilitatea să nu fi fost nici trimise.

 

Eram curioși, căci Terteleacă a declarat instanței că este „președinte de onoare” al GAL Poarta Almăjului, calitate care nu apare în declarațiile de interese din anul 2021, deși ar fi trebuit, cum nu apar nici sumele de bani publici încasate de PFA-ul fiicei sale, care ar trebui să fie și ele trecute în declarația de interese, alături de funcția din cadrul partidului politic din care face (sau a făcut) parte. Ceea ce conturează o altă posibilă faptă penală: fals în declarații. Rămâne de văzut dacă și ANI se va obosi să facă toate aceste verificări sau cine-l „ține în brațe” pe Terteleacă îl ține destul de strâns…

 

Sursă foto: captură din clipul electoral din 2020 (https://www.facebook.com/ionutmihai.popovici/videos/1244194085945212)

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available