Oamenii, oamenii și omenia lor. Acesta-i marele secret! Atât de simplu… și totuși atât de greu de înțeles! Când trebuie să trecem la proba practică, mereu riscăm să ratăm cel mai simplu obiectiv: Omenia!
Trăim într-o lume în care se întâmplă multe lucruri condamnabile, urâte chiar, dar și lucruri minunate. Împreună, cele urâte și cele minunate, sunt făcute tot de oameni, transformându-se în hrana spirituală a cetății. Depinde de fiecare dintre noi cu ce ne hrănim, către ce vrem să ne deschidem baierele minții, ale sufletului și ale inimii! Ce lăsăm să intre acolo devine esențial pentru modul în care trăim… pentru fericirea sau nefericirea noastră. Ce lăsăm să intre acolo este exact ceea ce, la rândul nostru, oferim cetății, iar ea, cetatea, devine rezultatul a ceea ce suntem noi.
Știu, trăim deseori sentimentul că totul este anapoda, că interesele meschine, neseriozitatea, indiferența, lipsa de empatie, ura sunt fapte cotidiene mult prea des întâlnite ce transformă spațiul în care trăim într-unul al absurdului. Simțim nevoia să ne revoltăm! Chiar trebuie să o facem… luptând, nu bârfind! Dar dacă vrem ca lupta să aibă rezultatul pe care-l așteptăm, este absolut necesar să folosim ca armă propria noastră onestitate, eliminând riscul să devenim parte a ingredientelor din care se construiește absurdul împotriva căruia ne revoltăm.
Un regizor dintre cei importanți în teatrul românesc, Ștefan Iordănescu, împreună cu actorii Teatrului de Vest au muncit mai mult de o lună de zile și au reușit să monteze un spectacol foarte bun – Secretul fericirii se întoarce. La Reșița – care sugerează că fericirea unui oraș este rezultatul stării de spirit pe care o au cetățenii acestuia. Este un spectacol în care se spun multe lucruri ce pun spectatorul în fața faptelor sale, ajutându-l să înțeleagă cât de greșit este să aștepte fericirea, ca pe un cadou, ignorând resursele proprii care o pot genera… și chiar generaliza.
Duminică, 5 decembrie 2021, la finalul spectacolului premieră, am văzut lumina pe chipurile unor oameni, întuneric pe al altora. Cei dintâi, zâmbitori și hotărâți să schimbe ceva, ceilalți, foarte puțini, încruntați, nemulțumiți că spectacolul nu a avut o pauză sau că nu le-a divulgat foarte clar unde este ascuns mânerul de care trebuie prinsă fericirea, pentru a nu mai putea să o scape vreodată. Cei din urmă nu au înțeles un lucru esențial! Fericirea unui oraș se constituie din contribuția fiecărui membru al urbei respective. Funcționează ca un depozit pe care-l alimentăm zilnic din prinosul nostru și ne alimentăm cu ceea ce ne lipsește.
În data de 6 decembrie, o zi după premiera de la Teatrul de Vest, la Hala Minda, un colț de Reșița ce risca să intre în uitare, câteva sculpturi monumentale realizate în cadrul unui proiect de reconversie urbană a Reșiței, Re:METAL 2021, au atras un important grup de reșițeni care își alimentau bucuria privind uimitoarele sculpturi ale lui Doru Covrig -„Mâini”, Ingo Glass – „Răsăritul soarelui”, Constantin Flondor -„Trigona”, Roman Cotoșman – „Brâuri”, Aurel Vlad – „David și Goliat”, Peter Jecza – „Împlinire”, ce îmbogățesc de acum patrimoniul cultural al Reșiței. Această bucurie nu era posibilă dacă niște oameni cu mult talent, multă muncă și generozitate, nu și-ar fi adus contribuția la realizarea acestui depozit de fericire din care, de acum înainte, se vor alimenta toți cei care vor vizita sau vor lucra în acest viitor templu al sculpturilor în metal.
Înfruntând ploaia și venind la acest eveniment pentru a-și lua porția de fericire, oamenii prezenți au generat la rândul lor fericire. Din ea s-au alimentat artiștii, dar și toți cei care lucrează la implementarea unui proiect ce vizează transformarea în ARTĂ a expertizei locale în prelucrarea metalului și folosirea acesteia ca instrument într-un amplu proces de reconstruire a orașului. Primind confirmarea că ceea ce fac este ok, inițiatorii proiectului sunt acum și mai determinați să-l finalizeze, umplând astfel de viață, de energie pozitivă, un spațiu ce devenise raiul bălăriilor. Alții, care ar fi putut fi prezenți, dar au preferat să stea acasă, alimentează depozitul cetății cu propriile frustrări și cu spiritul lor cârcotaș, încercând să acrediteze ideea că suntem martorii unor proiecte banale, atâta timp cât ele nu oferă enșpe mii de locuri de muncă. În relația cu aceștia, nu prea avem ce face! Rămâne doar să sperăm că tot mai des, și tot mai mulți dintre noi, vom refuza să ne alimentăm spiritul cu o astfel de hrană.
În seara zilei de 6 decembrie, la sediul fundației Humanitas Pro Deo, un grup de 25 copii au reușit să facă fericiți câțiva adulți, membri ai Clubului Lions Reșița Montană, care au lăsat deoparte comoditatea, indiferența și au intrat în mijlocul acestora cu dorința de a le oferi cele necesare petrecerii sărbătorilor de iarnă. Au pus mână de la mână și au strâns banii necesari pentru a cumpăra un porc pe care l-au sacrificat, iar carnea au donat-o fundației Humanitas Pro Deo pentru a pregăti masa copiilor. Au donat de asemenea și alte alimente, făină, mălai, zahăr, paste, ciocolate, biscuiți, prăjituri, napolitane, etc. Au mai pus alături paste de dinți, periuțe, șampoane, toate absolut necesare acestora. De Sf. Nicolae au gătit pentru copii, împreună cu aceștia, o masă îmbelșugată și au creat o atmosferă în care toată lumea s-a simțit fericită. O fericire sinceră, căreia nu i s-a căutat nod în papură pentru că ei, copiii, nu știu să facă asta!
Acolo i-am cunoscut pe frații David, Samuel și Gică, pe Darius și pe mulți alții care-mi spuneau că au locuit în Mociur, dar acum s-au mutat de acolo și le este mai bine! Este mai curat, mai aproape de școală și mai aproape de tanti Flori, îngerul lor păzitor. Tot acolo am întâlnit-o pe doamna Iadranca Sein, o femeie minunată, din mâinile căreia au ieșit majoritatea bunătăților puse la masă. A intrat în contact cu cei de la Humanitas în urmă cu mulți ani, însoțindu-i pe cei de la Lions Club Reșița Montană într-o acțiune asemănătoare cu ce s-a întâmplat acum. Și a rămas alături de fundație, alături de copii, și împreună cu aceștia pregătește mâncarea pentru astfel de momente. Este singură, deoarece soțul i-a decedat, iar singurătatea tindea să devină foarte apăsătoare. Aici, muncind voluntar, o salvează fericirea apărută pe fețele copiilor în astfel de momente… Fericire care-i umple și ei sufletul.
Ascultând poveștile celor prezenți, am înțeles încă o dată că în Reșița există locuri, chiar multe, în care oamenii produc fericire. Ei se organizează fără să se întrebe ce pot să obțină din asta, ci doar ce pot face pentru ca lumea, spațiul în care trăiesc și muncesc să fie mai frumos, mai generos, mai fericit. Și deseori, ignorând ironiile, suspiciunile legate de diversele interese pe care le-ar avea, sictirelile venite din partea celor mereu nemulțumiți, aleg să facă parte dintre cei care construiesc astfel de „spații ale fericirii” în interiorul cetății.
Dacă reușim să unim aceste locuri, unindu-ne, vom avea un oraș fericit! Nu este simplu, dar lăsându-ne mânați de principiul „Fă-ți bine ție fără să faci rău altora și fă bine altora fără să-ți faci rău ție!”, atunci avem toate șansele să nu regretăm timpul folosit în acest scop. Iar în relația cu cei cărora le pute totul, care nefăcând nimic pozitiv vânează și amplifică greșelile din munca altora încercând astfel să sugrume din fașă orice bune intenții, vom putea spune asemeni marelui Lucian Blaga:
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea…!
