„Sub apă” – o călătorie intensă în adâncurile vinovăției și memoriei

 

Teatrul de Vest din Reșița aduce pe scenă „Sub apă”, un spectacol care te prinde ca un vârtej și te trage în adâncuri, acolo unde trecutul nu poate fi îngropat, iar vinovăția plutește deasupra, ca o umbră ce refuză să se risipească. Cu un text semnat de Ionuț Vișan și o regie precisă, dar tulburătoare, realizată de Horia Suru, spectacolul ne pune față în față cu un adevăr care nu poate fi spălat nici măcar de ape.

 

Inspirată de legenda lacului Secu, piesa explorează trauma, violența și vinovăția, într-un spațiu unde liniștea aparentă ascunde o suferință veche, adânc înrădăcinată. Satul scufundat nu a înghițit doar case și oameni, ci și secrete care refuză să rămână îngropate.

 

În acest univers, Ana este un personaj enigmatic, care nu vine neapărat de undeva, ci pare să fi fost dintotdeauna acolo. Poate fi o tânără care caută răspunsuri, sau chiar spiritul Marei, fata violată de personajul căruia îi dă viață Richard Balint și apoi ucisă de propriul tată pentru vina de a fi fost abuzată. Condamnată să rătăcească printre ape, căutând o formă de dreptate, Ana plutește între lumi, între trecut și prezent, între realitate și tărâmul celor care au trecut Styxul, aducând cu sine o neliniște profundă.

 

Spectacolul este susținut de interpretări care electrizează scena, fiecare actor livrând un joc ce duce emoția și tensiunea la limită.

 

Richard Balint, în rolul tatălui, construiește un personaj măcinat de trecut, un bărbat care poartă pe umeri o vină de neșters. Jocul său este marcat de o tensiune interioară foarte bine dozată, fiecare gest, fiecare privire trădând încercarea de a ascunde un adevăr imposibil de îngropat. Balint nu doar interpretează, ci trăiește conflictul, oferind un rol ce rămâne mult timp în mintea spectatorului.

 

 

Mihai Andrei Pleșa, în rolul fiului, aduce pe scenă un amestec de revoltă și vulnerabilitate. Este personajul care poartă povara întrebărilor, căutând răspunsuri ce, poate, ar fi trebuit să rămână sub ape. Jocul său este intens, fiecare replică purtând povara unui om care se confruntă atât cu propriul trecut și prezent, cât și cu moștenirea păcatelor nespuse ale familiei sale.

 

Oana Liciu Goga, în rolul bătrânei, oferă spectacolului o interpretare complexă și tulburătoare. Nu este doar o martoră a tragediei, ci și complice prin tăcere. Ea este mama Marei, cea care, din frică, neputință sau poate instinct de supraviețuire, și-a astupat urechile la strigătele de ajutor ale propriei fiice, lăsând-o pradă apelor care înghițeau satul, fără să oprească tragedia ce se desfășura sub ochii săi. Justificarea ei – că mai avea un fiu pe care trebuia să-l protejeze – devine o povară grea, o vinovăție care o roade, făcând-o  să pară mereu sfâșiată între remușcare și dorința de a se convinge că nu a avut de ales.

 

Prezența Oanei Liciu Goga pe scenă este intensă și tulburătoare. Fiecare gest, fiecare privire trădează o femeie care își duce crucea sub povara unui secret apăsător, dar care nu poate scăpa de propriii demoni. Este un rol ce adaugă o dimensiune esențială poveștii: cea a complicității pasive, a păcatului de a nu fi acționat la timp.

 

Teodora Pintilie este esența misterului. De la prima sa apariție pe scenă până la final, păstrează o aură de ambiguitate, oscilând între real și ireal, între prezență umană și apariție fantomatică. Felul în care își construiește personajul menține un echilibru perfect între fragilitate și o forță tăcută, insinuantă. În visurile băiatului, fata apare mereu înconjurată de apă și de imaginea unui pește – simbol al subconștientului, al emoțiilor ascunse, al transformării și al purificării. Apa, cu forța ei tăcută, poate spăla vinovăția sau o poate amplifica. Prin prezența sa enigmatică, Pintilie face ca acest simbolism să devină viu, palpabil.

 

Scenografia ingenioasă a lui Adrian Damian transformă apa într-un element omniprezent – nu doar ca imagine, ci ca atmosferă, ca simbol al memoriei ce refuză să se dizolve. Întregul ansamblu scenografic, realizat cu măiestrie de echipa tehnică sub o regie atent gândită, contribuie la această iluzie fluidă, în care trecutul nu dispare, ci continuă să existe sub oglinda liniștită a apei, așteptând momentul potrivit să iasă din nou la suprafață.

 

Muzica lui Cári Tibor completează perfect această călătorie în adâncurile memoriei și ale conștiinței, amplificând tensiunea fiecărei scene. Sunetele sale nu doar acompaniază tăcerile, ci le umplu cu o prezență nevăzută, ca un ecou venit de dincolo de real. Fie că murmură subtil, ca o amintire uitată, fie că se intensifică în acorduri copleșitoare, muzica devine un personaj invizibil, dând glas emoțiilor nerostite și adâncind senzația de mister și fatalitate.

 

 

„Sub apă” este mai mult decât o poveste dramatică! Este o experiență care te absoarbe și te face să simți greutatea vinovăției, puterea tăcerii și forța nevăzută a trecutului. Este un spectacol care se trăiește, se simte în fiecare gest, în fiecare pauză, în fiecare privire. Cu o regie atent construită, care dozează misterul cu subtilitate, și o distribuție remarcabilă, această producție se transformă într-un eveniment teatral de mare impact. Interpretările memorabile și atmosfera încărcată de simboluri nasc întrebări și lasă urme adânci în mintea și sufletul spectatorului, mult timp după căderea cortinei.

 

Cei care nu au reușit să vadă spectacolul la premiera de aseară mai au o șansă astăzi, de la ora 19:00. Dacă nici de această dată nu vor găsi loc, pot încerca din nou la următoarea reprezentație, programată pe 7 februarie. Iar dacă nici atunci nu veți găsi un loc disponibil, va fi încă o dovadă că astfel de spectacole, cu o intensitate scenică aparte, cuceresc un public tot mai numeros și că scena și sala Teatrului de Vest din Reșița devin neîncăpătoare în fața amplitudinii artistice pe care au dobândit-o în ultimii ani.

 

Dincolo de discuțiile și polemicile interminabile, care adesea riscă să umbrească adevărata valoare a Teatrului de Vest, realitatea este clară: publicul își dorește teatru autentic, pe scenă, nu în afara ei. Creșterea vizibilă a instituției nu este întâmplătoare, ci rezultatul unei viziuni manageriale solide, conturate de directorul Florin Ionescu. Sub conducerea sa, spectacolele au câștigat în valoare artistică și impact emoțional, demonstrând că munca, talentul și dedicarea trebuie să fie în centrul atenției, nu scandalurile sau disputele ce riscă să deturneze sensul actului cultural. Dacă această tendință va continua, Teatrul de Vest își va consolida locul meritat în peisajul teatral, iar publicul său tot mai numeros va fi cea mai puternică dovadă că arta trebuie să rămână pe scenă, acolo unde îi este locul.

 

Sursă foto: Ovid Teodoriu

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available