Rossonerii s-au întărit cu un junior de lot național, Florin Gașpăr revenind la echipa din Valea Domanului, după negocierile din ultimele zile dintre clubul de care aparține, Universitatea Craiova, și conducerea CSM Reșița.
După ce a debutat în Superligă în echipa Universității Craiova (3-3 la UTA), juniorul Florin Gașpăr și-a prelungit contractul cu formația din Bănie până în 2031, iar apoi a acceptat să fie cedat cu împrumut și pentru acest campionat la CSM Reșița. „Clubul nostru a ajuns la o nouă înțelegere cu Universitatea Craiova pentru ca Florin Gașpăr să joace și în sezonul 2025 – 2026 în tricoul roș-negru! Multă baftă, Florin!”, transmite CSM Reșița, printr-un mesaj postat pe pagina de Facebook a clubului.
Născut în 2007, Florin Gașpăr a fost adus cu împrumut la gruparea din Valea Domanului mai întâi în primăvara acestui an, devenind aici „underul” pe care antrenorul Flavius Stoican s-a bazat în 10 meciuri de campionat. Fundașul dreapta folosit la Reșița ca mijlocaș de bandă dreaptă a contribuit la calificarea în play-off prin prestațiile sale solide din cele trei partide de la finalul sezonului regular (cu victorii la Câmpulung și Buzău, 3-0 și 2-0, și egal, 0-0, cu FC Argeș), și-apoi a jucat și în 7 din cele 10 etape din play-off, inclusiv în victoriile din prima și ultima etapă: 4-0 la Metaloglobus și 2-0 la Steaua București.
CITEȘTE ȘI: Greu, dar nu imposibil. Rossonerii din Valea Domanului, spre o nouă calificare în play-off!
Prin revenirea la echipa pregătită de Flavius Stoican, Florin Gașpăr devine foarte probabil principala opțiune a antrenorului în titularizarea jucătorului de sub 18 ani, condiție obligatorie la fiecare meci de campionat pentru formațiile din Liga 2. Mâine, de la ora 11, în etapa a doua, CSM Reșița va juca la Dumbrăvița, iar Gașpăr are mari șanse să fie introdus în teren și să-și aducă astfel contribuția la un rezultat pozitiv pentru rossoneri.
Sursă foto: Miruna Mihancea