Subiectul tranziției echitabile spre o economie verde și digitalizată, este important pentru noi toți, nu doar pentru cei vulnerabili din punct de vedere energetic sau din punct de vedere social, deoarece transformările ce implică dubla tranziție reprezintă cea mai importantă schimbare din istoria Uniunii Europene.
În România, pentru a putea realiza o tranziție echitabilă este obligatoriu să atingem, într-un timp cât mai scurt, câteva obiective importante, cum ar fi:
- Conștientizarea cetățenilor
Conștientizarea faptului că tranziția verde, așa cum este prevăzută în Pactul verde – Green Deal, reprezintă, alături de tranziția digitală, soluția Uniunii Europene pentru ieșirea din criză și pentru redresarea din punct de vedere economic este un element cheie al reușitei.
Se apreciază că dubla tranziție, verde și digitală, este cea mai importantă provocare în istoria Uniunii Europene, chiar mai mare decât introducerea monedei euro.
Până acum știam că UE își dorește o dezvoltare în permanentă creștere. De data aceasta, Comisia Europeană vine și ne propune o schimbare totală atât economică, cât și socială. Acest lucru presupune și o schimbare de mentalități.
Numai că mentalitățile nu se pot schimba printr-o directivă europeană sau printr-o hotărâre de guvern. Pentru aceasta, politicile UE ar trebui să faciliteze lansarea de programe de sprijin care să vizeze sectoarele economice și grupurile țintă afectate de tranziția verde. Aceste programe vizează și informarea angajaților din sectoarele mari consumatoare de energie cu privire la provocările și oportunitățile generate de dubla tranziție verde și digitală. Pentru a sprijini grupurile vulnerabile este necesară, în primul rând, o mai bună înțelegere a necesităților și oportunităților de la nivel regional în materie de competențe pentru fiecare sector, dar în special în ce privește producția de automobile, construcțiile, serviciile în construcții, designul și industriile creative, produsele farmaceutice și sectorul alimentar. În al doilea rând, este necesar să se creeze oportunități de perfecționare și/sau recalificare a adulților slab calificați pentru a-i ajuta să intre sau să rămână pe piața muncii. Acest lucru ar contribui la evitarea ratelor ridicate ale șomajului și a posibilelor politici de austeritate. În ceea ce privește reziliența, accentul ar trebui pus nu numai pe angajații actuali, ci și pe elevi, care ar trebui să dobândească astfel de competențe pe parcursul anilor de studiu.
Cu alte cuvinte, trebuie să informăm, să dezbatem, să facem educație. Trebuie să promovăm în rândul tinerilor noile transformări astfel încât ei să înțeleagă ce se întâmplă. Este o provocare ce nu poate fi dusă la capăt fără a se acorda o atenție specială rolului pe care-l are dialogul social, ca factor de responsabilizare a actorilor sociali. Oamenii trebuie să înțeleagă foarte clar care sunt riscurile neasumării reformelor privind combaterea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) și impactul schimbărilor climatice provocate de încălzire globală.
Trebuie să se conștientizeze faptul că schimbarea nu vine împotriva noastră, ci reprezintă o șansă importantă pentru viitorul copiilor și nepoților noștri. Mesajul trebuie să fie unul onest, fără exagerări care reduc credibilitatea acestuia până la derizoriu. El nu trebuie să transmită frică, ci trebuie să fie unul rațional. Iar măsurile luate nu trebuie să fie exagerate, ci în deplin consens cu situația în care ne aflăm.
- Intervenția statului în economie
În condițiile acestor transformări avem nevoie de intervenția statului în economie, nu în sensul dirijismului. Este necesar însă să fie păstrate instrumente de reglementare care să evite extremismul economiei de piață, ci să permită păstrarea componentei sociale ca element important al acestui tip de economie. Doar în acest fel putem vorbi despre o etică a transformărilor în virtutea căreia omul nu este sacrificat pe altarul dublei tranziții. Trebuie, de asemenea, să reevaluăm rolul și înțelegerea noțiunii de ajutor de stat acordat companiilor. Acesta trebuie să susțină transformările pe care le presupune dubla tranziție, generând în același timp o calitate a vieții mai bună și pentru salariați.
- Înțelegerea poziției României în lanțurile valorice
Trebuie să fim conștienți că vom parcurge tranziția verde și etapele din Fit for 55. Ca atare, vom avea nevoie de zeci de mii de stații de încărcare electrică pe șoselele României. Care este rolul ce-i este acordat României? Le vom produce în România sau le vom importa? Industria noastră auto va avea nevoie de baterii, știm că bateria este cam o treime din prețul mașinii electrice. Vom importa bateriile sau vom reuși să le fabricăm noi? Vorbim de obținerea hidrogenului verde. Una dintre căi este obținerea lui prin electroliză. Vom avea tehnologii și vom construi noi electrolizoare sau le vom cumpăra? Urmează să decidem dacă vom pune într-o situație și mai grea balanța comercială sau o vom îmbunătăți, înlocuind activitățile economice la care suntem nevoiți să renunțăm cu noile activități economice ce apar ca rezultat al dublei tranziții?
În România se simte un puternic sentiment de frustrare, care poate genera atitudini foarte ostile schimbării, cauzat de lipsa încrederii privind modul în care este negociat interesul țării la Bruxelles. Este rezultatul unei evidente lipse de dialog social, atât la nivel național cât și la nivel european.
Dinspre Bruxelles spre noi, cetățenii români, ajung doar deciziile, chiar somațiile, decidenților europeni. Majoritatea acestora au consecințe dureroase asupra societății, asupra locurilor de muncă și a familiilor obligate la permanente renunțări, chiar sacrificii, fără să se explice vreodată care este motivația acestora și în ce măsura contribuie la o creștere viitoare a calității vieții.
Toate măsurile respective vulnerabilizează cetățeanul român care, în lipsa soluțiilor la nivel național, alege drumul pribegiei lipsind societatea românească de cea mai importantă resursă, cea umană. Exodul românilor vulnerabilizează, la rândul său, piața muncii, bugetul de stat, sistemul public de pensii, făcând imposibil orice proiect de creștere economică.
Subfinanțarea bugetului de stat are ca efect creșterea nevoii de împrumuturi, care este însoțită de creșterea ratei dobânzilor la un nivel ce depășește deja cele mai ridicate dobânzi aplicate țărilor din UE. Se formează astfel o imagine, poate falsă, a unei țări extrem de vulnerabile atât pe plan intern cât și pe plan extern. Iar luptele politice interne, în care sunt antrenate instituții ale statului român ce se dovedesc incapabile să-și respecte menirea și rolul, par a consolida și mai mult imaginea respectivă.
În acest context, cred că este necesar ca în dezbaterile politice de la Bruxelles să fie evitate capcane de tip ideologic sau cele legate de viteza cu care trebuie să aibă loc transformările impuse de dubla tranziție. Capcana ideologică este cea întinsă de cei care promovează cu elan ideea distrugerii. Ei spun că acum a sosit momentul să facem totul praf si să punem altceva în loc. Nu mai avem voie să cădem în această capcană, știut fiind că am trăit într-un astfel de laborator și s-a dovedit că ceea ce a fost distrus… distrus a rămas. Nimic SOLID nu s-a pus în loc! Trebuie ținut cont de faptul că UE este formată din oameni, mulți dintre ei, poate prea mulți, deja vulnerabili.
Atât Comisia Europeană cât și Guvernul României promovează graba luării deciziilor printr-o strategie perversă. Ne inunda cu mii de documente tehnice, imposibil de analizat într-un timp foarte scurt, solicitând puncte de vedere imediate. E aproape imposibil să cuprinzi toate domeniile, de la agricultură, industrie, până la energie regenerabilă, într-o perioadă limitată de timp. Având în vedere importanța acestor transformări, efectul lor asupra economiei, a locurilor de muncă și a oamenilor, sunt necesare discuții reale între partenerii sociali, cu toate informațiile pe masă, pentru ca, pe deplin informați, să se poată lua deciziile cele mai potrivite momentului.
Cât de mare este riscul ca să justifice această grabă?
Suntem la marginea prăpastiei… sau nu?
Mai avem timp să lucrăm pentru a pune ceva în locul lucrurilor pe care le dorim schimbate?
Ce facem cu oamenii?
Până acum nimeni nu a vorbit concret despre aceste aspecte! Graba, ce pare deja suspectă, nu a fost niciodată susținută cu argumente logice, ci doar prin mesaje împinse la limita isteriei, generatoare de frică față de o apocalipsă iminentă sau de un cadru legislativ tot mai ostil dialogului și mai înclinat către sancțiune. Să fie acesta tipul de democrație pe care-și clădește viitorul Uniunea Europeană? Este o întrebare pe care și-o pun tot mai des cetățenii europeni!
Să te grăbești de suficient de repede pentru a evita riscurile transformării, dar suficient de încet pentru a ține cont de etica acestora! Aceasta ar trebui să fie filozofia abordării acestor schimbări.
- Etica tranziției
Este un alt obiectiv care trebuie urmărit la Bruxelles. Tranziția dublă, digitală și verde, trebuie să fie echitabilă și stabilită pe trei niveluri:
- individual,
- la nivelul comunității,
- la nivel regional.
Este necesar să ne gândim la individ, la consumatorul vulnerabil, la persoana care își pierde locul de muncă, la cel care trebuie recalificat la 55 de ani, de exemplu, pentru că mai are de muncit cel puțin 10 ani. Apoi, echitatea trebuie să fie aplicată în comunitățile unde avem acești indivizi vulnerabili. Dacă în Caraș Severin avem persoane care trebuie sprijinite la nivel individual, acele persoane formează o comunitate, iar dacă avem aceste comunități atunci avem și nivelul regional. Vom avea regiuni în care economia locală sucombă. Acestea trebuie sprijinite. Și astfel ajungem la ideea intervenției statului.
Toate aceste obiective, și multe altele, trebuie urmărite atent, atât acasă cât și la Bruxelles.
Dar, înainte de toate, avem nevoie de soluții pentru crizele politice care antrenează întreaga societate, pierzându-se din vedere, chiar sacrificându-se, toate oportunitățile momentului. Lipsa predictibilității și a sustenabilității actului administrativ fac imposibile proiecțiile pe termen mediu și lung. Fără un guvern stabil, credibil, cu proiecte care să aibă o puternică susținere la Bruxelles, vom rata viitorul.
Personal cred că obiectivele din Pactul verde trebuie realizate, dar nu sunt sigur că pachetul de măsuri ce ne este impus reprezintă soluția universală. Se pare că el nu este potrivit pentru toate statele membre sau pentru toate comunitățile din UE.
În România, dubla tranziție, verde și digitală, trebuie pregătită în funcție de realitățile economiei și societății românești, pentru a evita ca numărul victimelor să transforme posibilul succes într-un eșec.
Pentru ca acest lucru să nu se întâmple este necesar ca toți actorii sociali să fie convinși că:
- măsurile stabilite sunt în conformitate cu gradul de pericol existent.
- aceste măsuri nu vizează interesul economic al unor grupuri, ci securitatea întregii lumi.
- restructurarea locurilor de muncă are ca efect transformarea acestora corespunzător noilor nevoi economice, ci nu dispariția.
- în arhitectura acestor transformări ,,omul” are asigurată securitatea.
- într-un anumit orizont de timp, predictibil, toate aceste transformări vor produce efectele așteptate, iar lumea de mâine va fi mai sigura decât cea de azi.
Va trebui explicat, într-un mod convingător, de ce crizei climatice i-au fost suprapuse o serie de alte crize care, fiecare în parte, reprezintă oportunități pentru unii (puțini) și situații fără ieșire pentru alții (cei mulți).
Niciuna din aceste crize nu a fost prezentată suficient de credibil.
Criza Covid și riscul revenirii acesteia
A lăsat numeroase semne de întrebare. Toate măsurile luate au fost de tip heirupist și s-au bazat pe propagarea fricii de boală sau de măsurile impuse. Când aceasta criza a intrat în standby au răsuflat informații veridice privind afaceri cu sume amețitoare care au alimentat buzunarele unor indivizi, și măsuri, motivate de această criză, care au sfidat orice reguli sanitare sau democratice.
Criza războiului din Ucraina
O criză care nu poate fi contestată, dar care lasă impresia că a fost dorită. Este ciudat să vedem că într-o perioadă în care ne temem, din cauza crizei climatice, până și de flatulența vacilor din gospodăriile oamenilor, nimeni nu vorbește de pace, ci doar despre înarmare, despre folosirea unui arsenal militar tot mai sofisticat, cu avioane de luptă, cu rachete și bombe care pot distruge întreaga civilizație. Toți actorii implicați în acest conflict ignoră riscurile climatice pe care le presupun un astfel de război, motiv pentru care asistăm la declarații tot mai belicoase prin care se întreține starea de conflict. Pe fondul războiului unii sunt zeificați, alții sunt satanizați, unii vând pe bani buni armament expirat din punct de vedere moral si tehnic, iar alții și-au pierdut casele, familiile și bruma de siguranța pe care credeau că o au! Pe timp de război Uniunea Europeană somează România, și alte state europene, să-și închidă termocentralele și să-și reducă numărul de vaci, deoarece existența acestora reprezintă un pericol pentru planetă.
Criza energiei
O criză motivată de război, care a dus la creșterea cu peste 300% a prețurilor gazului metan și a energiei electrice, punând cetățenii României, dintre care peste 60% lucrează pe un salariu net de maxim 400 euro, într-o situație disperată, chiar imposibilă. În loc să creștem capacitățile de producție a energiei electrice, continuam închiderea termocentralelor sau diminuarea capacităților de producție și blocăm orice investiție în sistemul hidroenergetic, pe motive hilare invocate de câteva asociații de mediu foarte agresive și cu o puternică susținere externă. În acest fel sunt înghețate investiții finalizate în stadiu de 80-90%, înainte ca acestea să poată producă.
Valoarea certificatelor verzi cresc continuu, crescând si costurile de producție De asemenea, se anunță introducere unor taxe de carbon pentru folosirea combustibililor fosili în centralele de apartament și la automobile.
În acest context începi să te întrebi dacă în strategia europeana „jupuirea” consumatorului nu este mai importantă decât punerea pe piață a unor produse mai puțin poluante.
Pentru români, tabloul sumbru al iernii care vine arată astfel:
- un război la granițele României, cu potențial de extindere destul de mare,
- o criză energetică care se poate manifesta atât prin absenta gazului și a energiei electrice, cât și prin valoarea prohibită a prețului practicat,
- salarii mult sub costul vieții, motivate de faptul că economia României are o valoare adăugată mică,
- o criză alimentară care pare a fi inevitabilă.
Criza alimentară
Este generată, zice-se, tot de război, care pare a fi o justificare convenabilă pentru tot ceea ce ni se pregătește. Acțiunile concrete menite să consolideze securitatea alimentară pusă în pericol de creșterea prețurilor la alimente și a costurilor factorilor de producție, cum ar fi energia și îngrășămintele, sunt aproape insesizabile în cazul României.
Comisia Europeană a cerut României eliminarea proiectelor de irigaţii din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), deoarece autorităţile de la Bucureşti nu au putut furniza dovezi că aceste proiecte nu afectează mediul înconjurător. In schimb, proiectele care nu a putut fi finanțat de la Bruxelles, prin PNRR, pentru că nu erau suficient de verzi, pot fi finanțat din alte surse, inexistente deocamdată, ca și când asta le-ar face mai verzi.
În anul 2010, în România existau 2.887.000 de exploatații agricole care utilizau 12,8 milioane de hectare de teren agricol. Rezultatele provizorii ale Recensământului General Agricol runda 2020 arată că, în decurs de 10 ani, numărul exploatațiilor agricole a scăzut cu 972.000, respectiv cu 25,2%, iar suprafața agricolă utilizată a scăzut cu 543.000 de hectare, respectiv cu 4,1%. Alte date provizorii arată că numărul exploatațiilor agricole fără personalitate juridică a fost de 2.862.000 cu 25,3% mai mic decât în anul 2010; în acest timp, numărul exploatațiilor agricole cu personalitate juridică a fost de aproximativ 25.000, cu 17,3% mai mic decât în anul 2010″, arată datele Institutului Național de Statistică (INS).
De asemenea, scăderea numărului de exploatații agricole a condus la creşterea suprafeţei agricole medii per exploatație cu circa 28% – de la 3,45 hectare în 2010 la 4,42 hectare în anul 2020.
Asociația fermierilor subliniază faptul că oficialii europeni au recunoscut ca posibilă o criză a alimentelor în perioada următoare, cu mențiunea că nu va fi o lipsă a alimentelor, ci o scumpire a acestora.
În acest sens atrage atenția un comunicat al Comisiei Europene, care spune că „aprovizionarea cu alimente a Uniunii rămâne sigură, dar mai puţin accesibilă pentru cei mai săraci din Europa. Adică oamenii cu mai puţini bani fie nu vor putea cumpăra ce doresc, fie se vor îndrepta spre alimente foarte ieftine” și mai nesănătoase, aș completa eu! Când aude o astfel de afirmație, 60% dintre români înțeleg că despre ei este vorba.
În aceste condiții, „este de neînțeles de ce fermierii români, capabili să producă în cantitate suficientă și de bună calitate, la preţuri decente, în loc să fie ajutați sunt supuşi unor restricţii arbitrare şi nemeritate”, se întreabă reprezentanţii Asociației Fermierilor din România. Și într-adevăr multe dintre măsurile impuse de la Bruxelles sunt arbitrare și lipsite argumentații logice. În timp ce produsele fermierilor români putrezesc pe câmpuri, în lanțurile de hipermarketuri care au împânzit România produsele românești sunt supuse unui embargo nedeclarat dar foarte vizibil.
Se creionează astfel o situație dominată de un absurd kafkian, care, mai devreme sau mai târziu, ar putea fi cauza eșecului proiectului european. S-a ajuns aici din cauza aroganței și a dublei măsuri cu care se relaționează, la nivel politic, în interiorul spațiului european. De asemenea o contribuție importantă a avut-o politicienii români, incapabili să-și înțeleagă menirea și rolul, care s-au lăsat antrenați în lupte sterile uitând un lucru esențial. Să slujească România!
Lupta politică s-a transmis în societate, transformând un popor de oameni cândva solidari și plini de umor, într-unul format din oameni cărora le este tot mai greu să râdă si să construiască ceva împreună.
Dialogul social real a fost aruncat la gunoi, sindicatele lipsite de instrumentele esențiale rolului pe care trebuie să-l aibă în societate, iar muncitorii culpabilizați pentru eșecul unui sistem care, sub influența unor grupuri de interese locale, străine sau mixte, s-a îndepărtat nepermis de mult de principiile democratice care au reprezentat principalele argumente ale demarării și acceptării proiectului european.
Toate acestea merită o discuție sinceră și asumată, îndreptată spre rezolvarea problemelor, ci nu spre contestarea lor. Credem că discuția este încă posibil în interiorul Uniunii Europene, care poate deveni garantul democrației și al bunăstării, cu condiția să-și stabilească prioritățile ținând cont de oameni și tratând dialogul social ca pe valori indispensabile democrației, ci nu ca pe niște instrumente folosite pentru a păstra iluzia unei societăți democratice.
Marian Apostol,
președinte Filiala Caraș-Severin a CNS Cartel Alfa
