Una dintre bijuteriile arhitecturale ale Banatului, readusă la viață cu ajutorul banilor europeni

 

Construit în 1865, Podul de Piatră din Băile Herculane reprezintă una dintre realizările tehnice remarcabile ale secolului al XIX-lea. Acesta a fost reabilitat recent în cadrul unui proiect derulat de Primăria Băile Herculane și finanțat prin Programul Operațional Regional Regio-POR.

 

Lucrările de reabilitare a Podului de Piatră din Băile Herculane, care face legătura între zona centrală a stațiunii și Piața Hercules, au început în noiembrie 2022 și au fost finalizate în urmă cu cinci luni, rezultatul fiind unul spectaculos, lucru remarcat și de Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, organismul prin care a fost asigurată finanțarea din fonduri europene a proiectului depus de Primăria Băile Herculane. „Una dintre realizările tehnice remarcabile ale secolului al XIX-lea, Podul de Piatră de la Herculane, și-a recăpătat strălucirea, printr-un proiect finanțat prin Regio-POR. Podul intrase într-o fază vizibilă de degradare, dar a fost salvat în urma investițiilor realizate cu fonduri europene. 5,5 milioane de lei au fost investiți în monumentul istoric care, la vremea construcției sale, era considerat singurul pod în curbă din Europa”, au transmis reprezentanții ADR Vest pe pagina de socializare a instituției.

 

Reabilitarea Podului de Piatră nu a fost o sarcină ușoară, având în vedere vechimea lui, dar și faptul că este clasat ca monument istoric, spune Ionuț Guran, constructorul care s-a ocupat de proiect: „Podul a fost construit în perioada austro-ungară și făcea legătura între zona de pavilioane, zona hotelieră din acea perioadă, și partea de băi, unde se făceau tratamentele, băile termale. Pe lângă o cale de legătură, a fost, de fapt, și un monument istoric, pentru că la momentul construirii a fost o operă de artă, un unicat. Este singurul pod din Europa construit în boltă și în arc. Nu se știa ce este în interiorul podului, structura de rezistență dacă mai ține, nu mai ține, traficul s-a îngreunat între timp. El a fost inițial un pod pe care se trecea cu caleașcă, cu cai, pietonal. În perioada actuală circulăm pe el cu mașini și chiar cu autocamioane. Era primordial să se facă o consolidare a lui. Într-adevăr a fost o mare provocare pentru proiectanți și specialiști. Ministerul Culturii a ținut ca acest obiectiv să rămână obiectiv istoric, toate detaliile să fie scoase la vedere și să nu se intre în partea exterioară cu elemente de consolidare”.

 

CITEȘTE ȘI: Comorile milenare din Băile Herculane, puse în valoare cu investiții de milioane de euro [FOTO/VIDEO]

 

Podul de Piatră este unul dintre obiectivele turistice importante ale stațiunii Băile Herculane. „Sperăm că am reușit să aducem istoria la viață și, pe lângă faptul că s-a consolidat și se poate circula în momentul de față în siguranță pe acest pod, toate elementele istorice sunt puse în valoare și toată lumea se bucură să redescopere ce au fost odată Băile Herculane, o stațiune imperială”, a concluzionat Ionuț Guran.

 

Proiectul a fost finanțat în cadrul Programului Operațional Regional – Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului / SUERD (Regiunea Dunării) – Investiții în infrastructura din turism.

 

https://www.facebook.com/watch/?v=1326866904538402

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available