William Hill desecretizează posturile și salariile de la Arsenal Reșița!

 

În așteptarea începerii producției de obuze la Arsenal Reșița, promisă și răspromisă în campaniile eletorale de către pesediști pentru cel târziu luna octombrie 2024, aflăm că acum, în ianuarie 2025, o firmă din București a început să facă angajări pentru punctul acesteia de lucru din Reșița. Care se află pe strada Bârzăviței nr. 4, exact acolo unde, ați ghicit!, se află sediul SC Arsenal.

 

În noiembrie 2024, directorul Arsenal, Ionuț Chisăliță, declara că „în momentul de față este aproape finalizată investiția firmei din Marea Britanie, Torman, cu care suntem într-un parteneriat comercial pentru producerea de obuze”. Și a ținut să repete, evident fără legătură cu faptul că urmau alegerile prezidențiale din 24 noiembrie la care candida președintele PSD, că „datorită susținerii Guvernului și a premierului Marcel Ciolacu, noi suntem astăzi în situația de a fi aproape finalizată investiția și începerea producției”.

 

Arsenal, mai spunea Chisăliță, ajunsese la 32 de angajați, și nu 75 – amintim noi – câți promitea secretarul de stat PSD Flavius Nedelcea că urmau să fie în prima fază, în octombrie 2024, pentru a putea începe activitatea producția.

 

La începutul acestei săptămâni, însă, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin făcea cunoscut că în județ sunt 79 de posturi vacante. Și, mergând pe urmele acestora, aveam să aflăm că 62 de locuri de muncă au același angajator – SC Torservis SRL, o firmă cu sediul în București și cu punct de lucru pe strada Bârzăviței nr. 4, deci pe platforma Arsenal.

 

O verificare pe site-ul termene.ro, care folosește datele Oficiului Registrului Comerțului, a fost suficientă pentru a ni se confirma faptul că în spatele firmei bucureștene se află britanicii de la Torman. Concret, SC Torservis SRL a fost înființată în iulie 2024, cu un capital social de 500 lei, și are un asociat unic: cetățeanul britanic Piers Charles William Hill. Acesta este, în același timp, administratorul Torservis, dar și director executiv al companiei londoneze Tor International Ltd, subsidiară a grupului britanic Torman (cu sediul central în Dubai).

 

Obiectul principal de activitate al SC Torservis SRL fiind „Producția de metale feroase sub forme primare și de feroaliaje” (cod CAEN 2410), concluzia nu poate fi decât una: Torservis nu este o firmă de recrutare personal, ci chiar firma la care vor fi angajate cele 62 de persoane ce urmează să lucreze pe linia de producție de obuze din incinta Arsenal.

 

Condiții de angajare și nivel salarial

 

Iar dacă, așa cum ne-a obișnuit, conducerea Arsenal Reșița nu dă deloc dovadă de transparență privind locurile de muncă disponibile, vă spunem noi ce am aflat de pe site-ul AJOFM și de pe platformele online dedicate anunțurilor de angajare.

 

Torservis SRL are disponibile: 30 de locuri de muncă pentru operator fabricație flux calificat; 30 pentru operator fabricație flux necalificat; 2 pentru gestionar depozit. SRL-ul britanicului Piers Charles William Hill oferă salarii lunare cuprinse între 3.000 și 6.000 de lei (sau, pe înțelesul englezilor, între 500 și 1000 de lire sterline), iar angajatorul pune următoarele:

Cerințe:

  • Minim 8 clase/ 10 clase finalizate;
  • Experiența în producție, indiferent de domeniu, constituie avantaj;
  • Disponibilitate pentru efort fizic;
  • Atenție la detalii;
  • Disponibilitate de a lucra în schimburi.

Condiții:

  • Program de lucru în 3 schimburi, ture x 8h/zi, intervale: 07:00-15:00, 15:00-23:00, 23:00-07:00;
  • Contract de muncă pe o perioadă nedeterminată;
  • Concedii conform legislației;
  • Asigurare medicală privată;
  • Masa caldă asigurată în fiecare zi de lucru;
  • Salariu motivant.

Responsabilitățile celor angajați ar urma să fie următoarele:

  • Pregătirea de amestecuri de materie primă conform fișei de productie;
  • Alimentare/ încărcare/ manipulare mașini producție cu materie primă;
  • Descărcare/ încarcăre materie primă și materiale;
  • Pregătirea/ verificarea/ împachetarea produselor pentru livrare.

 

Persoanele interesate pot lua legătura cu angajatorul, SC Torservis SRL, la numărul de telefon 0750483480. Cei care sună la acest număr vor constata (am verificat noi) că sunt îndrumați de la secretariatul firmei bucureștene să-și depună CV-ul „la poartă la Arsenal”. Și că, dacă întrunesc condițiile cerute, „vor fi angajați ai Torservis, nu ai Arsenal”.

 

Termenul limită până la care sunt disponibile cele 62 de posturi este 21 aprilie 2024, semn că prima etapă de producție de obuze la Arsenal nu ar începe mai devreme de această dată. Dar important e, după cum se arată, că va începe.

 

 

 

Facebook Comments

Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available